Memorandumurile prezidențiale din Statele Unite sunt documente emise de președintele SUA pentru gestionarea și stabilirea practicilor agențiilor și departamentelor federale. Memorandumurile prezidențiale sunt similare cu ordinele executive, adică cu decretele prezidențiale. Au putere de lege.
Pe 4 februarie, președintele Joe Biden a emis un memorandum de securitate națională initulat ”Promovarea drepturilor persoanelor LGBTQI în întreaga lume”.
Se vede bine că drepturile LGBT au ajuns chestiune de securitate națională în SUA. Memorandumul de pe 4 frebruarie 2021 obligă agențiile guvernamentale americane care acționează în străinătate să promoveze și să sprijine drepturile LGBT. ”Toți oamenii trebuie tratați cu respect și demnitate, trebuie să trăiască liniștiți, indiferent cine sunt și pe cine iubesc”, arată documentul, redactat în stilul ambiguității diplomatice și plin de eufemisme.
Textul recomandă ”combaterea incriminării statutului LGBT și a comportamentului sexual asociat, precum și combaterea homofobiei, transfobiei și intoleranței” față de stilul de viață al acestor grupuri. Documentul sugerează că agențiile americane trebuie să ia în calcul necesitățile comunităților LGBT atunci când distribuie fonduri în alte țări. Memorandumul recomandă ”un răspuns rapid și consistent” din partea guvernului SUA atunci când se constată ”incidente grave care amenință drepturile LGBT în străinătate”. ”Când guvernele străine impun restricții privind aceste drepturi, agențiile SUA care acționează în străinătate vor avea în vedere un răspuns specific, folosind instrumente diplomatice, precum și, atunci când e cazul, sancțiuni, interzicerea vizelor și alte acțiuni”.
Armata SUA, apărătoarea LGBT
Cum ar putea arăta un caz concret de sancționare a unui stat care nu respecta viziunea administrației Biden despre drepturile LGBT? O arată un memorandum al Pentagonului emis la circa o lună după memorandumul prezidențial. Acest document face referire directă la decretul lui Joe Biden care transformă promovarea în întreaga lume a drepturilor LGBT într-o chestiune de securitate națională a Statelor Unite.
”În conformitate cu Memorandumul Prezidențial, politica Departamentului Apărării este să pună capăt violenței și discriminării pe baza orientării sexuale, a identității de gen, a caracteristicilor sexuale, iar Departamentul va fi un exemplu în promovarea drepturilor persoanelor LGBTQI+ în întreaga lume”, se arată în memorandumul Pentagonului. Important este că ”Memorandumul prezidențial definește Departamentul Apărării atât ca agenție implicată militar în străinătate, cât și ca agenție implicată în ajutoare, asistență și programe de dezvoltare”.
Ce va trebui să facă Armata SUA? Memorandumul Pentagonului spune:
- Să depună eforturi mai mari pentru a combate incriminarea LGBTQI+ de către guvernele străine sau să depună eforturi pentru combaterea discriminării, a homofobiei, transfobiei, intoleranței pe baza statutului LGBTQI+.
- Să extindă acțiunile care să asigure colaborarea Departamentului Apărării cu guvernele, cetățenii, societatea civilă, cu sectorul privat, pentru a promova respectarea drepturilor LGBTQI+, atunci când se iau decizii de finanțare.
- Să acționeze în forurile bilaterale și multilaterale pentru a combate discriminarea, să sporească numărul țărilor care vor să respecte drepturile LGBTQI+, să întărească rolul societății civile pentru susținerea drepturilor LGBTQI+, să întărească politicile și programele instituțiilor multilaterale în privința respectării drepturilor LGBTQI+, ale refugiaților și azilanților.
Practic, după ce președintele Donald Trump a transformat Pentagonul într-un agent de vânzări al complexului militaro-industrial american, Joe Biden îl transformă în avocat al drepturilor LGBTQ, cu putere de decizie în privința alocării fondurilor pentru ONG-uri, în funcție de cum promovează aceste drepturi. Trebuie ținut cont de faptul că drepturile omului, iar acum drepturile LGBT, sunt deseori preferate de administrațiile americane sau de Congres pentru a justifica reduceri ale finanțării pentru proiecte externe, în locul argumentelor economice.
