Generalul Gheorghiță, huiduit la portiță. “De ce a comis-o? A văzut rețeta lui Ciucă“

S-au întețit criticile după interviul acordat de șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, care a avertizat că Armata României nu are legea necesară pentru a pregăti populația să facă față în cazul extinderii războiului din Ucraina.

Încă un parlamentar PSD – e vorba de Radu Cristescu – a cerut plecarea şefului Statului Major al Apărării. „Afară din post cu iresponsabilul din fruntea Armatei! O alegere proastă la șefia Armatei acest general Gheorghiță Vlad, cu al său interviu „Vin rușii!” care a panicat românii și a penetrat rapid în toată presa din Rusia, obligîndu-l pe premierul României să iasă la rampă și să dezamorseze situația. De când șeful Armatei somează public Parlamentul să dea legi pe care le vrea el? Nu de panică indusă de la vârf avem nevoie acum.

De ce a comis-o Vlăduț? S-a umflat peste noapte tărîța în el. Suferă de vedetism. A văzut rețeta lui Ciucă și vrea, probabil, să intre și el în politică! Atitudini de netolerat, armata nu de exaltați are nevoie acum, ci de minți lucide și responsabile. Tocmai de aceea îi solicit să-și dea urgent demisia și să-și îndeplinească, eventual, visul, candidând pentru PNL cât nu se închide lista! Nu demisia de onoare, că de la Ciucă încoace am văzut ce se înțelege prin onoare militară și suntem sătui! Demisia, pur și simplu! În caz contrar, îl recomand dlui ministru Angel Tîlvăr să-l demită de urgență!” a scris pe Facebook, Radu Cristescu.

Parlamentarul PSD Daniel Zamfir a fost printre primii care l-au criticat pe general, iar acum insistă să demisioneze.

“Este vorba de o o declarație a domniei sale, care a inflamat opinia publică și a inflamat-o tocmai pentru faptul că aceste declarații ale șefului de Stat Major vin într-o situație delicată. Eu nu contest ceea ce spune domnul general.

Ce am eu să-i reproșez domnului general este că aceste lucruri le face public într-un interviu televizat. Tot ceea ce ține despre starea armatei, despre dotări, despre tehnică, despre personal, lucrurile astea se discută în interior, cu factorii de răspundere din Ministerul Apărării Naționale și în CSAT. Nu cred că este potrivit ca șeful Armatei să iasă public, să vorbească despre cât de proastă este Armata României. Spui că este iminent un război cu Rusia, deși am mari rezerve aici, având în vedere că suntem membri NATO și nu poate fi vorba de așa ceva.
Eu înțeleg, o fi Rusia, mama Rusia mare și puternică, dar chiar așa, Rusia nu poate să atace NATO și atâtea țări din NATO și război cu Ucraina, și așa mai departe. Ori, repet, eu vreau să știu de la domnul general de ce, totuși, face aceste declarații publice, în acest context și nu le face în interiorul structurilor respective. Asta nu e o chestiune politică. Nu cer, așa, demisia că nu știu cine, nu știu ce a făcut. A, e o problemă cu cadrul legislativ, ca armata să poată să facă niște lucruri”, a spus Zamfir la B1 Tv.
„Eu nu cred că există vreun parlamentar inconștient în țara asta, care să nu dea curs solicitărilor care vin din partea Ministerului Apărării Naționale, cu privire la o chestiune care să întărească Armata Românei. Dar, repet, să spui aceste chestiuni publice,  până la urmă nu trebuie să existe un secret militar? Ce, fiecare șef de Stat Major din țările Uniunii Europene anunță public cât de prost organizată este armata proprie? Lucrul ăsta nu se face. De aia mă surprinde că la nivelul ăsta așa se pune problema”, a mai precizat Daniel Zamfir.

Liderul PNL Nicolae Ciucă a reacţionat şi el săptămâna trecută.

„Nu trebuie să vă speriaţi. Şeful Apărării va trebui să detalieze un pic, nu a fost foarte bine înţeles. Eu am înţeles exact ce a vrut să spună pentru că a fost vorba de o lege de pregătire a teritoriului şi a populaţiei pentru apărare, care există deja, dar e vorba de una care să fie primenită şi adaptată la contextul şi la condiţiile actuale”, a explicat sâmbătă preşedintele Senatului, la Prima TV.

Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat voalat pe generalul Gheorghiţă Vlad. „Haideţi să stăm liniştiţi că România nu va intra în niciun război. Chiar dacă este an electoral, cred că trebuie să fie o linie roşie cu anumite lucruri cu care ne jucăm şi cu care nu ne jucăm”, a spus Marcel Ciolacu, joia trecută.

Șeful Statului Major al Apărării în interviu: Federația Rusă a devenit o problemă pentru ordinea mondială, pentru democrație. În fapt, este un război al Rusiei cu lumea democrată. Nu este un război cu Ucraina.

Da, populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți.

Eu, personal, nu neapărat ca militar, consider că Federația Rusă nu se va opri aici. Dacă va câștiga în Ucraina, principala țintă va fi Republica Moldova. Vom asista la tensiuni în Balcanii de Vest. Sunt mai mult decât convins că politica președintelui Putin va escalada în perioada imediat următoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

58 de Comentarii

  1. Inaintea Generalului ,si Geoana Si Ciolanu si alti ,,demnitari,,au spus sa ne pregatim de razboi,acuma il sacrificati pe asta Ca a spus El.Mars javrelor,nu 8 Gheorghita VINOVAT Ca voi ne bagati in razboi si vreti REZERVISTI carne de tu in timp ce voi nu 8nzesteati armata cu nimic,cine credeti voi Ca o sa moara sa v.a apere voua furaciunile.Eu cand vad Ca rusii se apropie de Odessa v.a las sa va pupați cu ei când intră 😉

  2. Ministrul nu mai e de la psd? Sau la numit iohanis și angelul nu-l poate demite?!?!

  3. Generalul Gheorghiță? Am crezut că e cel cu vaxanurile care urla la cetățeni, mai avea puțin și înjura cetățenii din Romania pe motiv că nu execută ordinul lui. Cât despre fricosul mare șef în armată, e vai mama lui de fricos, încredere în propria persoana…lipsa total, comunicarea e varza, îi e frica din de umbra lui! Individul are sarcina de îndeplinit în misiunea „înfricoșarea și teroare cetățeni din Romania”!

  4. Dacă ar avea sânge în instalații mutul l-ar trimite pe front în ukraina…

  5. Omul a tras un semnal de alarmă! Vin rușii și românii (armata română care a defilat pe sub arcul de înfrânt cu Ciuca -n frunte) sunt cu izmenele rupte in cur și în vine! Succesuri guys!

  6. E plina armata de teci. De Mosi Teci. Cum spunea si Napoleon, in ranita fiecarui general se afla cutia cu Rudotel.

  7. În alte țări politicienii spun care e starea armatei. Ai noștri tac așa că a vorbit generalul ăsta. Ce atâta tevatură? A zis voluntar? A zis. Eu chiar aș vrea să se dea o lege în sensul ăsta să văd și eu câți bărbați mai are țara asta. Mă gândesc că dacă doamne ferește îi apucă și mai tare nebunia pe ruși și se îngroașă gluma, se recurge la mobilizare generală și atunci, nu-i mai bine să fii pregătit?

  8. Servitor docil al americanilor, nevinovatul gheneral a primit ordin sa cumpere armament american. Cum era sa faca? Sa-l aplaudam! Este do vada voie a slugarniciei. Si in anii ’50 armata era condusa de servitori ai sovieticilor, dar asta este cu mult deasupra alora. Aia mai mult ziceau ca sovieticii, dar faceau cum era bine pentru Romania. Asta n-are nici-o treaba cu Romania.

  9. Eu cred că neisoru a vrut să se ceară nițel afară şi nu ştia cum să spună sau ce să facă. Acum vine şi tătucul Ciucă cu „Nu trebuie să vă speriați” (că suntem noi destul.) Păi bine domnilor generali, după ce ați brevetat concubinajul dintre armată şi politică, mai cultivați şi frica cu televizorul ca la „revoluție”? Aveți nevoie de armată în alegeri? Luați-o, că tot spuneți voi că nu-i mare lucru de capul ei iar eu chiar încep să vă cred. Ați umplut televizoarele cu generali ghicitori în stele. Când mai lucrați şi la planşe? Ori a trecut moda?

