Experţii Gazprom au declarat că ne putem lua adio de la preţurile mici la gaze. Ei recomandă guvernelor să scadă nivelul taxelor, pentru ca factura populaţiei să fie suportabilă.
Dependenţa europenilor de gazele ruseşti va creşte de la 23% în prezent la 32% până în anul 2030, au declarat experţii Gazprom pentru Adevărul.
Progresul tehnologic al omenirii nu poate fi însoţit decât de o sete din ce în ce mai mare de resurse energetice, iar acest lucru înseamnă, evident, creşterea preţurilor. „Ideea că secolul al XX-lea a fost cel al petrolului, iar secolul al XXI-lea va fi cel al gazelor este perfect justificată. Iar gazele nu vor fi deloc ieftine”, au declarat experţii gigantului rus Gazprom, cel mai mare producător de gaze din lume.