Istoria recentă ne arată că SUA nu au recurs la sancțiuni (prevăzute și în memorandumul lui Joe Biden) decât în cazuri extreme (Iran, țări africane) de încălcare a drepturilor LGBT. Nu a fost penalizat nici guvernul Poloniei, nici președintele homofob al Braziliei, Jair Bolsonaro. Rămâne de văzut însă ce se va întâmpla sub administrația Biden și cumva fi interpretat acest memorandum cu exprimări foarte ambigue.
De ce au a se teme aliații?
Revista The American Conservative trece în revistă câteva cazuri de state aliate NATO care ar putea fi afectate de noul rol încredințat Pentagonului în domeniul LGBT. Ungaria este un stat aliat NATO care, la începutul acestui an, a modificat constituția pentru a stabili că ”la baza familiei stă căsătoria și relația dintre părinți. Mama este o femeie, iar tatăl este un bărbat”. ”Acum, noua administrație contrapune Pentagonul unor state aliate care cred în definiția creștină a căsătoriei. Dacă încă nu credeți că in SUA urmează să fie persecutați creștinii, atunci trăiți într-o altă lume”, scrie The American Conservative.
Și Polonia este un stat aliat NATO, ba încă unul extrem de dedicat alianței cu SUA, un client model al industriei americane de apărare, cu inițiative de construire a unei baze militare americane permanente pe teritoriul național. Constituția Poloniei definește însă căsătoria ca un act între un bărbat și o femeie, iar parlamentul se pregătește să interzică adopțiile pentru cuplurile LGBT. ”A devenit Polonia un inamic al Americii? Se tem polonezii că Pentagonul a pus ochii pe ei și îi vede ca inamici într-un război cultural? Da, se tem”, scrie The American Conservative.
Grecia este stat aliat NATO. Este o țară liberală din punct de vedere sexual, însă nu permite căsătoriile între persoane de același sex. Va deveni Grecia un dușman al Pentagonului?
Și iată cum, exportându-și în țările aliate propriul război cultural, SUA dau o mână de ajutor Rusiei și trag un glonț în piciorul mulțimii de agenții și ONG-uri dedicate luptei cu propaganda Moscovei, alimentate din banul contribuabilului american. Fără efort și fără prea multă cheltuială, Moscova își poate reface imaginea de A Treia Romă. Politicieni, formatori de opinie și personalități pro-americane de orientare conservatoare din țările aliate ar putea considera că este prea mult, prea devreme sau de-a dreptul deplasat ceea ce li se solicită de peste Ocean.
”Că guvernul SUA susține o politică privind drepturile LGBTQ în țară și în străinătate este una. Însă să folosești armata SUA în acest scop, în special când nu toți aliații SUA urmăresc acest obiectiv, este cu totul altceva. Le spunem Ungariei, Poloniei, Cehiei și altor state NATO că «puterea noastră este diversitatea – și dacă aveți alte opinii cu privire la căsătorie și homosexualitate, atunci vom folosi forța armată pentru a vă face să cedați»”.
”Ce înseamnă că Pentagonul este angajat în combaterea homofobiei, transfobiei, etc. în alte țări? De ce anume ar trebui să se teamă țări ca Ungaria, Polonia, Turcia? Ce ar trebui să aibă în vedere alți aliați, precum statele arabe, în contextul creat de aceste noi legi ale administrației Biden?”, se întreabă The American Conservative.
Acțiune conjugată UE-SUA
Nu doar SUA vor actiona, eventual prin intermediul NATO și al parteneriatelor strategice, pentru promovarea drepturilor LGBT. Acțiunile acestea se vor conjuga cu cele ale UE. Cazul Poloniei este grăitor. În toamna anului trecut, câțiva edili din Polonia au decis să-și proclame orașele drept ”zone libere de LGBT”.
