Garry Kasparov: Casa Albă e patetică

Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că liderul rus Vladimir Putin „nu poate rămâne la putere”

De (C.C.)
Garry Kasparov: Casa Albă e patetică

Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că liderul rus Vladimir Putin „nu poate rămâne la putere”

După ce Casa Albă a revenit asupra comentariilor preşedintelui Joe Biden, care părea să îndemne la schimbarea regimului din Rusia, Garry Kasparov, critic proeminent al lui Putin şi mare maestru de şah, a calificat administraţia americană drept „patetică”.

„Atunci când un regim este represiv, criminal, dictatorial şi condus de cineva care a comis crime de război în mai multe ţări, inclusiv în ţara sa, ce altceva ar trebui să se spere şi să se lucreze în acest scop decât schimbarea regimului?”, a scris el în primul dintr-o serie de tweet-uri.

„Atunci când preşedintele are dreptate, Casa Albă ar trebui să rămână alături de el în loc să se bâlbâie pentru a-şi cere scuze unui dictator criminal. Este patetic”, a continuat el.

„Biden nu este Trump să aibă nevoie de un traducător din engleză în engleză! Niciun dictator nu este legitim. Nu daţi înapoi atunci când aveţi dreptate. Nu jucaţi jocuri diplomatice cu un criminal în masă”, a mai precizat Garry Kasparov.

Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că liderul rus Vladimir Putin „nu poate rămâne la putere”, într-un discurs înflăcărat în care a îndemnat democraţiile lumii să se unească pentru a sprijini Ucraina, deşi Casa Albă a precizat ulterior că Biden nu a cerut schimbarea regimului de la Moscova.

„Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”, a declarat Biden în faţa unei mulţimi din Varşovia, după ce a condamnat războiul de o lună al lui Putin în Ucraina ca fiind un atac la adresa libertăţii şi securităţii globale.

Comentariile au escaladat brusc conflictul dintre Moscova şi Occident în legătură cu invazia sa în Ucraina. Dar un oficial de la Casa Albă a declarat că remarcile nu reprezintă o schimbare în politica Washingtonului, care nu urmăreşte schimbarea regimului în Rusia, potrivit Reuters.

Cu toate acestea, ele au venit într-o zi de escaladare a retoricii, în care Biden l-a catalogat, de asemenea, pe Putin drept „măcelar” în timpul unei întâlniri cu refugiaţii care au fugit din războiul din Ucraina în capitala Poloniei.

„Punctul de vedere al preşedintelui a fost că nu i se poate permite lui Putin să îşi exercite puterea asupra vecinilor săi sau asupra regiunii”, a declarat oficialul de la Casa Albă. „El nu a discutat despre puterea lui Putin în Rusia sau despre schimbarea regimului”, a adăugat acesta.

Distribuie articolul pe:

19 comentarii

  1. Constat cu nemărginită satisfacție ca bufonul de la Kiev e deja casatorit cu Neagra ca Zapada. Din aceasta calitate, da sfaturi celor de la NATO, americanilor, Chinei, Europenilor. Mai nou le ordona celor din Qatar sa-si sporească extractia de gaze, iar Arabiei Saudite, cea de petrol. Așteptăm momentul im care va solicita grâului sa ajungă la maturitate la 29 de zile, iar stiuletelui de porumb sa se reproduca în silozuri. Doamne, ce de nebuni și impotenți au ajuns sa conducă tarile lumii. În Ecleziastul se spune: înțelepciunea e sora mea, iar priceperea prietena mea. Ăștia au sora prostia și neputinta prietena. Am urmărit, la Bruxellex corul cacaciosilor fără discernământ. Cică, peste 20 de ani, vor da ,post mortem, un comunicat prin care indeamna părțile la dialog și resping categoric trimiterea de armament cabotinului. Pana atunci Alzaihmerul va continua să facă în pantaloni, iar Macroul sa rămână cel mai poluat peste. Navetistului ii trimitem multe salutari din Suedia. La cât e de ahtiat de putere e, credem ca accepta orice cantitate și orice calitate.

  2. „Oare chiar toti redactorii de la cotidianul sunt platiti in ruble?”

    NU, decat in cripto-copeici, cum sunt platiti si Charlicu si AURel baiet de seminar.

  3. Kasparov a UITAT sa JOACE jocul de SAH … cel VERITABIL si fara JOACA …
    SAHUL actual este GEOPOLITIC (pe toata SUPRAFATA Pamantului de 510.072.000 km^2 si cu 8 miliarde de piese) … si nu doar cel SIMPLIST (de tip indian, pe o tabla cu 64 de patratele si cu doar 32 de piese)…
    Si de aceea … in NOUL tip de SAH geopolitic … NU mai STIE … CUM si CE … MUTARE sa mai FACA !!! Si S-A INCURCAT !!!

