Galerie de vedete la Săptămâna Haute Couture de la Paris

Jennifer Lopez la Schiaparelli, Rihanna la Dior: Săptămâna Haute Couture s-a deschis luni la Paris cu o galerie glamour de vedete şi creaţii strălucitoare prezente în acest „Olimp al modei”, vitrina unei industrii de miliarde de dolari, relatează AFP.

Săptămâna Haute Couture pentru Femei, care nu trebuie confundată cu Săptămâna Modei de la Paris, se desfăşoară în ianuarie – pentru vară – şi în iulie – pentru iarnă – doar în capitala Franţei, fiind o specialitate franceză protejată prin lege.

Acesta este un eveniment cu acces limitat, la care doar presa şi clienţii pot asista la prezentările unor piese unice, realizate neapărat manual.

Aşa cum se întâmplă adesea, „primul rând” fură atenţia de la spectacolul de pe podium.

La Schiaparelli, au fost prezente pe scaunele din faţă actriţa Zendaya şi cântăreaţa Jennifer Lopez, dar şi Carla Bruni. Cea mai faimoasă femeie cu tunsoare bob din lumea modei, Anna Wintour, redactor-şef al revistei Vogue, a urmărit spectacolul ameţitor din spatele ochelarilor de soare cu logo ascuns pentru a nu jigni pe nimeni.

Cele mai bune cliente ale brandului, de toate vârstele, au stat în primul rând, purtând ţinute spectaculoase.

Tema anunţată a acestei prezentări de modă, concepută de designerul Daniel Roseberry, a fost „Creaturi de dincolo”.

Casa istorică, specializată în haute couture, a împins din nou limitele tehnologiei, creând o mini-rochie realizată din fragmente de hard disk-uri, microprocesoare şi dischete. Estetica western, în mod decisiv cea a sezonului 2025, a fost, însă, imposibil de evitat, cu trimitere către Texasul natal al designerului.

La Dior, la Muzeul Rodin, o instalaţie a artistei Isabella Ducrot a tapiţat sala gigantică amenajată de LVMH pentru prezentarea de 13 minute.

Directoarea colecţiilor feminine ale Dior, Maria Grazia Chiuri, a explicat că, pentru acest semestru, s-a cufundat în gândurile filosofului Walter Benjamin, specialist în estetică, revenind asupra definiţiei operei de artă.

Prezentarea nu a început până când Rihanna şi-a ocupat locul, fiind ultima vedetă care şi-a făcut apariţia, într-o fustă lungă şi mulată, pe tocuri înalte, ţinând în mână o geantă Lady Dior, potrivit Reuters.

De remarcat că primă zi de haute couture a adus un omagiu materialelor din regiunea subsahariană, designerul camerunez Imane Ayissi invitând mai multe fotbalişti, de la Lilian Thuram la Mamadou Sakho.

În mod tradiţional, haute couture reprezintă, de asemenea, o demonstraţie de „soft power” în capitala modei.

În cadrul acestui turneu mondial al talentelor şi al influenţelor economico-artistice, ambasadorul Indiei la Paris Jawed Ashref a întâmpinat-o pe discreta creatoare Vaishali S.

Din punct de vedere economic, „cu clientela sa ultra-selectivă, haute couture nu doar stimulează afacerile, ci şi consolidează locul capitalei franceze în postura de centru mondial al creativităţii”, a declarat pentru Fashion Network responsabilul Federaţiei franceze de Haute Couture, Pascal Morand.

Treizeci de case de modă sunt înscrise în calendarul oficial al Săptămânii Haute Couture de la Paris, care se desfăşoară până joi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. Numai Becali nu vrea să facă echipă feminină , vrea să transfere filiala USR Buc.

  2. Putea fi vorba în paralel și de expoziția de operații estetice al vreunui spital de renume din Paris.,

  3. @Emile: exact.. am vazut recent in ce hal arata dupa operatzie Adriana Lima.. .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.