Care a fost reacția ambasadei SUA? Având în vedere că ambasadoarea Georgette Mosbacher a apărat reforma justiției în SUA în fața atacurilor UE, spunând ca ”multe dintre atacurile asupra Poloniei legate de valorile democratice sunt exagerate, da sunt exagerate”, ne-am fi putut aștepta la o declarație neutră. Nu a fost așa. Ambasadoarea a spus: ”Respect întru totul faptul că Polonia este o țară catolică, însă trebuie să știți că, în ce privește LGBT, sunteti de partea greșită a istoriei”. A făcut limpede că promovarea drepturilor LGBT este o politică a Departamentului de Stat mai importantă chiar decât promovarea ”statului de drept”. Iar asta se întâmpla pe vremea administrației Trump. Cu o administrație democrată la Casa Albă, ar trebui să ne așteptăm la o „promovare” mult mai agresivă a LGBTQI+.
Care a fost reacția UE? Imediat după decizia câtorva primari din Polonia, UE a hotărât să nu mai ofere acces la fondurile europene acelor administrații locale. Apoi, la începutul lunii martie 2021, Parlamentul European a adoptat o rezoluție care declară întreaga Uniune Europeana drept ”zonă de libertate” pentru persoanele LGBT.
Când administrația SUA consideră că promovarea drepturilor LGBT în întreaga lume este o chestiune de securitate națională, când până și Pentagonul este însărcinat cu aceasta misiune, când până și desenele animate par produse cu acest scop, nu va mai fi mult până când copiii vor întreba ”Tati, ce este trans pride?”, ”Mami, ce înseamnă pansexual?”, Bunico, ce esta aia Intersex și Nonbinary Pride?”. Va fi un moment în care părinți din „intreaga lume”, cum spune decretul lui Joe Biden, vor face haz de necaz și vor mulțumi Hollywoodului că există, că îi ajută să-și crească copiii explicând și exemplificând în producțiile sale aceste lucruri. Însă alții vor spune că e gata cu gluma și vor recurge la sfatul jurnalistului Rod Dreher: ”Repliați-vă. Nu puteți lupta cu aceste lucruri. Cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să vă protejați copiii cât de bine puteți”.
Americanii au ajuns de râs îi fură hackerii nord-coreeni, ruși, chinezi etc. În loc să-și securizeze rețele de date, se țin de altceva.
decadenta sexuala a darimat toate imperiile, doar incultele din jurul lui Obama cred altceva. Pe asta il credeam doar lenes, dar acum il cred idiot, vorba din batrani: unde-i multa desteptaciune e si multa prostie !
Ohooo, De acum incepe ”gluma”..să se ingroașe, să fie maronie și in gura tuturor,.Doar sunt toți la fel,. poartă fuste și bigudiuri..Deși nu se reproduc, al naibii că sunt din ce in ce mai mulți..
Tare ma tem ca astia vor starni ,,primaveri curcubelite,,daca unele state nu vor inghiti ,,ideologia,,lgbt promovata de America.Pas cu Pas.Normalul devine Anormal si Anormalul devine Normal.
lucru este cert. Poponarii au ajuns la conducerea lumii si tot ei o vor distruge. Nu robotii, nu martienii, nu cataclismele…
Tot mai multe filme cu anormali si anormale. Daca a ajuns Uniunea Europeana sa dea legi in favoarea bietilor de ei…
Foarte bine ! Ii vor bate rusii cu vergeaua de la arma ! Nu va trebui sa se traga niciun glont ! Ceea ce e mai mult decat umanitar ! Cred ca e cel mai bun exemplu al zicerii ca atunci cand Dumnezeu vrea sa piarda pe cineva , mai intai ii ia mintile ! Cred ca Putin se tavaleste de ras ! Cred ca totusi va fi o problema ! Tinand cont ca o femeie nu trebuie atinsa nici cu o floare , va dura pana vor fi depistate femeile … ! Si ce te faci cu aia , sau alea care sunt și , și … !
Este un vis. Teatrul absurdului.
Aș râde de americani, dar sintem colonia lor. N-o sa fie ușor nici pentru noi, la cat de slugoi sint politicienii noștri. De facto, in america a câștigat partidul lui Soros, finanțat si susținut de acesta.
