Update: Bashar al-Assad, îndepărtat de la putere din Siria după 24 de ani, a ajuns la Moscova și i-a fost acordat azil politic, a confirmat presa rusă de stat, potrivit Sky News.
Update: Irakul a închis punctul de trecere a frontierei cu Siria din cauza evoluţiilor actuale din ţara vecină, transmite dpa.
Punctul de trecere a frontierei al-Qaim este închis, iar graniţa este complet securizată, a relatat duminică agenţia oficială Iraqi News Agency (INA).
Potrivit INA, de partea siriană nu ar fi rămas nici insurgenţi, nici trupe guvernamentale.
Ştirea INA mai notează că securitatea la frontieră a fost întărită, inclusiv cu camere de supraveghere cu termoviziune.
De asemenea, guvernul de la Bagdad a evacuat ambasada irakiană de la Damasc, a mai transmis INA.
Irakul şi Siria au o frontieră de aproximativ 600 km.
Update: Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat duminică satisfacţia pentru căderea „statului barbariei”, în timp ce cancelarul german a calificat drept o „veste bună” înlăturarea de la putere a regimului al-Assad în Siria, relatează AFP.
„Statul barbariei a căzut. În sfârşit”, a postat şeful statului francez pe reţeaua socială X.
„Franţa va rămâne angajată pentru securitatea tuturor în Orientul Mijlociu”, a adăugat şeful statului francez, referindu-se la incertitudinile care înconjoară schimbarea de regim.
La rândul său Olaf Scholz a făcut apel la protejarea tuturor grupurilor religioase şi minorităţilor ţării şi la o soluţie „politică”.
„Bashar al-Assad şi-a oprimat poporul într-un mod brutal, are nenumărate vieţi pe conştiinţă şi a împins nenumărate persoane să fugă din Siria, din care multe au ajuns în Germania”, a reacţionat şeful guvernul german într-un comunicat.
Trump, despre fuga lui Bashar al-Assad. ”A pierdut susţinerea protectorului său„
Update: Şeful diplomaţiei turce a declarat, duminică, că ţara sa este în contact cu rebelii din Siria pentru a se asigura că gruparea Stat Islamic şi Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) nu profită de căderea regimului de la Damasc pentru a-şi extinde influenţa, relatează AFP.
„Trebuie să fim vigilenţi în această perioadă de tranziţie. Noi comunicăm cu grupurile (opoziţiei) pentru a ne asigura că organizaţiile teroriste, în special DAESH (acronimul arab al Stat Islamic) şi PKK, nu profită de situaţie”, a declarat Hakan Fidan, în timpul Forumului de la Doha, din Qatar.
De asemenea, Hakan Fidan a declarat că orice nou guvern în Siria nu trebuie să ameninţe ţările vecine.
El a afirmat la Forumul de la Doha că Siria lucrează cu sirienii şi actorii regionali şi internaţionali „pentru a asigura ţările din regiune că noua administraţie a Siriei şi noua Sirie nu vor reprezenta o ameninţare pentru vecini şi că, dimpotrivă, noua Sirie va aborda problemele existente şi va elimina ameninţările”.
Nu în ultimul rând, el a estimat că milioane de sirieni care au fugit din ţară din cauza războiului civil se vor putea întoarce acasă după căderea preşedintelui Bashar al-Assad.
Update: Ministerul Afacerilor Externe anunţă că monitorizează cu atenţie evoluţiile din Siria şi se află în contact cu parteneri europeni şi din regiune pentru a acţiona în funcţie de evoluţiile din teren.
Potrivit unor precizări de presă transmise, duminică, de MAE, situaţia din teren este fluidă şi în evoluţie.
„MAE se află în contact cu parteneri europeni şi din regiune pentru a acţiona în funcţie de evoluţiile din teren. Personalul misiunii diplomatice a României la Damasc este în siguranţă, fiind luate măsuri de protecţie sporită. Totodată, personalul este în coordonare cu alte misiuni diplomatice din teren. MAE se află în contact cu cetăţenii români şi precizează că orice acţiune trebuie decisă în acord cu condiţiile din teren, aflate într-o continuă dinamică, astfel încât să primeze securitatea cetăţenilor”, se mai arată în comunicat.