  10. nu militarii sunt de vina ci politicienii ticalositi ca acest turnator Radu Cristescu fost pe la mai toate partidele
    Cititi in Cotidianul ‘Polonia se pregăteşte de război cu Rusia’sa va dati seama cum se pune problema cu leprele rusesti

  11. Din moment ce 6 milioane de cetățeni buni de munca au șters putina, de unde patrioți ca sa moara pentru averile politicienilor care au jefuit Romania timp de 34 de ani! Sa vina mama lui Johannis din Germania sa apere țara!

  12. Draga Ioana,comandantul unitatii militare in care am facut stagiul militar,un colonel, l-ar fi trecut pe acest Gheorghita in rezerva imediat si nu pentru mecla de nebun pe care o are,ci cu o informare serioasa a unui psihiatru.Toate gunoaiele ajung generali (ma gindeam la Ciuca).A ajuns armata REPUBLICII o adunatura de neghiobi.Nu ma exista criterii la acordarea gradelelor,sau sunt altele ciudate,necunoscute,paralele cu spiritului militar.Pare ca in Romania functioneaza de ceva vreme fratia imbecililor.

  13. La așa Președinte si Guvern, așa șef al Statului Major al Apărării, vai de mama ei valoare cu grad de general, O NULITATE, Gheorghiță Vlad !
    Cu aștia, sigur România este pe direcția bună, stați în case idioților, bârfiți-vă între voi, dați-vă în gât unii pe alții și pregătiți-vă copiii să-și dea viața pentru Ucraina.

  14. Se pare ca nu intelegeti ce vor maimutele astea grase ca hipopotamii carora politicul le-a pus briciul in mana.Au simtit ca e miros de munti de bani personali ca si aia de la SRI.Inzestrarea unei armate de imbecili,absolut inutile,aduce miliarde de euro in comisioane babane acoperite de STRICT SECRET-secret militar.De la constructii de noi cazarme pana la crema de bocanci,toate consumabilile vor fi purtatoare de comision STRICT SECRET.Ca faza sa fie demna de cascadorii rasului,se va ocupa de legislatia bagarii in razboi o gospodina specialista in tigai,oale si canapele de partid plus niste politruci care mai de care INAPT COMBATANT.Majoritatea inapti pentru serviciul militar din cauza prostiei native.Cica prin Georgia au fost prinsi niste ucrani cu ceva exploziv american furnizat Ucrainei sa face ceva atentate prin Rusia,cateva sute de kg,iar un cretin de general a zis ca e o bagatela ca a tranzitat Romania ca doar nu e vorba de un vapor incarcat.Deci la mintea astora se pregateste Romania sa evite un nou razboi distrugator.

  15. Chiar nu vedeti ca la ora actuala se incearca sa ne bage frica in noi si sa ne spele creierii cu povestea asta de adormit copii, ca vin rusii si ne ataca ? Toti gusterii astia otraviti vorbesc de acelas subiect ,vin rusii si ne ataca ,sau la fel ,trebuie ca noi sa ajutam Ukraina ,atita timp cit este nevoie. Ba voi ati inebunit cu totii dragilor politicieni si raspunzatori de tara asta si oameni ? Nu vedeti ca Ukraina este un fel de sugativa care absoarbe toate ajutoarele trinmise de fraieri ,inclusiv miliardele de dolari si euroi ? Poate din astia mai inteligenti care ii vad aici pe forul sa imi raspunda ce a facut prietenul lor Zelenski cu toate aceste ajutoare financiare si militare ? Iar unul ca tradatorul de tara de la Cotroceni ,sa ne spuna mereu ca noi trebuie sa ajutam Ukraina atita timp cit va fi nevoie ? Si cam cit va fi nevoe ,asa dupa capul lui sec si plin cu tarite ?

  16. Avem noi o vorba : ” Prostul nu-i prost destul , daca nu e si fudul” ! Unde Doamne -iarta-ma ii gasiti mai rumanilor ? Chiar nu mai avem capete lucide si cu tiglele pe casa in tarisoara asta ?asta-i sef de stat major , sau jucator de tintar ? Doamne ocroteste-i pe romani si nu numai . De astfel de specimene….

