Nouă funcţionari ANAF au fost relocaţi şi urmează a fi monitorizaţi. Conducerea instituţiei invocă lipsa de performanţă şi riscuri privind integritatea activităţii.
”Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a dispus modificarea raportului de serviciu a nouă funcţionari publici, prin detaşare şi relocare temporară între structurile agenţiei, cu obiectivul monitorizării activităţii şi performanţei acestora în noile roluri”, anunţă, marţi, ANAF, într-un comunicat de presă.
30 de funcţionari publici din conducerea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au fost înlocuiţi în iulie
”Conducerea ANAF subliniază că eficienţa şi integritatea angajaţilor sunt priorităţi esenţiale pentru îmbunătăţirea performanţei administraţiei fiscale şi pentru crearea unei dinamici instituţionale bazate pe eficienţă, predictibilitate şi corectitudine. Prin urmare, decizia are ca scop relocarea personalului dintr-un mediu de lucru în care se înregistrau lipsa performanţei şi riscuri privind integritatea activităţii”, se mai arară în document.
Activitatea personalului relocat, reevaluată
”Am dispus monitorizarea tuturor angajaţilor, în special a celor cu activităţi esenţiale în domeniul controlului fiscal şi al colectării, fiind vizate atât eficienţa profesională, cât şi prevenirea faptelor de corupţie şi de încălcare a integrităţii profesionale. Comportamentul profesional etic şi performanţa sunt obligatorii şi nu sunt negociabile”, a declarat Adrian Nicuşor Nica, preşedintele ANAF.
Schimbările vin în contextul planului strategic al ANAF pentru perioada 2025-2028, de eficientizare a instituţiilor publice şi reducerea cheltuielilor
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţa, în 15 iuilie, că a discutat în detaliu cu noua conducere ANAF despre întărirea luptei împotriva evaziunii fiscale, iar preşedintele ANAF a dispus schimbarea a 9 din cele 15 persoane cu funcţii de conducere din Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti.
Nazare a mai arătat că abuzurile ANAF nu sunt lucruri noi, precizând și că ANAF este disfuncţional.
Nu a existat o dorinţă autentică de reformă, de a creşte colectarea şi de a face digitalizarea, a mai arătat ministrul.
Nazare spune că susţine introducerea camerelor de înregistrare în timpul verificărilor, astfel ca funcţionarii care merg în controale fiscale să fie obligați să le poarte poarte.
Pun presiune pe talharii anaf, pentru ca „rolul nou” sa fie de teroare asupra oamenilor care se chinuiesc sa supravietuiasca. Ca de „ielite” NU se atinge nimeni!