Update: Rusia a afirmat duminică că preşedintele sirian Bashar al-Assad a „demisionat din funcţie” şi a părăsit Siria, după ofensiva fulgerătoare a rebelilor sirieni conduşi de islamişti radicali care au adus armata siriană în derută, relatează AFP şi Reuters.
„În urma negocierilor între Bashar al-Assad şi un anumit număr de participanţi la conflictul armat de pe teritoriul Siriei, el a decis să demisioneze din funcţia prezidenţială şi a părăsit ţara, dând instrucţiuni să se efectueze un transfer de putere paşnic”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) rus, Maria Zaharova.
Ea a precizat că „Rusia nu a participat la negocieri”. Zaharova a mai precizat că nu ştie unde se află în prezent al-Assad.
Update: Doi militari de rang înalt au declarat, pentru Reuters, că avionul a dispărut de pe radare și că e posibil să se fi prăbușit.Potrivit altor surse, ar fi fost găsite rămășițe ale aparatului de zbor, dar informația nu a fost confirmată.
Assad, care a zdrobit orice formă de disidenţă şi a încarcerat mii de persoane, a fugit de la Damasc spre o destinaţie necunoscută duminică, au declarat pentru Reuters doi ofiţeri de rang din armată, în timp ce rebelii au intrat în capitală fără a întâmpina rezistenţă armată.
În comunicatul citit la televiziune, rebelii au anunţat căderea „tiranului” Bashar al-Assad şi eliberarea capitalei Damasc.
De asemenea, ei au precizat că au eliberat toţi deţinuţii „închişi pe nedrept” şi au cerut protejarea bunurilor statului sirian „liber”.
Zeci de persoane s-au adunat în centrul capitalei Damasc pentru a sărbători căderea regimului, potrivit AFP.
În Piaţa Omeiazilor, zgomotul focurilor de armă s-a amestecat cu strigătele de „Allahu Akbar” (Dumnezeu e mare).
„Aşteptam această zi de multă vreme”, a declarat Amer Batha din Piaţa Omeiazilor pentru AFP. „Nu-mi vine să cred că trăiesc acest moment. Începe o nouă poveste pentru Siria”, a declarat telefonic acest locuitor al Siriei.
Rebelii anunţaseră mai devreme pe aplicaţia Telegram fuga preşedintelui, proclamând Damascul „oraş liber”.
„Assad a părăsit Siria de pe aeroportul internaţional înainte ca membrii forţelor armate şi de securitate să părăsească” locul, a declarat pentru AFP directorul Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), Rami Abdel Rahman.
„Evenimentele extraordinare” în curs în Siria, sunt urmărite „atent” de preşedintele american, Joe Biden, potrivit Casei Albe.
Într-o înregistrare video publicată pe contul său de Facebook, premierul sirian Mohamed al-Jalali s-a declarat gata să coopereze cu orice nouă conducere aleasă de popor, precizând că se va afla duminică seară în biroul său de la sediul guvernului pentru orice procedură de „cedare” a puterii.
Se zice ca nu este WW3, de parca am fi pe alta lume, shi asta cand totzi fac aliantze peste aliantze ca sa apuce ciolanul cel gras. Se poate zice ca este secolul pandemiilor, ca din virusare in virusare ex. vaca nebuna, pesta porcina, aviara, samd, s-a ajuns ca razboaiele aste nu se mai termina. Viitorul este la fel, Bashar va da virusul pe unde va merge, ex. MSKVA, tzari ca UK refuzandu-i intrarea, iar de ex. tov.Putin=Legionarul Roshu galbejitul trebuie sa fie f.f.atent, ca sa nu fie in situatzia ex.Jugo slaviei. Cred ca acest virus mondial provine de la germani inca din WW1+2
O zi buna.
