Gazprom vrea să taxeze Ucraina cu 7 miliarde de dolari pentru gaze neconsumate

Grupul rus Gazprom a trimis Ucrainei o factură de 7 miliarde de dolari pentru gazele contractate, dar neconsumate în 2012, a declarat un purtător de cuvânt al companiei ucrainene Naftogaz, Elena Iurieva, transmite RIA Novosti, citată de antena3.ro.

„Există o astfel de factură”, a spus Iureva, adăugând că Ucraina a plătit pentru 24,9 miliarde de metri cubi de gaze consumate anul trecut.

Iureva a precizat că Naftogaz Ukraina consideră că şi-a îndeplinit toate obligaţiile financiare către Gazprom pentru 2012.

„Am plătit la timp pentru toate gazele naturale livrate de Gazprom”, a spus ea.

Rusia şi Ucraina se află în dispută în privinţa livrărilor de gaze încă de când cele două state au semnat un contract în 2009. Contractul stipulează că Ucraina trebuie să plătească minim 33,3 miliarde de metri cubi de gaze.

Contractul prevede corelarea preţului gazelor cu cel al petrolului, care a crescut puternic din 2009, majorând semnificativ facturile suportate de Ucraina.

Autorităţile de la Kiev susţin că acest contract este nedrept şi au insistat atât pentru reducerea preţului, cât şi al volumului de gaze importate.

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru depăşirea atribuţiilor în semnarea acestui contract.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.