  4. Daca Biden il numea „Matache Macelaru”pe Putin,era mult mai diplomatic,imbina Istoria cu comertul de mezeluri…
    Pe la 1900, Matache (Loloescu) Macelaru işi încurajeze clientela să-i treacă pragul, obişnuind să taie carnea pe butuci, în faţa halei.
    Asa si Hitlerică Putin, măcelareste si bombardează ucrainieni la vedere, cu media internationala alaturi,sa atragă clientela cecena si osetrina
    Mongolul de mongol se freaca si măgarul de măgar !

  5. „Ciocu’ mic!”, aghientu’ C.I.A. Garlik! …nu ai ce comenta la adresa Rusiei.
    Niepoțăl dă mare bolșevik de-a’ lu’ Stalin, născut jîd p’întră turcii dîn Baku, Azerbaidjan, deci în afara granițelor Rusiei, cu rădăcini în Balestina (ta’-s’u Kim Moiseyevici Weinstein) șî Armenia-Hayastan (‘măa-sa Klara Saghienovna Gasparian). Garik Kimovici Vainștein șampionu’ îi neam cu violatoru’ #MeToo Weinstein dă la Hollywood!

  6. Joe Biden a declarat ca Razboiul Rusia- Ukraina este un razboi intre democratie si autocratie. Astfel acest domn da o noua definitie „democratiei” – adica daca esti stat cu tendinte fascist, dar condus cu 80% cetateni americani si nu recunosti drepturile grupurilor etnice, ba chiar institui o politica de exterminare in masa, esti TARA DEMOCRATA. Deci conform americanilor democratia se masoara in functie de cate diplome de DEMOCRAT iti da SUA. Sa plangem sau sa radem despre noua definitie americana a demokratiei?

  7. Alo, Kasparoave, dar unde mata-a-Draku erai pe timpul masacrelor savarsite de ucigasii ucrano-nazisto-fascisti asupra civililor rusofoni din Donbas si Lugansk, ca nu te-am auzit. Dar pe timpul masacrelor in urma bombardarii cu napalm si arderea de vii a poporului vietnamez ! Dar cand orasele si poporul Iugoslav din inima Europei, era bombardat si ucis, chiar si in Sfanta Noapte de Inviere. Dar pe timpul atrocitatilor comise asupra copiilor, femeilor, batranilor, refugiati, in urma razboaielor din Irak, Siria, Yemen, Libia, Liban, etc, unde erai ma…fir-ar mata a Draku de fascist armean.

  8. Ai urmărit pe moșu beșhinos in discursul patetic din polonia ?? Ai auzit vre-o propoziție in care să indemne la cumpătare și pace, la rezolvarea problemelor la masa tratativelor ??.. Ai auzit ceva de genul ?? Păi vezi bre,. ce ți-e și cu licuriciul belicos..

  9. E bine pentru omenire ca Joe sa insulte zilnic facand-ul criminal sau macelar pe cel pe care media libera l-a caracterizat ca fiind nebun si avand butonul nuclear la deget. Sa aveti o viata linistita, prospera si plina de realizari! Liderii lumii libere sunt intelepti si vegheaza pentru viitorul copiilor vostrii. Si acum iod la toata lumea !

  10. Pacat de el… Daca tacea, filozof ramanea !
    Oricum, ca sa sustii pana in panzele albe un mos senil si o asa-zisa „lume libera”, inseamna sa „nu ai toate tiglele pe casa”.
    Unde era acest „rus” cand armata ucraineana omora copii nevinovati in Donbas ? De „aleea ingerilor” n-a auzit pentru ca nu i-a spus MosRobinet si nici presa „libera si independenta”…
    Oricum are ocazia sa-si dovedeasca patriotismul si sa ia o pusca de la criminalul Zelenski si sa plece la razboi… ca MosTeaca !

  11. DACA AMERICANII IL TRIMIT LA UN CONTROL MEDICAL PE BIDEN ASA CUM S-A CERUT ,BIDEN ESTE CEL CARE PLEACA DE LA CASA ALBA .
    GRIJA LUI BIDEN CA SA PLECE PUTIN DE LA KREMLIN E O DOVADA DE SENILITATE.

  12. Pentru oameni de genul asta (Kasparov, Mucusor..) romanii au o vorba: Unde e multă deşteptăciune este şi multă prostie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.