Gabriel Oprea își dă cu părerea. ”Trebuie eliminat imediat de Armata Română„

Tot ce intră pe teritoriul României

De L.V.
Gabriel Oprea își dă cu părerea. ”Trebuie eliminat imediat de Armata Română„

Tot ce intră pe teritoriul României

Tot ce intră pe teritoriul României ca potențială amenințare trebuie eliminat imediat de Armata Română, a declarat gl. (r) Gabriel Oprea, președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul”, într-o declarație postată pe site-ul UMPMV, în contextul discuțiilor publice despre dronele rusești care au ajuns pe teritoriul nostru național.

România este un stat suveran! Dacă o dronă, un proiectil, o rachetă etc., lansate din afara teritoriului național, pătrund în spațiul aerian al României, vor fi doborâte imediat.

În astfel de situații, în mod accidental sau nu, ar putea fi afectate, de exemplu, o școală sau un spital sau orice altceva de pe teritoriul suveran al României. Nu putem permite asa ceva.

Există voință politică și avem mijloacele militare necesare în dotare. Tot ce intră pe teritoriul național ca potențială amenințare, trebuie eliminat imediat de Armata Română”, a declarat Gabriel Oprea, președinte al UMPV și al UNPR.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. dronele !
    Cu nasturii de la iZmene, că PATRIOTUL a fost făcut cadou, măR🤮g …
    ● RumburKK- StatMajoriZdu GărZilor PATRIOTice Tulcene ●

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.