Reacţia Statelor Unite
„Acţiunile Chinei nu favorizează pacea şi stabilitatea regională”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, potrivit AFP, citat de News.ro.
El a subliniat că relaţia dintre SUA şi Japonia este foarte solidă şi că Washingtonul rămâne pe deplin angajat faţă de aliatul său. De asemenea, a menţionat că cele două ţări comunică îndeaproape în legătură cu acest incident şi cu alte probleme de securitate regională.
Incidentul din apropierea Okinawa
Potrivit autorităţilor japoneze, avioanele de vânătoare J-15 ale portavionului chinez Liaoning au fixat de două ori radarul pe aeronave japoneze în apele internaţionale din sudul Japoniei. Ca răspuns, Tokyo a trimis avioane de sprijin.
Radarele utilizate de avioanele de vânătoare sunt de regulă folosite pentru identificarea ţintelor, dar şi în operaţiuni de căutare şi salvare.
După incident, Japonia a convocat ambasadorul Chinei. Beijingul şi Tokyo au prezentat versiuni diferite ale evenimentelor.
Reacţia Chinei
Guo Jiakun, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a afirmat că avioanele japoneze ar fi intrat fără permisiune într-o zonă de antrenament a Chinei. Acolo ar fi desfăşurat manevre provocatoare menite să amplifice tensiunile dintre cele două ţări.
Reacţia Japoniei
Ministrul japonez al Apărării, Shinjiro Koizumi, a declarat că secretarul general al NATO, Mark Rutte, a calificat incidentul drept „regretabil”.
„El a afirmat că securitatea în regiunile Indo-Pacific şi Euro-Atlantic este total indisociabilă”, a adăugat Koizumi.
Patrule comune ale Chinei şi Rusiei
Tokyo a raportat că două bombardiere ruseşti Tu-95, capabile să transporte arme nucleare, au survolat Marea Japoniei. Acestea s-au alăturat altor două bombardiere chineze H-6 în Marea Chinei de Est, efectuând un zbor comun în jurul Japoniei.
Japonia a reacţionat trimiţând aviaţia sa.
Reacţia Coreei de Sud
Coreea de Sud a anunţat marţi că avioane ruseşti şi chineze au intrat în zona sa de apărare aeriană, determinând Seulul să trimită avioane de vânătoare.
Beijingul şi Moscova au declarat că este vorba despre exerciţii militare comune. Ele au implicat „bombardiere strategice”, potrivit Ministerului rus al Apărării.
Astfel de zboruri comune între China şi Rusia au loc periodic din 2019.
Contextul tensiunilor
Tensiunile dintre China şi Japonia au crescut după ce premierul japonez Sanae Takaichi a sugerat luna trecută că Japonia ar putea interveni militar în cazul unui atac chinez asupra Taiwanului.
Beijingul consideră Taiwanul parte a teritoriului său şi nu exclude posibilitatea de a-l cuceri prin forţă.
Furie nestăpânită,indescriptibila,la Tokyo se tavalesc pe jos de furie
Cu 250% din PIB datorie, Japonia face exact ce i se ordonǎ, adicǎ bagǎ bǎțul prin gard. Cum adicǎ „Japonia ar putea interveni militar în cazul unui atac al Chinei asupra Taiwanului”? Cine e Japonia? Taiwanul se numește „Republic of China”, pentru trotinetiștii care nu știu.
Small in Japan–
Aveti perfecta dreptate ,din pacate exista foarte multi trotinetisi in lumea asta mare !
Deci pe Rutte îl mute mai nou să nu cadă-n cap japonezilor Tawanu că e ditamai beleaua căt holanda lui cam căt un MUNCIPIU mai „răsărit non Uie , adică din Ciaina . Că ce de mai insule avea împăratul samuraților , juma de INDIOȚI-PACINICI , jumatea ailaltă fiind la inglezi , între care și Tawanu . Dar după ce „aliații yankei i-au „blagoslovit cu „little boy, iertați exprimare pt. CEA MAI MARE CRIMĂ DIN ISTORIE- s-au împretenit și trag către TAWAN , dar vorba lui REMBOO kk , ÎN DRUM SĂ NU CAZĂ LA „CEAS DE SARĂ „, gheișa SANAEE prin OKINAWA la HAMERICANI , că ăia nu „știu multe „cu gheișele .
@ Rumburak lasa-te de vraj(i)eala!
Japonia trebuie sa se inarmeze. In conditiile actuale, cand Trump se pupa cu Putin si-i face curte chinezului, Japonia nu mai are nicio garantie. Dimpotriva, trupele americane stationate in Okinawa vor coopera cu rusii si cu chinezii la un eventual atac impotriva Japoniei. Aici i-a adus politica nesabuitului de la Casa Alba.
La fel ca europenii si japonejii au nadragii rupti in fund. De unde atata inarmare? Doar daca se imprumuta cu dolari de la chineji.
Mai baiatule @!!!!!!!!!!!, de unde oi fi tras tu concluzia ca ,,japonezii au nadragii rupti in fund”? Tu habar n-ai de ce sunt in stare japonezii.