Fundaţia Dan Voiculescu dezminte informaţia apărută, pe surse, în presă, cum că mai mulţi angajaţi ai fundaţiei lui Dan Voiculescu ar fi verificaţi de autorităţi, bănuiţi de plată ilegală într-un proiect european în valoare de patru milioane de euro.
Într-un comunicat remis cotidianul.ro, fundaţia precizează că informaţiile vehiculate de media sunt incorecte şi prezentate eronat şi cu rea-credinţă.
Astfel, se precizează în document, în prezent, ITM desfăşoară o verificare a documentelor, acesta fiind însă un demers normal în relaţia de parteneriat cu Ministerul Muncii, verificări care s-au desfăşurat pe toată perioada derulării proiectului.
Astfel, proiectul în discuţie “Promovarea meşteşugurilor tradiţionale pentru a facilita trecerea de la agricultura de subzistenţă la ocuparea în activităţi non-agricole în mediul rural, cofinanţat de Fondul Social European, prin Programul Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, a îndeplinit la final toţi indicatorii asumaţi prin contractul de finanţare, cu respectarea legislaţiei şi normelor statului.
O dovadă în acest sens, se mai precizează în comunicat, o reprezintă faptul că autoritatea competentă să evalueze contractul a aprobat şi rambursat integral toate cele cinci cereri care au fost depuse pentru rambursare, fără nici o corecţie, semn că aceste cheltuieli au fost considerate eligibile.
În informaţia apărută pe surse se arăta că Fundaţia „Dan Voiculescu” ar fi obţinut în 2010 finanţare europeană în valoare de patru milioane de euro pentru proiectul privind „promovarea meşteşugurilor tradiţionale, pentru a facilita trecerea de la agricultura de subzistenţă la ocuparea în activităţi non-agricole în mediul rural”. În cadrul proiectului ar fi fost folosiţi angajaţi ai fundaţiei, mai exact managerul de proiect, coordonatorul de formare, responsabilul juridic şi cel financiar, precum şi asistentul de proiect, cu toţii salariaţi ai Fundaţiei „Dan Voiculescu”. Acest lucru ar fi ridicat semne de întrebare la nivelul Organismului Intermediar POSDRU, care a cerut clarificări.