Gabriela Firea a deschis centrul de testare pentru elevi și profesori

Primăria Capitalei va desfășura un program de testare în mediul școlar. Peste 250.000 de elevi și 24.000 de cadre didactice din București vor fi testați pentru depistarea virusului SARS Cov-2. 

La propunerea Gabrielei Firea, consilierii generali au aprobat două proiecte de hotărâre prin care Primăria Capitalei va suporta costurile de testare Real Time PCR pentru elevii care prezintă simptome de infecție respiratorie acută, precum și pentru cadrele didactice și personalul auxiliar din instituțiile de învățământ.

Primarul General, Gabriela Firea, a explicat că elevii care au semne de infecție respiratorie acută și care au recomandări de testare din partea medicilor școlari, de familie sau pediatri, vor fi trimiși să fie testați RT-PCR, însoțiți de părinți, la clinici de stat sau private afiliate proiectului: „Nu suntem de acord cu formula anunțată public de DSP și anume dacă, la triajul epidemiologic un elev tușește sau are febră acesta să fie izolat, dus într-un spital unde așteaptă chiar și 2-3 zile rezultatul testului. Vom deconta suma de 200 de lei/beneficiar direct unităților sanitare de testare Real Time PCR, pentru elevii care vor fi testați. Avem o capacitate de testare Real Time PCR de 5.000 de teste pe zi„, a precizat Gabriela Firea.

(VIDEO) Cine zicea că Firea n-a făcut nimic?

Eforturile actualului edil și ale echipei sale, astfel încât, începerea școlii în București să aibă loc în condiții bune, sunt aproape gata, după săptămâni de muncă. Astfel, miercuri, Gabriela Firea a verificat alături de primarul sectorului 1, Dan Tudorache, o unitate școlară din acest sector.

Mă aflu la o școală din Capitală, pregătim triajul care se va face începând de luni dimineață. Sănătatea copiilor noștri este pentru mine pe primul plan! Școala începe în 5 zile și, cu toții, elevi si părinți deopotrivă, sperăm într-un an școlar reușit, în ciuda restricțiile impuse de noua realitate in care trăim“, scria Gabriela Firea pe FB.

Acum o săptămână, edilul a participat la deschiderea unei creșe construite „de echipa mea, in sectorul 2 al Capitalei. Venim în ajutorul familiilor din București, prin creșterea numărului de locuri în creșe și grădinițe.(…)“, declara atunci Gabriela Firea.

Primarul Bucureștiului a reușit, astfel, să nu stea la mâna Guvernului pentru a primi tot ce are nevoie pentru începerea școlii. Ba, chiar, i-a luat-o înainte pe alocuri. Astfel, în timp ce, în București, anul școlar poate începe în siguranță, nu același lucru se poate spune despre alte zone. Astfel, nici acum, autoritățile centrale nu știu exact ce vor face.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, chiar declara că nu mai înţelege nimic din ceea ce se întâmplă în jurul său, întrucât ”orice intenţie bună este interpretată de toţi cei fără de greşeală”.

”Nu mai înţeleg nimic din tot ce se întâmplă în jurul meu! Orice intenţie bună este interpretată de toţi cei fără de greşeală! Oameni de bine, nu am ce zice! Toată lumea critică, nimeni nu vine cu soluţii! Aştept soluţii, dacă au! Faptul că mă opresc şi vorbesc cu oamenii nu e bine! Dacă nu vorbesc cu ei, (ceea ce nu mă caracterizează) iarăşi nu e bine! Orice aş face nu e bine! Şi cine spune asta? Cei fără de greşeală”, a scris Monica Anisie, pe Facebook, adăugând că se simte tristă.

Raluca Turcan, la rândul său, încerca să scuze situația. Pentru un tango e nevoie de doi.

Nu cred că e haos. Sunt semne de întrebare, dar, există peste tot. Măsurile le-am luat la fel ca în toate țările. Nu aveam de unde ști evoluția numărului de cazuri“, spune Turcan care crede că nu e vina Guvernului pentru situația actuală. „Am pus la dispoziție tot arsenatul de resurse ca fiecare primarie si școală să se mobilizeze. 170 de milioane de euro au la dispoziție școlile, doar că pentru un tango e nevoie de doi. Nu poți să pui degetul mereu pe Guvern“, spune Turcan.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

7 Comentarii

  1. Dupa bulibaseala generala cu inceperea scolilor cu semafor la intrare, sau cu declaratie pe propria raspundere, sau cu adeverinte greu de obtinut, trebuie cineva sa se ocupe si practic de siguranta sanitara a copiilor si profesorilor. Brovo Gabi Firea, sa vedem ce vor face restul oraselor si satelor din tara. Pe Orban si Tataru nu ne putem baza.

  2. Nevasta tovarasului Pandele e Oata. Momeste profesorii cu Baklava si copii cu Turta dulce si Serbet de la Stambul pentru a fi „Testati” de Ghiaurii de la televiziunea Intergalactica ANTENA 3.

  3. Primăria București a rezolvat cu testarea. Precis până luni se rezolvă și la Timișoara Cluj și Iași.

  4. @CADINA SULTANULUI ERDOGAN E OATA,pai daca ai ceva impotriva testarii copiilor de catre Primaria Capitalei,spune acum sau taci pe veci!prietene,nu fi idioten kamarad!fii destept!politicienii se rup intre ei,dar tie personal ,tot tu iti pui in farfurie,singur,singurel!sa nu crezi ca daca latri mai tare ,vine Orban sa faca pe majordomul la masa ta!desi…a sarit sa nu ia condamnare…s-ar putea sa faca si pe majordomul,pentru voturi,daca stau bine sa ma gandesc…

  5. Știre e mincinoasă. În textul stirei se precizează că vor fi trimiși la centre private sau de stat pentru testare. Astfel știrea că se deschide centrul de testare pentru elevi este mincinoasă. Orice cetățean cu simptome de COVID este obligatoriu testat de DSP gratuita.

  6. Asteptam cu interes deschiderea unor centre pentru testarea idiotilor. Dacă e necesar putem face si noi cateva propuneri.
    Ps. Idioti cu dorinta ascunsă de contaminare a cetățeanului de bun simt.
    Idioti din toate tarile, testati-vă.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.