  17. Generalii astia, bese-n cizme , vorba lui nea Nelu Cristoiu ,singurele lor succesuri militare le-au inregistrat pe la popota. Ce s-au mai luptat ei cu costita cu fasole vreo 25-30 de ani dupa care pensie speciala. Pai nu-i vedeti ce galbeni de grasi sunt toti , astia nici ordinul pana la capat nu-l pot recita ca fac infarct. Nu ati vazut si la ziua nationala , salamu de sibiu inconjurat de mangalitele alea cu grade. Va inchipuiti voi ce orgie alimentara au tras ei dupa aia ??? 2% din PIB e vax albina.

  18. Generalii romani copti si rascopti, durdulii incat nu sunt capabili sa alerge nici 100 ml, se screm de-un razboi, cu cineva, candva, numai si numai sa fie bagata si Romania, deoarece vitejii de generali romani, se vor jertfi pe front in prima linie. Carne de tun vor fi generalii cu trompetele.

  19. …credeti ca asta este declaratie socanta?…dati o cautare…personajul in cauza a spus ca armata trebuie curatata de militarii cu aspiratii suveraniste!…mai dati o cautare, constituria, si vedeti care este rolul armatei!…daca nici asta nu este tradare nu stiu ce sa mai zic…intr-o tara adevarata deja era arestat, degradat, judecat si, probabil, executat…

  20. Precis e DOTTORE și ăsta !
    Sau măcar 2 perfecționări la CEPECAca, măRog…😜
    (■■■ RăuPorKKaK ●●●)

  21. Pentru a evita situatia mizerabila din primul și al2lea razboi, politicienii trebuie sa faca exact ce zice statul major. Ei vor spune avem nevoie de corvete de plumbi de submarine si de liber practicieni sau poate au nevoie de balerini sa treca mai usor de mine…

  22. Lamurire pentru prosti. Rusii nu vor lovi decat daca sunt provocati. Si mi-e ca n-o vor face cu manusi ca-n Ucraina. In rest se uita din loja cum occidentul in mareata sa intelepciune isi taie metodic craca de sub picioare. Cat de tampiti sa fie rusii sa ocupe Europa? Ca sa ce? Sa-si ocupe dupa aia timpul cu o problema logistica aproape insurmontabila? Nu nenica, nici prin cap nu le trece. Daca pe generalu’ asta il mananca undeva, sa se duca primul la loc de scarpinat. Noi preferam sa ne uitam de la distanta. Ca doar nu-si inchipuie ca sarim in bocanci sa aparam viloaiele, conturile, pensiile si amantele smecherilor. Hai sictair, maresale!

  23. Mai frumoșilor, gl.Vlag Gheorghiță a absolvit unul dintre cele mai prestigioase Licee Militare din Romania, „Dimitrie Cantemir” de la Breaza. A mâncat armata pe pâine de la 14 ani jumate precum cei de la L.M. „Stefan cel Mare” din Câmpulung -Moldovenesc și L.M.”Mihai Viteazu” din Alba Iulia. Restul, cantități neglijabile. Omul știe ce vorbește. Armata națională a României a murit odată cu lichidarea lui Ceaușescu. Armata actuala n-are nicio tangenta cu interesele poporului român, ci cu ale străinilor. Toți care au slujit aiurea în slujba americanilor au fost făcuți generali de Petrov și Johannis! Stați liniștiți că țara va fi apărată de americani contra cost!

  24. Pregatiti pentru ce, fai, Lenuto? In 5 minute cat face Sarmatul (racheta aia hipersonica neinterceptabila) de la Moscova la Bucuresti tu n-apuci nici sa-ti dai bigudiurile jos din cap. Or sa te gaseasca astia mumificata cu fiare-n cap peste vreo mie de ani si-or sa creada ca esti vreun accident genetic.

  25. Leanta Popii, iar vorbesti transgendere? Eu am facut armata, am iesit in rezerva locotent la tancuri ! Asat era inainte de ‘ 89 . Tu erai nascut? Ce sex?