Con
URSS controleaza Siria de 61 de ani, de aceea e o insolentza sa vorbesti de „Rusia” pentru a absolvi URSS-ul de responsabilitatea pentru geno Cid-ul comis de ATUNCI pana AZI!!! Totul la acesti pseudoistorici ceausisti Anonimi pentru evitarea indicarii ideologiei bolsevice
de ieri si de azi!!!Toti presedintii si primii ministrii ai URSS de dupa 1990 au fost/sunt KAGHEBISTI/GRUISTI/Cominternisti!!!
Rau a ajuns Uniunea Sovietelor de Oligarhi KGB/GRU/PCUS nimeni nu-i mai crede anunturile nici cand sunt adevarate, mai putin mizeria cu „azilul politic”…Te pomenesti ca avionul a stat in aer pana s-au intocmit documentele de „azil”…Cand e clar ca agentul Moskwa s-a intors la Baza… Nu mai spun de parodia cu „depunerea demisiei”, ca asa-i la dictatorii bolsevici, indiferent ca sunt si islamisti, procedeaza legal!!! Pentru conformitate, vezi si fortzarea abdicarii REGELUI Mihai I de ROMANIA GENERICA, fara sa mai amintesc de cei doi IMPARATI fortzati tot de Armate prin maresalii leninisti sa abdice, Wilheln II si Nikolae II…La fel a patzit-o de la bolsevici si Ceausescu, de la gentu GRU Stanculescu…
Asta e geopolitica adevǎratǎ: se face pe sub masǎ, cu bǎtaie pe termen lung și cuprinde zone foarte întinse. E un joc de șah cu multe mutǎri calculate în avans.
Mai pe românește: ceea ce se întâmplǎ în Siria este parte a unei înțelegeri SUA-Rusia, cu participarea și acordul Turciei, Israelului și al Chinei, înfǎptuit de forțe care nu știu cǎ sunt manevrate de serviciile secrete ale celor menționați și care cuprinde și alte puncte: Ucraina, Georgia, Marea Chinei etc.
Iar Macron și Scholtz sunt niște pufarezi care se bagǎ în seamǎ dar care nu conteazǎ absolut deloc în acest joc. Fiindcǎ nici Europa nu mai existǎ ca putere de decizie.
Rusia a promis și se ține de cuvânt. Voi ,daca nu vedeți, e treaba voastră. Mai sunt și oameni responsabili care realizează cat de mare e lumea asta. Oricum dolarul e out. Sa ne bucuram că nu am adoptat euro. Mare noroc. Restul e bârfă ranchiuna și răutate. In scurt timp bugetele naționale se vor echilibra într-o un fel.RESET scrie pe omenire.
Sarac cu duhul ca ceashka. Ce nu s-a intzeles, este ca Rusia & imperiul krakanat khazar vor trada pe totzi arabii.
Ca ce? Ca sa ramana un singur diament acolo, cu toate ca nu sunt bogatzii acolo ca la araboi, dar ei se pricep sa fie interfatza comertzului mondial.
O zi buna.
Con
Dictatorul sirian a fugit precum Ceaușescu. Nici nu știu ce pierd sirienii! Or sa vadă mai devreme decât românii( 35 de ani). Trump a zis clar de unde va lua banii necesari. De la fraierii de europeni care trebuie sa achite factura americană pentru Ucraina!
Am mai văzut filmul acesta. Ce mai multe ori, deja. Va dau și un indiciu: deși scenariul este american, filmul nu este cu happy end!
@ Un alt moment când politica de la București, decizii ale CCR , influențează în Siria ?
@jamez, păreți ironic,dar eu am sursele mele globale care nu dau gres niciodată.Am informații că deja rușii părăsesc,fugind de mănâncă pământul,Ucraina și Crimea.Ucrainienii sunt pe urmele lor.In plus,au rămas cu regiunea Kursk.Ce zici?Am informații beton.