Bineînțeles ca rușii iarăși fac planuri cum sa salveze lumea. Si o sa reușească, presupun.
„Minoritatea” despre care vorbesc ei este inventată pentru a fi utilizată ca forță tampon împotriva oricărei majorități și a justifica astfel, „dreptul” de a interveni în forță, oriunde și oricând, pe calapodul deja exersat de mult, al „statului de drept” sau al „drepturilor omului”. Ceva foarte urât se coace de o bună bucată de timp, apropiidu-ne cu pași repezi de momentul prielnic pentru a fi serviți: Un foarte posibil megaconflict global cum n-a visat umanitatea nici în cele mai urâte coșmaruri și în care „ambii combatanți” ar trebui să cadă. Este imposibil să ne imaginăm cam unde se află România in tot acest joc mizerabil și monstruos.
Niște degenerați.
Pe scurt :
In urma cu vreo 10 ani, imi gasisem un post de vis, intr_0 companie de telefonie mobila. Am fost avertizat de unii colegi (la angajare), ca „sunt dati afara oamenii, cu sutele de acolo”. Bineinteles ca nu am crezut, si dupa aproape un an, am patit-o si eu.
Unii dintre sefi erau gay, testau angajatii in modul cel mai fin(psihologic) , iar daca nu corespundeau , ai faceau sa plece singuri .
Acest cancer, o sa creasca incet, incet, daca este lasat.
Este numai si numai vina voastra, a celor care nu ati iesit la votul pt definirea familiei.
Noi, oamenii normali, vom deveni o minoritate.
E clar, lumea devine o Gomora. Sfârșitul ei se apropie.
Judecățile divine stau sa explodeze din cer.
Armata despre care se scrie în articol nu este a Statelor Unite. Ea este finanțată din impozitele și taxele plătite de cetățenii amerikani dar este comandată și servește un grup de persoane care au interese diferite de ale Statelor Unite.
Ma intreb ce va face Radu Tudor, pupatorul de tuhas american. Asta e in stare sa se combine cu toti poponarii, numai sa ramana in gratiile ” partenerului strategic „. In curand, A3 va avea sigla in culorile curcubeului. Cred ca si Gadea va pune popoul la bataie.
Unul din fundamentele moralitatii este corectitudinea, iar corectitudinea inseamna ca” toti oamenii trebuie tratati cu respect si demnitate” . Una din sursele problemelor in colectivitati si in lume este apartenenta la grupuri, apartinatorii unor grupuri cred ca sunt mai buni decat altii care apartin unor grupuri diferite, ceea ce este fals. Intre grupuri exista concurenta, rivalitati, asa cum sunt intre grupurile de suporteri ai echipelor sportive; la fel se intampla, de pilda, intre grupurile politice, religioase, etnice etc etc. Mai multa toleranta inseamna un trai mai linistit pentru toti, de aceea este important sa fie acceptata diversitatea.
Decadența unui imperiu care la început a zis ” In God we trust ! ” So help me God ! Si-au pierdut busola pe drum. Nu vă luați după ei caci drumul lor duce fix în iad !
Armata Gay=armata de veseli cucerește lumea. N-a căzut Biden singur pe scară, mulți au căzut cu el, după noua realitate. La antene Radu Tudor va zice că e normal, se solidarizează și adoptă poziția partenerului strategic.
Ținte false, dușmani închipuiți sau inventați, creați de „viitorii învingători” care pozează în miei și salvatori după ce îi ațâță să se bată și să se sfâșie între ei, pentru ca mai apoi să culeagă ei roadele conform principiului „învingătorul ia tot.” Aceasta este noua ordine mondială, noua direcție a democrației, libertății și umanismului! Pentru asta au nevoie de lgbd.
