Președintele USR, Dominic Fritz, îl asigură pe premierul Ilie Bolojan de susținerea totală pentru implementarea măsurilor de reformă anunțate vineri.
‘Îl asigur pe premierul Ilie Bolojan că eu, Dominic Fritz, și USR susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului. Pentru multe dintre ele ne luptăm de mulți ani: tăiem pensiile speciale aberant de mari, scăpăm de pensionari la 50 ani pe banii statului, eliminăm toate acele excepții care au golit vistieria statului; descentralizăm masiv administrația – ce se poate face local nu trebuie ținut la București cu aparate grase; dispar instituțiile care au treabă doar pe hârtie: 265 de agenții, instituții și autorități din toată țara, desființate sau comasate’, a transmis liderul USR, pe Facebook.
El a adăugat că din Consiliile de administrație ale companiilor de stat vor pleca o treime dintre șefi, iar cei rămași vor avea indemnizațiile limitate și criterii clare de performanță. De asemenea, servicii publice vor fi digitalizate, astfel încât ‘oamenii să nu mai plimbe hârtii pe la ghișee și funcționarii să poată fi evaluați după cât lucrează’.
‘Sunt măsuri de bun-simț, pe care toți le așteptăm de ani de zile. Și, da, nu se rezolvă peste noapte. Nu va fi ușor. Cei care au trăit din aceste combinații se vor agăța cu dinții de ele. Veți vedea în zilele care vin zbaterile sistemului. Dar, cu susținerea voastră, România va câștiga’, a mai afirmat Fritz.
Ma intreb ce ar fi fost de capul lui Dominic Fritz daca ar fi ramas in Germania ?