@Ileana Rollason: In aceeasi ordine de idei, Kremlinul, prin purtatorul de cuvant, a anuntat ca daca Ucraina va adera unilateral la NATO, Rusia va apara NATO de Ucraina in mod unilateral…
Bashar a basharit-o. Soarta de dictator, parasit de muscali!……[Rumburak]
au inchis transponderul in avion de aceea l-au pierdut… a ajuns al destinatie probabil. cred ca pina la ora asta s-ar fi stiut daca ar fi fost doborit de la sol sau din aer…daca nu e darimat inseamna ca a existat o intelegere intre toate partile.
Încă un focar in Orientul Apropiat! Jandarmul mondial mai trebuie sa scoată la înaintare câteva miliarde de dolari! De unde? Bideu a lăsat globul in flăcări! Succesuri Soros care ai aprins prea multe focuri!
Nu-ntelegi !
iti dau o idee …
Intreaba-te de ce Iranul a reactionat atat de „retinut” … de ce rusii , desi au baze militare in Syria n-au reactionat 😉 ?
vezi ca TRUMP nu nu vrea ca sa-si inceapa mandatul cu USA in plin razboi … sau silita de actiunile Iranului si Russiei sa ia niste masuri CARE POT FI EVITATE daca … Iranul si Russia se abtine panadupa 20 ianuarie 😉 … cand se poate diiscuta cu SUA non-ideologic ! TRUMP a promis un …COMPROMIS 😉 asa ca nu va ganditi ca RUSSIA face ne-obligata rau, provocativ ceva pana-n … 20 ianuarie 😉 !
CAPISHI ? „tuturor li se vede-n carti daca … ai ochiul format” !
IQ=?
O sa vedem ce se intampla dupa ce rebelii iau controlul. Rebelii nu sunt o masa unita. Sunt si islamisti, si Kurzi sprijiniti de SUA si alte forte sprijinite de Turcia. Cu o asa amestecatura ne putem astepta ca dupa „luna de miere” sa inceapa sa isi aduca aminte de ceea ce ii desparte. Si sa isi aduca aminte si de sprijinul pe care rusii l-au dat lui Assad. Nu ar fi exclusa aparitia unei republici kurde in nord-estul Siriei desi Turcia se va impotrivi. Arabii sunt impartiti in multe triburi cu multe diferende intre ei, care se urasc si se razboiesc de secole. Uitati ce se intampla in Libia dupa caderea lui Ghadafi.
Nu a avut cum să fugă din Siria, presa rusă scrie că cere ceva de la Putin, ajutor sau adăpost dar acum e încă in Siria.
Istoria se repetă, Bashar tatăl a luat puterea prin lovitură de stat….
Nu cred ca Assad e in Rusia. N-are chef Putin sa vada in fiecare zi cum va arata si el destul de curand. Vor sfarsi amandoi in China mancand orez pe saturate 🙂
nu e clar ca :
Yohannis pentru noi
este Bashar al Assad 2 ??
Purtătorul de cuvând al ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a făcut, duminică, un anunțat referitor la faptul că bazele sale militare din Siria se află în ”stare de alertă”, după ce rebelii au lansat o ofensivă împotriva regimului Bashar al-Assad, transmite AFP.Zaharova a anuntat,deasemeni ,retragerea din Ucraina,inclusiv din Crimea.Tartus este o miza infinit mai mare.
Trăiască Siria Libera ! Urmează Alegeri Libere ! Dupa 24 de Ani !
Rusia nu mai poate să-și „onoreze” obligațiile, sau interesele, depinde din ce parte privești lucrurile. Urmează Geor-gia…? Sau Geor-gescu?
Sirienii in general sunt totusi oameni moderati dpdv islamist. Am intalnit multi refugiati, nici unul fara studii, si care din felul de a fi si vorbi , si chiar intrebat, se distantau de radicalism. Presupun ca e o reactie la ISIS.
Sa speram ca se va gasi o cale de mijloc.
Asta ar fi si scenariul daca Romania ar iesi din NATO si UE, ar intra rusii imediat ca-n branza pana la Bucuresti… visul lui CG
Rusia nu mai are puterea economica pentru a susține alt război. Concluzia e ca urmează și regimul lui Putin sa se dezintegreze.
