Gareth Southgate și-a prezentat demisia ca selecționer al Angliei!

Anglia a terminat pentru a doua oară consecutiv pe treapta de argint a unui turneu final de EURO după ce pe precedenta ediție drama a fost

Gareth Southgate și-a prezentat demisia ca selecționer al Angliei!

Anglia a terminat pentru a doua oară consecutiv pe treapta de argint a unui turneu final de EURO după ce pe precedenta ediție drama a fost

Anglia a terminat pentru a doua oară consecutiv pe treapta de argint a unui turneu final de EURO după ce pe precedenta ediție drama a fost mult mai mare, pentru că a cedat chiar pe Wembley, la lovituri de departajare, în fața Italiei.

Acum, finala cu Spania, de la Berlin, s-a închis pentru naționala Albionului în minutul 89, la golul al doilea, al victoriei cu 2-1 pentru iberici, reușit de Oyarzabal, după care însă oamenii lui Gareth Southgate au avut de trei ori pe cap șansa nesperată a prelungirilor, dar în aceeași fază portarul Simon, apoi Dani Olmo de pe linia porții și a treia reluare peste poartă au oprit golul ca și făcut.

Evident, acest nou vis destrămat al primului titlu european a lăsat urme adânci în psihicul englezilor, atât al jucătorilor, staffului tehnic cât și al zecilor de milioane de suporteri. Iar prima consecință este decizia selecționerului Gareth Southgate, chiar dacă Federația i-a propus să continue până în 2026. Marți, pe contul său de X (fost Twitter) Gareth Southgate și-a anunțat demisia.

„Ca un englez mândru, a fost onoarea vieții mele să joc pentru Anglia și să conduc Anglia. A însemnat totul pentru mine și am dat totul. Dar este timpul pentru schimbare și pentru un nou capitol. Finala de duminică de la Berlin împotriva Spaniei a fost ultimul meu meci ca antrenor al Angliei.
Southgate, în vârstă de 53 de ani, a preluat conducerea celor Trei Lei în toamna anului 2016. Doi ani mai târziu, i-a dus în semifinalele Cupei Mondiale din Rusia, devenind primul antrenor al Angliei care a făcut acest lucru de la Bobby Robson în 1990.
Sub conducerea sa, au ajuns și în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 2022, disputate în Qatar, și în finala Euro 2020 de la Wembley (desfășurată în 2021), pierzând în fața Italiei la penalty-uri. Și acum în finala Euro 2024. În total 102 meciuri în aproape opt ani petrecuți pe banca naționalei Angliei.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. E unul din cei mai merituosi antrenori englezi: semifinale la CM 2018, din moscko-orcia, si doua finale consecutive de CE. 8 ani excelenti pentru fotbalul englez! p.s. Sa speram ca Edward Iordanescu, nu va prelua Anglia!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.