  26. generalul are ceva dreptate…
    romanashii au luat-o pe asta ca ii va apara NATO si vor muri altzii pentru ei in caz de razbel…
    nu realizeaza ca daca nu se vor apara ei, nu ii va apara nimeni…(au mai patzit-o si Polonezii in ww2..)
    DA…romanii nu mai au pregatire militara…
    de fapt nu mai au pregatire..de loc…ca sa fim realisti…
    faptul ca mutzi trei hirtii, stii sa butonezi un Excel, facebook sau WhatUP…nu te face nici mecanic, nici artilerist nici specialist in radar…si nici macar pushcash pifan..
    da ce vorbin noi aici…
    sigur…ne apara totzi altzii…
    cind esti jos ciinii te vor impartzi si te vor rupe chair ei in bucatzi…
    idiotzi…
    si e plin de ciini in tzara chiar acum…sint aici…printre oameni

  27. @Patriotufarapatrie
    Cu atat mai mult, faptul ca a fost APV-ist din frageda pruncie, ne da dovada intelighentiei. Cand eram catana, umbla o vorba: armata incepe exact de unde se termina logica. Diferenta dintre aia de ieri si astia de azi consta doar in croiala toalelor. Bostanele e ezact identice si la fel. Daca vrei citate din intelepciunea militarizata, am morman.

  28. Elena Popa@
    Sunt ceaiuri de linistire. Rusii in tara nu vin si nici nu o sa inceapa razboiul, nu mai panica lumea! Vise placute!

  29. Cib, tu faci parte din categoria lui Johannis caruia i s-a părut o pierdere de timp serviciul militar obligatoriu întinzând cablu telefonic CTY-67! Daca sarea cu parașuta,nu mai era o pierdere de timp! Poate scăpăm de el! Succesuri!

  30. Eu nu înțeleg ce fel de general cu patru stele e ăsta care, după 20 de ani de când România a intrat în NATO, cu un război la graniță de 2 ani, declară dezinvolt că nu suntem pregătiți şi că „este convins el” că nu ştiu ce. Băh aşa de-ar fi, ce pot să creadă partenerii tăi şi camarazii de arme? Că ai dormit douăzeci de ani, te-ai trezit dintr-o dată şi ai avut o revelație? Mergi nene şi te culcă la loc dacă până acum ți-a priit somnul. Lasă pe altul care ştie mai bine cum funcționează o armată.

  31. @Handicapatii
    Vrei la razbel? Ucraina te asteapta. Are nevoie disperata de carne.

  32. Deci i da Patriot buba mare cum zice si Pentagon.
    Daca luam un compas de masuram gaurica Patriot vine exact
    pi şentru la 10 mach nici la stanga nici la dreapta… 🤗..

  33. Gurile rele zic dupa cumparaturi de rachete, avioane, tancuri care cine stie cand vor ajunge, armata tot fara dotari de baza. Si nu e vorba de bocanci. Armata mai are nevoie de dotari numite oameni, care in alte vremuri erau motivati de caracterul suverna sk national, in contrast cu cel european. Dupa ce-au fost haituiti si pusi pe drumuri de zeci de ani de politruci si securisti. In primul razboi si al doilea razboi mondial, rasplata ca promisiune era sub forma de pamanturi, paduri, pasuni, dat fiind caracterul preponderent agrar al tarii acum 80-100de ani.
    Politrucii si securistii dupa ce-au distrus tot ce se putea distruge mai vorbesc de aparat, ce? Ce-au distrus ei?
    Ghinion. Mobilitatea europeana i-a lasat pe dinafara.
    Nu trebuie sa plece Gheorghita Vlad. In primul rand sa se care Dulapul si guvernele lui conduse de slugoi prosti gramada. Ele au guwernat.
    Ce mi-e achizitia de vaccinuri, corvete, bombe achizitionate de aceleasi criterii, inutilitati, bani dati fara rost, c-a zis Ursula sau aia cu sepcuta lor rosie.