Faptul ca deja la Kremlin Erdogan e numit tradator, având în vedere puterea militara a Turciei, cred ca Ucraina ar putea învinge Rusia intr-o luna (cu tot cu recuperarea Crimeii) dacă Zelenski ar ceda postul către un tatar musulman din Crimeea, care i-ar cere sprijinul lui Erdogan, cum au facut rebelii sirieni….
Toate tarile, chiar si alea pline de rebeli sau organizatii teroriste fug de regimul „democratic” al Rusiei, ala plin de bunastare laudat de Soso si Georgescu. Noroc cu romanii inteligenti care ne imping pe noi in bratele rusilor si dacii care plang de nostalgie dupa legionari. Vai de capul nostru cum am ajuns.
Altă „victorie” a Kremlinului… Unde o fi Assad : la Moscova sau la Teheran ?
Sa vedem ce se intampla cu crucisatoarele fumegătoare cu rumegus din Tartus
@Ileana Rollason 08 dec. 2024 la 14:26, @Ileana Rollason spune:08 dec. 2024 la 14:30, @ Ileana Rollason 07 dec. 2024 la 18:04, @Ileana Rollason 05 dec. 2024 la 21:50 (la articolul despre SSoros de la Chisinau): De nu semnezi cu numele tau ? ce vrei? sa-mi strici imaginea publica, fiindca inconsistenta -ai alte optiuni si alt stil decât al meu-, fiindca n-ai curajul sa te-asumi?!! ori vrei sa-i cer politiei sa te supravegheze, fiindca-ti dublezi personalitatea?!!!
@axon 08 dec. 2024 la 14:37: si tu esti o sosie. Consacrând afirmatia ca România e tara plagiatelor.
@Anonim: sper sa-ti dai seama ca Ileana Rollason 08 dec. 2024 la 14:26 si Ileana Rollason 08 dec. 2024 la 14:30 e-o sosie imonda de barbat, fiindca e barbat. Sper sa nu fi chiar tu, fiindca tipul nu face, nici el, greseli de ortografie.
Nu e tiran, e erou! Si da sionismul a pus stapanire pe planeta iar singurul care ii mai rezista este Putin! Abia acum dupa aceste alegeri anulate flagrant ilegal am inteles asta. Va fi in curand inlaturat.
Pregatiti-va de razboi! Noi suntem Directia a 2-a de atac!
Stia el Georgescu ce zicea! Dar am zis ca e nebun! E uita ca nebunul a aruncat piatra si zece destepti n-o pot scoate!
Întreb doar:
– De ce nu cade si mizeria biped de la Cotroceni pe acelasi model?
(foarte curajoși rușii că au ieșit cu navele în larg și s-au făcut că plouă în loc să lupte, apropo). Partea incertă e dacă evoluția e în favoarea sau defavoarea Rusiei pe alte fronturi…
Erdogan si-a aprins capita de fan din spatele casei.Ma intreb ce o fi avut in minte ,mai ales ca Israelul sta adiba.
Calin georgescu,are sanse infinit mai mari peste 5 ani(pedepsa ,nu poate fi mai mare de 3 ani pentru campania cu bani nedeclarati).Am o aversiune fata de consoarta dansului: aspus ,consoarta,ca femeile care isi critica sotii vor avea cancere.
Da, intelegere.
Se vede ca a fost intelegere intre ei si prin „scoaterea” de pe scena a lui Assad. La fel ca si ca pe Prigojin.
A trimis-o pe nevasta in Rusia iar el …. vine mai tarziu dar un pic schimbat dupa o iesire magistrala din scena.
Frumos.
Este o victorie a Rusiei.Putini pricep.Rusia a jucat magistral cartea Orientului mijlociu.Scapand de Bashar Assad,Rusia își va păstra baza militară de la Tartus.Rusia știe să-și apere interesele,spre deosebire de politicienii români.
