Fraude cu fonduri garantate de stat pentru IMM-uri. Percheziții în mai multe orașe

Oamenii legii efectuează, marți, 13 iunie, percheziții în mai multe orașe din România în cadrul unui dosar de constituirea unui grup infracțional organizat, obținerea ilegală de fonduri și înșelăciune. În dosar este vorba despre fraude cu fonduri garantate de stat pentru IMM-uri. Prejudiciul cauzat a fost estimat la 1.180.000 de lei.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pun în executare 19 mandate de percheziție domiciliară, în județele Dâmbovița, Sibiu, Timiș, Alba, Maramureș, Constanța, Brașov și în municipiul București, la zece persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, obținerea ilegală de fonduri și înșelăciune.

În urma cercetărilor a reieșit faptul că, în perioada iunie 2020 – ianuarie 2021, prin intermediul a șase societăți comerciale, bănuții ar fi solicitat fonduri garantate de stat pentru întreprinderi mici și mijlocii și ar fi falsificat documente, în vederea obținerii de finanțări de la diverse unități bancare, cu intenția vădită de a nu returna împrumutul, prejudiciul cauzat fiind de 1.180.000 de lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

2 Comentarii

  1. Va fi anchetat si Jianu sau /si CA al garantorului respectiv FNGCIMM ???????

  2. Este inclus in investigatie si si JIANU,presedintele CA FNGCIMM impreuna cu conducerea ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.