Pentru ‘Titirez Tirez” Foarte tare?
sa nu ne mai plangem . ne-am batut joc de referendum , cel referitor la familie.
toata povestea asta c drepturile homosexualilor promovate de pentagon sint parte din marea diversiune creata de jidani si tradatorii americani vinduti israelului…aliatii nostri isi asasineaza proprii cetateni prin atacuri inscenate cu ajutoreul israelului in vederea crearii de imagine de victima…uss liberty in 1967 si 911 2001 …biden este bolnav mintal o vinde pe masa daca ia un pret bun…in 10 sept 2001 rumsfeld seful pentagonului declara ca nu se pot justifica 2,3 trilioane de dolari din buget…la pentagon sint cei mai mari hoti care fura sistematic in spatele …chipurile apararii americii…
Don’t you worry! Credeti ca ati scapat?! Vine si la Romanika via directiva de la UE! Cat de curand!
Pe pariu?
Si unii cica „Trump era al mai nebun!” Las ca va arata el Biden si a lui Kamala! Sa va invete minte!
Exact ca USR si PLUS de la noi, la fel partidul democrat se bazeaza masiv pe voturile minoritatilor de orice fel. Este fireasca aceasta actiune. Incep si in Romania sa ajunga la butoane prin cele doua partide sorosiste.
Asta-i ideologia.
Nu cred ca aceasta minoritate va face legea in America. Tara profund democrata, SUA nu le lasa de izbeliste, precum tarile fara de cultura politica care le pun inca infirmitatea la stalpul infamiei. Ce s-ar face cultura omenirii fara literatura unor Marcel Proust, Federico Garcia Lorca, la noi Petru Comarnescu, Petre Sirin, Ion Negoitescu etc. Integrarea lor si nu izolarea si pedepsirea arbitrara este un semn al normalitatii. Se cunosc crimele savarsite de fascistii germani si politia politica bolsevica din Romania acestei categorii de oameni. Cu toata infirmitatea fiziologica, in ciuda tutror prejudecatilor, ei si-au adus contributia la spiritualitatea omenirii iar oamenii lor de actiune la prosperitatea civilizatiei. A continua la infinit cu dispretul si defaimarile publice constituie o blasfemie a isesi limitarilor omenescului. Probabil e la fel cum s-ar comporta oamenii normali fata de un surd, un orb sau un alt infirm. Dar nu sunt nici eu de acord cu unele drepturi oferite precum legalizarea casatoriilor oficiale si a adoptiei copiilor in cadrul uniunilor homosexuale. Aici societatea trebuie sa mai reflecteze. Nici in sens nagativ, ca pana acum, nici in sens pozitiv, cum se reuseste pe unele locuri. Calea de mijloc este cea mai buna. Daca doresc sa stea impreuna sa nu fie impiedicati, iar daca vor copii sa caute sa se integreze familiilor traditionale. Nu sunt de acord nici cu ideea de familii moderne alcatuite din ”parteneri”, iar ideea scoaterii din vocabularul limbilor a notiunilor: tata si mama, barbat si femeie pentru a le satisface pretentiile de discriminare pozitiva in fata majoritatii care ii accepta, mi se pare o absurditate. Si au fost cazuri cand acest absurd a prins putere si in cadrul natiunilor cele mai avansate!
Dupa noi potopul!Soros,Swab,Gates,Murdoch,etc-jeguri pe duca ,ne vor cu ei in fericirea iadului!
Inchiputi-va ca o fiinta umana (ca sa folosesc un nejignitor!) care dimineata se crede femeie, la pranz e gay si seara nu mai stie ce gen/orientare are , va avea pe mana , dupa caz: o drona, un buton care comanda o racheta, sau , sa zice, o simpla arma!Ce credeti ca se va intampla?!Si asa, sunt destui labili psihic prin toate armatele din lume, chiar la niveluri foarte inalte!Ne mai trebuia inca o categorie de dezaxati?!
Pentru LGBT: observatia ta este foarte corecta, ce ai patit tu intr-o multinationala se intampla de multi ani in institutiile europene!Acolo sunt adevarate gasti de LGTBQA+, se angajeaza, se sustin si se promoveaza intre ei si, daca au posibilitatea, indeparteaza pe cei care nu le canta in struna!S-au infiltrat in serviciile de personal, prin conducerile departamentelor si au ajuns sa faca legea!Acel „ghid de conversatie LGTB” din Parlamentul European nu este o intamplare, sunt convins ca e o realizare a „comunitatii” din institutie!