@AC.: Doctrina SUA, in perioada de maxima incordare Est – Vest, prevedea un efort militar in 3 teatre, dintre care unul in America Latina. China nu reprezinta inca o amenintare militara serioasa pentru SUA ci una economica. Rebelii sirieni, de fapt un grup din miscarile care il contestau pe al-Assad, au fost sprijiniti de Turcia, nu de SUA. Te pripesti cu aprecierile la adresa UE.
Ei, de acum sa te tii nenica ,democratie ,egalitate si libertate pe sirieni,de o sa se sature pentru o suta de ani.Ca la verii lor din Libia si Irak.Ca de prin Bagdad si Tripoli nu ne mai arata nimeni cum o duc tolomacii aia acolo.
Dacă Siria e acum eliberată,cele câteva milioane de sirieni din Europa se pot întoarce acasă…
@Anonim: Georgescu: oportunist, dar scolit. Fata de actuala Putere, toxica: si lasha, si inculta, si violenta.
@Anonim: Bashar e-n Rusia, la o baza militara. „Opozitia” din Siria fiind teroristi, de-a caror „victorie”-i sinucigas sa te bucuri.
@Anonim: Bashar e-n Rusia. În Siria si-n Ukraina fiind vorba de grupari teroriste de-a caror expansiune n-ai de ce sa te bucuri, daca nu esti sinucigas.
Cand spui America, vorbesti de perioadele cand demon-ratii au avut puterea. Razboaiele „pentru democratie” sunt lozinca lor ipocrita. Presedintele Trump a aoprit toate razboaiele in mandatele sale. Dar, din pacate, nu poate opri tavalugul. Pentru asta noi trebuie sa avem mare atentie sa NU intram intr-un „razboi” disperat bideu-soros-ursula. Presedintele ales Donald Trump, urmeaza a fi investit in ianuarie. Pana atunci nu poate face nimic in plan extern. Asta face Presedintele ales de romani, Domnul Calin Georgescu, incearca sa opreasca tavalugul.
Anonim, guvernul neo-marxist a lui Biden incearca sa starneasca cat mai multe incendii inainte de sfarsitul mandatului.
US nu poate lupta pe mai multe fronturi. Nu poti sa-ti distrugi industria prin prostia de incalzire climatica si in acelasi timp sa te lupti cu Rusia si China.
US se va concentra pe China. Doctrina americana din anii ’70-’80+ a fost sa nu apropie Rusia de China. Exact ce au facut democratii. Pericolul principal pentru suprematia US este China. Rusia nu este decat o tara cu resurse iar Uniunea Sovietica Europeana a ajuns doar o piata de desfacere care traiesti din imprumuturi.
3301 … MISHTEAUX … TATA LOR, știi multe, spune-ne ce se va petrece. Eu cred că este o înțelegere subterană. Unii iau acolo, dau dincolo.
Deci Rusia a cedat Siria.. ce a primit in schimb? ukraina?
Abia astept ca presa si televeziunile mainstream sa ne prezinte avioanele pline cu refugiati care se vor intoarce in Siria democrata si libera. La fel ca in „Remigration Anthem”. Cautati videoclipul pe „X”.
TRUMP spune ca Bashar a fugit 🙂 pentru ca si-a pierdut ajutorul „protectorului” sau rus !
Mishteaux , TATA LOR , un neutru , spune ca asta se va vedea daca RUSSIA isi pastreaza BAZELE MILITARE in Syria !
Daca DA … ce-a zis MARELE BLOND e corect … daca nu … nu e corect !
Oricum pana-n 15 Decembrie se separa „apele” ! 😀
IQ=?
fugit tiranul! Vor veni in locul lui mii de neamuri ale sistemului, vezi Romania.
Inseamna ca toti refugiatii se pot intoarce in tara lor, care este acum democrata.
Ca doar asa sustine occidentul si „presa libera” din E.U.
