Gabriel Vlase, primul pas spre șefia SIE

Update Deputatul PSD, Gabriel Vlase, a fost primit, luni, aviz favorabil pentru funcția de director al Serviciului de Informații Externe, în comisia de control al SIE.

S-au înregistrat 5 voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, al reprezentantului USR.

Vlase a declarat, după ce a primit aviz favorabil de la Comisia de control al SIE, referitor la susținerea de care beneficiază din partea lui Liviu Dragnea pentru șefia Serviciului, că nu a convins pe nimeni.

„Dacă vreți să mă întrebați vis a vis de audierea din Comisie, în rest nu răspund pentru că nu am convins pe nimeni. Fiecare s-a convins în felul lui”, a răspuns Gabriel Vlase, întrebat fiind dacă a reușit să-l convingă pe Liviu Dragnea.

„Nu pot să spun că am obiective majore în sensul că trebuie făcute schimbări radicale începând de a doua zi. Sunt situații care trenează de ceva ani în ceea ce privește armonizarea legislației pentru că legislația este destul de veche, iar legislația este la 20 de ani de la apariția legii 1. Exact 20 de ani sunt. Între timp, România a devenit membru NATO, cu responsabilități și în spațiul european, și în spațiul nord-atlantic. În primul rând, chestia cu armonizarea legislației,. În al doilea rând, situațiile specifice din aparat, pentru că și acolo sunt probleme în ceea ce privește încadrarea, beneficiile, dacă vreți partea în care privește partea angajaților din serviciu”, a adăugat Vlase, explicând care vor fi obiectivele sale la șefia SIE.

Gabriel Vlase, propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), a fost audiat luni în comisia parlamentară pentru controlul activităţii SIE.

„Au fost câteva întrebări procedurale, întrebări specifice care au un singur tip de răspuns. Domnul Vlase a răspuns corespunzător la aceste întrebări, după care a avut de răspuns la multe întrebări care vizau abilitățile domniei sale, capacitatea de a face față condițiilor de stres, capacitatea de analiză sinteză. Răspunsurile au fost mulțumitoare, drept pentru care domnul Vlase a obținut aviz favorabil și propunerea este ca plenul comun al celor două Camere să facă numirea respective. Cu siguranță raportul va merge la cele două birouri și să vedem care este decizia, să vedem care este ordinea de zi, agenda Parlamentului. Știți bine că suntem într-o sesiune extraordinară și atunci așteptăm și noi să vedem cum se clarifică”, a declaratat președintele Comisiei de control al SIE, Mihai Weber, la finalul ședinței forului legistativ.

Pentru a fi instalat în funcție, Vlase are nevoie de un vot favorabil din partea plenului reunit.

Iohannis a transmis în 14 iunie o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a deputatului PSD Petru-Gabriel Vlase.

Iohannis a explicat ulterior că a ajuns la nominalizarea deputatului PSD Gabriel Vlase pentru funcţia de director al SIE după o analiză atentă şi ţinând cont de experienţa şi pregătirea acestuia. Preşedintele a precizat că a fost propunerea sa : ”A fost fix propunerea mea. Nu am avut niciun fel de discuţie cu PSD pe această temă”.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat atunci la Neptun, referindu-se la nominalizarea lui Gabriel Vlase la SIE, că şi el şi Călin Popescu Tăriceanu au primit o adresă în acest sens de la preşedintele Klaus Iohannis, despre care a spus că „aduce mai multe întrebări decât clarificări”. Ironizând declaraţia şefului stattului cu privire la decizia CCR pe tema revocării Laurei Codruţa Kovesi, a adăugat: „O să o citesc până o să înţeleg”.

„Bănuiesc că o să mă întrebe presa după aia, o să spun de acuma ca să folosescă alte întrebări. Să vorbesc puţin despre propunerea pentru SIE. Într-adevăr am primit o adresă de la preşedinte, şi eu şi Călin Popescu Tăriceanu, cu o propunere pentru SiE. Şi acuma ca să citez un clasic în viaţă, încerc să îmi aduc aminte. Această adresă aduce mai multe întrebări decât clarificări, o să o citesc până o să înţeleg, poate e nevoie să facem o dezbatere pe această temă, o să vă comunic. Ăsta e răspunsul la întrebarea nerostită cu nominalizarea pentru SIE”, a spus Dragnea.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că Gabriel Vlase este persoana potrivită, spunând că este un om care i-a făcut o impresie bună, în ciuda faptului că vineri s-a declarat surprins de nominalizare. Liderul ALDE a mai explicat faptul că preşedintele şi-a dat seama că, dacă ar fi venit cu o altă propunere, care să nu fie din cadrul Coaliţiei PSD-ALDE, nu ar fi avut nicio şansă să treacă prin Parlament.

Gabriel Vlase este vicepreşedinte PSD, deputat de Bacău aflat la al patrulea mandat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Conform CV-ului său, este doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii (ANI). În 2015, numele lui Vlase apărea în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău, în care fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, în luna mai a acestui an, la doi ani de închisoare cu executare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.