  34. Șeful Statului Major al Apărării în interviu: Federația Rusă a devenit o problemă pentru ordinea mondială, pentru democrație. În fapt, este un război al Rusiei cu lumea democrată. Nu este un război cu Ucraina.
    Cretinule ghiță, doar fraierii cred ca la „mintea” ta ai mâncat ka.kat din proprie inițiativa, dar dacă pui mana pe carte ca nu urzica(vorba lui Ianțu) vei constata ca din 1945 incoace statele criminale/teroriste amerloce au fost în permanenta o problema pentru ordinea mondială, pentru democrație, iar în caz de belea chiar și pentru tine Cretinule, pentru neamurile și cunoscuții tai. Hai sictir sluga amerloca și dă-ți dracului demisia(dacă ști ce este aia)!
    P. S. Sunt convins ca în locul tău stapanii vor pune o alta jalnica marioneta.

  35. Spuneti-mi, Domnilor, ce sa fac: sa sun destepterea,sa sun stingerea, sau sa va cant un cantec de leagan? Eu incerc sa va cant un cantec vesel.” Colo-n vale ‘-n Poienita, paste calul lui Gheorghita. Aoleu Lenuto, aoleu Mandrut-o, Ce-ai cu mine Faaa…? – Iubeste-ma, ma!!!!!!!!… ” Iubiti-va pe tunuri!” Ordona candva Adrian Paunescu. Vreti sa spuneti ca nu mai aveti munitii? Cumparati de la cei tineri! Unii dau si bonus: „maladie d’amour, maladie de la jeunesse”(vorba cantecului frantuzesc).

  36. Cui e frica de ruși? Hoților liberali! Poporul român a suportat in istorie atât cizma germana cat și bocancul rus și n-a dispărut! Abia aștept să vina rușii să le confiște averile hoților de români care au „întinat” idealurile capitalismului american! Prezidentul american „tufiș” ne tot spunea avand curcubeul deasupra capului, sa avem grija la corupți! Cine l-a auzit? Politicienii conducători din ultimii 34 de ani au furat totul din Romania încât nu mai e nimic de furat! Si atunci pentru ce să moară tineretul taurin? Pentru ce să moară col. Chireac? Pentru 1.000 de dolari solda lunară când hoții de politicieni au miliarde în conturi pe afara?

  37. „Ce, fiecare șef de Stat Major din țările Uniunii Europene anunță public cât de prost organizată este armata proprie?”
    A spus adevarul si-a facut de cacao, in public, guwernarea P$DNL.

    Cu toats achizitii strategice facute pe spagi de la partenerul strategic, nu s-a schimbat nimik in esenta de cand era armat obligatorie, aceleasi dotari jalnice.
    Ar fi cazul sa plece P$DNL, definitiv cu ciuca, ciolacu, geoana, ponta, martzafoiul de rares bogdan, razvan popescu, murarii, toti

  38. Avem politicieni ipocriti, mediocri si analfabeti. Generalul Gheorghita trebuie luat in seama. Tarile vecine cu noi fac pregatiri pentru aventualele amenintari din partea Rusiei.Dar la noi nu, isi apara pensiile speciale,promit miticilor mita electorala si se cearta in parlament pe te miri ce lucruri inutile.

  39. Jefuitorii Ai tai sunt la fel de tulumaci ca tine,sau faci exceptie.Sa se delimiteze de un dobi-prost ca tine. Faci natia de ras ba betivule. Vrei cu rusii,mergi na-bii la rusi.

  40. Cum pana acum n-a fost vreo dictatura militara, a fost una politruco-securista.
    Ei sa-si dea demisia. Sau sa ramana demisi la referendumuri sa nu se mai realeaga de zece ori.

  41. daca vemeau rusii
    deja era imbulzeala la Ambasada…..

    Ambasada Federaţiei Ruse

    Adresă: Şoseaua Pavel D. Kiseleff, Nr. 6, sector 1, Bucureşti, 011346 ;
    Telefon: (+4021) 222-31-70 (24 de ore), (+4021) 222-31-68 ; Fax: (+4021) 222-94-50 ; Adresa …