@IR: Poate ca, in sfirsit, se va limita expansiunea Rusiei. Oare nu exista nici o legatura intre eliminarea lui al-Assad si cea a lui Calin Georgescu? Si mai praseste vocabularul, daca tot te pretinzi scolita.
Rusii muta dar sa nu vina mutarea 2. Sah la regina. Nu spun mai mult dar situatia este casicum nu ar fi mutat.
Vom primi din nou cote de refugiați fără să crâcnim ca altă dată , că de, e vrei, nu vrei, poruncă de la înalți michei !!
De asta le trebuia un guvern , un Parlament și un președinte al lor !
curand va … 🥲”NINGE PE FED!”🥲 … „ei” nu mai pot acoperi GAURA ! 🙁
SHALOM !
Salvati-va omul pana-n 14 Deecembrie ? … mda ! 😐
insemna ca urmeaza jumatea PROPHTETIEI cu „ceva” … GROAZNIC curand ? 🙁
[… incep sa cred ca REAL propheti exista ! … mintenash e „15 decembrie” , SE COACE SUBTERAN CEVA URAT ? 😐 ]
Se pare ca STRANIU … 😉 … zilele astea …”pana-n 15 decembrie” sunt multi „oameni” de salvat ! 😐
(vine ceva GROAZNIC… curand ? … exact cum pre-zis … pana-n 15 … PORTAVIOANE ? 🙁 ) 😀
„Damascul a acuzat mult timp statele occidentale și aliații lor regionali că ajută grupurile teroriste care operează în regiune. Într-un articol publicat duminică, Kyiv Post a susținut că unele grupuri islamiste care au atacat Siria săptămâna trecută au fost antrenate de Grupul Khimik, o unitate de forțe speciale a Serviciului de informații militar al Ucrainei (HUR). Acesta a raportat că unitatea, care se pare că este activă în Siria de ceva timp, i-a antrenat pe teroriști cu privire la tacticile dezvoltate în timpul conflictului în curs cu Rusia, inclusiv utilizarea dronelor.”
OMUL pare ca a cazut si – inca nu e 15 decembrie ! 😀
IQ=?
(nu sunteti curiosi 🙁 ce urmeaza ? 😀 … adica cum vor reactiona russnacii si iranienii si BRICS-ul la asta 😛 ?
Cine sunt rebelii exact? Cate ceva despre razboaiele decise dupa 9/11
https://www.youtube.com/watch?v=WGkSNAHqpJM
Generalul american în retragere Wesley Clark cu privire la invazia Orientului Mijlociu PREPLANIFICATĂ a SUA. Clark detaliază cum, la doar 10 ZILE după 9/11, un general de la Pentagon i-a spus că decizia de a intra în război cu Irak a fost deja luată! Iar motivul dat a fost „Nu știu”… Cu alte cuvinte, la 10 zile după 11 septembrie și înainte ca mass-media să mintă cu privire la „ADM-urile din Irak”, decizia fusese deja luată. În plus, Clark dezvăluie că câteva săptămâni mai târziu, când Statele Unite deja bombardau Afganistanul, s-a dus să-l vadă din nou pe generalul fără nume pentru a vedea dacă planul Războiului din Irak va avea loc. Dar generalul a dezvăluit că a fost mult mai rău și i-a dat o notă clasificată care a enumerat „7 țări în 5 ani” pentru a fi „dus(n)”: Irak, Siria, Liban, Libia, Somalia, Sudan și, în sfârșit, IRAN!
Traiasca Marea Britanie si Israelul care au provocat si sustinut in toate modurile acesti rebeli. Sa vedem acum citi sirieni, migrati in toata Europa, se intorc in Syria „libera”..
Spuneam acum peste O ORA – Sintetizarea abordarii geopolitice a acestui eveniment epocal il clarifica fara drept de apel, URSS si „republica sovieto-islamista Iran” si-au luat mana de pe criminalul contra umanitatii Assad pe care l-au creat cu 24 de ani in urma!!!
