O familie din Brăila este în alertă după ce cățelul lor, un bichon de trei ani pe nume Pufi, a fost furat din curtea casei, într-o acțiune de o „delicatețe” neașteptată. Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere, iar acum poliția încearcă să rezolve misterul furtului.
În noaptea de duminică, Pufi se juca liniștit în curte, când un bărbat, aparent „trimis” pentru această misiune, a intrat în gospodărie. Conform mărturiilor, nu a fost nicio încercare de a fura alte bunuri sau de a pătrunde în casă, în ciuda ușilor deschise, dar cățelul – mic, dar prețios – a fost „scos” fără prea multe discuții.
„Dacă voia să intre-n casă, putea. Ușile erau deschise, dar nu, el a intrat direct la bucătărie, s-a uitat puțin, a închis ușa și a plecat cu Pufi. Totul a durat câteva secunde”, spune Stănel Ilie, proprietarul cățelului, pentru stirileprotv.ro. Omul bănuiește că și taximetristul ar fi implicat în furtul cu „transport inclus”.
Cei din familie sunt convinși că totul a fost aranjat, iar „domnul care a intrat” în curte a primit indicații precise. „Se vede clar pe camere că i se face semn unde să intre”, afirmă Nicoleta Bogdaci, conform aceleiași surse.
Din punct de vedere penal, situația nu este deloc roz pentru presupusul hoț. Poliția Brăila anunță că s-a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Un 700-1000 lei, tot ia pe el. Sau, cadoul perfect pentru Sfântul Mihail și Gavril!