Mai urmeaza sa se legalizeze violul, pedofilia, necrofilia, zoofilia, etc. si ne-am dus dracului…
America, America, Sodoma si Gomora, blestemata sa fii in veci. Cate iluzii si dezamagiri, cate vise desarte si sperante naruite. Praful si pulberea sa se aleaga de tine. Si totusi…Genesa(Facerea) 18/23. Avram s-a apropiat si a zis ; Vei nimici Tu oare si pe cel bun impreuna cu cel rau?.24. Poate ca in mijlocul cetatii sunt cincizeci de oameni buni ; ii vei nimici oare si pe ei, si nu vei ierta locul acela din pricina celor cinci zeci de oamenu buni, care sunt in mijlocul ei ? 25. Sa omori pe cel bun impreuna cu cel rau, asa ca cel bun sa aiba aceeas soarta ca cel rau, departe de Tine asa ceva ? Departe de Tine ! Cel ce judeca tot pamantul nu va face oare dreptate ? 24. Atunci Domnul a facut sa ploaie peste Sodoma si peste Gomora pucioasa si foc dela Domnul din cer.25. A nimicit cu desavarsire cetatile acelea , toata Campia si pe toti locuitorii cetatilor, si tot ce crestea pe pamant.20. Cand a nimicit Dumnezeu cetatile Campiei, Si-a adus aminte de Avraam: si a scapat pe Lot din mijlocul prapadului, prin care a surpat din temelii cetatile unde isi asezase Lot locuinta. America, America, blestemata sa fii…?!
Primii dusmani ai Pentagonului vor fi bisericile catolica si ortodoxa, plus pocaitii, ca nici astia nu sunt de acord cu homosexualitatea. Sa se fi impiedicat Biden, pentru ca isi luase pantofii cu toc, inca nu s-a obisnuit cu tocurile? Urmeaza fusta, probabil roz, ca pica bine la multime, implanturile, extensia de par si machiajul, bineinteles
Popoarele au înființat armate pentru ca acestea să le apere de popoarele cotropitoare. La ora actuală, armatele au devenit atât de vaste încât sunt adevărate popoare care își apără propriile lor drepturi, interese sau nevoi și nu pe cele ale populației care le-au creat și finanțat sute de ani. Cum finanțările vin acum din alte surse, „popoarele army” s-au reorientat. S-au privatizat,servindu-și pină la moarte, patronii.
Erata ! 19/24.”Atunci Domnul….”- 29.”Cand a nimicit…”. 6.5.Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant, si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau. 6.6. I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamant, si s-a mahnit in inima Lui. 6.7. Si Domnul a zis ; „Am sa sterg de pe fata pamantului pe omul pe care l-am facut, dela om pana la vite, pana la taratoare si pana la pasarile cerului, caci imi pare rau ca i-am facut”. Si a venit Potopul biblic…?! Acum oare se va reusi sa se separe cel bun de cel rau! Eu nu cred, astfel ca cei buni trebuie sa faca ce a facut Dumnezeu la Sodoma si Gomora. Alta solutie nu exista, altfel intreaga lume si Pamantul vor pieri in flacarile iadului, si cei buni si cei rai.
@ Nu există oameni buni și oameni răi. Situațiile, conjuncturile, stările emoționale și judecățile subiective ne conduc adesea către astfel de concluzii. Mare noroc avem căutare nu sunt definitive! Să ne imaginăm că un om este etichetat ca fiind rău și într-o zi face totuși o faptă bună. Este etichetat ca fiind bun? Nu.
Când omul se crede bun prin comparație cu ceilalți, toti aceștia sunt considerați răi. Invers nu funcționează. Din contra, fiecare „este” și se crede bun.
Un proverb spune: „Este mai bun un om rău care se cunoaște pe sine decât un om bun care nu se cunoaște deloc.” Cunoașterea de sine nu ține de judecată ci de capacitatea sau modul de raportare la divinitate sau infinit iar asta ne lipsește cam tuturor. De aceea oameni cu adevărat buni, se află (trăiesc!? ) doar pe lumea cealaltă… Dumnezeu să-i aibă în pază!