Care a fost ratiunea blocarii? Faptul ca dezvoltasem sustinand ca Assad nu putea comite genocidul fara sustinerea logistica si prezenta
masiva militara a celor doua dictaturi!!! Poate acum, dupa ce Trump a declarat/sustinut acelasi lucru, voi fi publicat…
„Tiran”, pe dracu’! Bashar ocrotea, între altele, biserica ortodoxa din Siria. Pe care islamistii rebeli o bombardau. La fel bisericilor ortodocse din Ucraina, bombardate de regimul criminalului de Jale-nski. @Anonim: bucuria prostului. @Ghro: nu cred. Rusia are si alte cai spre Siria. În plina dezvoltare, de altminteri.
De regulă, de câte ori cade câte un”tiran”de prin Orient, urmează prăbușirea totală și completă, direct în apexul culturii islamice adică în evul mediu timpuriu-vezi Iran, Afghanistan, Sudan samd.Cât despre nea Bideu, mă îndoiesc de capacitatea lui de a fi”atent”.
E-n regula, se petrece acolo. Vreau sa cred ca realitatea asta se va concretiza si printr-un exod invers al refugiatilor sirieni, din Europa de vest catre Siria. Ar fi normal si ar fi singurul aspect care ne-ar putea interesa imediat.
bucurativa incet, Va apare un nou stat islamic extremist.
Assad e mic copil pe langa rebelii islamici.
Acelasi ISIS cu alta palarie. Jar vor manca sirienii, mai ales crestinii.
Urmeaza doua milioane de refugiati care se vor indrepta spre Europa. Dar nu va faceti griji marionetele care ne conduc or sa negocieze ca Romania sa primieasca o cota obligatorie de un milion noua sute de mii! Doamne fereste sa fi avut conducatori niste nationalisti suveranisti care sa refuze imigrantii!
CIA și MOSSAD au reușit din nou.
Au reîncălzit circul cu TEATRUL, repet TEATRUL, de RĂZBOI Siria. Bashar, servicii, conducători armată, cealaltă parte din servicii ce joacă roulul rebelilor, colaborează bine precum actorii pe scena unui teatru. Unii joacă un rol, alții altul.
Rebelii din Siria ni câștigau atât de repede conducerea. Eu cred că s-au negociat ceva. Rusia și Iranul nu au ajutat regimul lui Asad, mă întreb ce au primit în schimb? Nouă ni se va spune orice numai adevărul nu.
Turcia si Israelul au conlucrat pentru distrugerea Siriei. Retorica lui Erdogan vis-a-vis de exterminarea palestinienilor de catre israelinei este doar de fatada.
bombele americane sunt bune si democratice, nebunilor, nu stiati? doar alea rusesti si chinezesti sunt genocidare
conducatorul „rebelilor” recunoscuti ca organizatie terorista de americani, a facut puscarie in SUA, probabil pe la Guantanamo, fiind arestat in perioada razboiului cu „ISIS”… deci sa fim seriosi. BlackRock si americanii si-au vazut visul implinit, colonia cea mai importanta pentru a-si construi conductele de petrol Golful Persic – Marea Mediterana. Cu o Syrie sunt controlul teroristilor jihadisti suni, Hezbollah e asediat in Liban, Hamas-ul o sa moara de foame… Rusia e expulzata din Orientul Mijlociu si Mediterana de Est… urmatorul pas e atacarea Iranului, cu „rebeli”… pe aceeasi partitura folosita in Syria
Regimul sau era sustinut de Rusia. Deci se poate. Urmeaza Iranul?
Nemernicii au reusit sa faca praf si Siria, ca si Irakul, Libia, Iugoslavia etc.
Bucuria nebunilor.Presa germana a anuntat ca 370000 de sirieni sant pe fuga din Siria.Va las pe voi sa ghiciti unde se duc oameni astia.sau unde o sa vina oameni astia.?
Grea lovitura pentru Rusia care avea doua baze militare in Siria
Ce frumos! Când NATO (licuriciul și Turcia) invadează țări suverane și înlocuiește guverne cu grupări teroriste se cheamă „eliberare”.
Un leu fricos