  42. Demisia A si Constantin @
    Foarte adevarat ceea ce ai scris. Rescrie sub o alta forma.

  43. Am mai spus asta şi o repet: Cea mai puternică armă pe care România şi românii o mai au astăzi, este cuvântul. Noi ne-am dat cuvântul şi ni l-am respectat până acum. Şi alții şi l-au dat nu prea se vede că şi l-au respectat iar asta ar trebui să ne dea foarte bine de gândit. Dacă s-ar fi dorit, în 20 de ani România ar fi arătat ca o fortăreață dar oare s-a dorit? De către cine de ce şi pentru ce? Pot să ne garanteze vitejii noştri generali ce se perindă zilnic pe la televiziuni că nu suntem sau nu putem fi traşi pe sfoară ori „duşi de nas?” Să declare public ce dovezi au sau ar putea avea. Să ne înarmăm cu bâte, arcuri şi puşti, asta ne cereți? Să vă fie ruşine dacă credeți că astfel se pregăteşte astăzi un război ce se doreşte a fi şi câştigat!!!

  44. Buna seara,
    Super profesionist modul in care a fost pregatita siefectuata comunicarea publica pe subiectul sus mentionat de dumneavoastra, toata consideratia !!!

  45. Liberul arbitru@

    Mai, eu v-am scris o bibligrafie ieri, ce credeti ca am glumit?

    Nimeni nu știe nimic. Suntem vanduti si ptr. unii e mai important sa execute oridinele primite de afara.(Sa speram ca nu sunt si la noi amerloci supusi si obedienti)

  46. Am trait vecini cu Rusii de 300 de ani, din 1960 pana in 1990…nu prea am vazut rusi in
    prin Romania, in afara vizitelor oficiale la Varf, mai putine de 5 in cei 30 de ani…..In schimb, in ultimii 20 de ani zeci de mii de soldati americani si mii de civili americani au putut fi vazuti prin Romania….Daca nu ne – am face din prostie inamici ai Rusiei, rusii nici nu ne – ar baga in seama.

  47. Mă numesc Gheorghiță Zambra și sunt generalul șef al fortului Belonzio. I-am tras un cap în gură trădătorului național și am ajuns comandant. Rușii sunt la porțile fortului, iar eu nu voi mai fi erou! Pam-pam!

  48. Nu pot sa uit imaginile cu avionul american plin ochi cu afgani care incercau sa se salveze din Afganistan. Slujitorii americanilor din Afganistan au zburat pe rotile avionului și cine știe câți au supraviețuit. Cred că slugile din Romania vor părăsi din timp țară, adicătele când rușii vor intra in Chișinău. La 23 august 1944, clasa conducătoare a întors armele când rușii intrau în Iași! Asta cu patriotismul clasei politice, e praf in ochii istoricilor! Toți niste hoți!

  49. Ciucă a spus foarte bine , ne trerbuie o lege de pregătire a populației Împotiva unora ca ei , poate de data aceasta ne ies și nouă socotelile și începem să îi împuținăm prin politică ? Partea grea pentru noi este că nu prea avem cu cine vota. Cât despre armată , Dumnezeu cu mila dacă avem asemenea ghenerali.

  50. Oricum, si de ar veni rusii, puteti fi siguri ca mare parte din clasa politica va executa un triplu tulup, un 23 august, si se va incolona in spatele glorioasei armate rosii, servind de cozi de topor zeloase pentru noul stapan…
    Are cineva nervul sa parieze altfel?
    Fiti seriosi, astia nu sunt oameni politici, ci o adunatura de arivisti, foarte multi semianalfabeti, emanati de revolutie si care au prins osanza ulterior. Plini de tupeu si dornici de marire si medalii zornaitoare, numai de popor nu le pasa lor…

  51. Gheorghita si cu Dan sa mearga la razboi daca vor razboi !

    Romanii nu-si doresc si nu vor avea razboi pe teritoriu. Dar… papitoii astia, slugi ai altor natii, vor sa scape de barbatii romani poteti, care pot sa se reproduca. Asta-i planul tradatorilor ! Romani, nu va lasati purtati intr-un razboi inventat tocmai pt a se elibera teritoriul romaniei de romani.

  52. Ce avem in poza?Doi prostanaci cu manusi ca era gerul bobotezei!Nici notiuni elementare de buna purtare nu stiti.Nu se saluta si nu se da noroc cu manusi pe miini!Bravo #Nelutu de la 18:48,asa este elita de generali sint niste bese-izmene.Ce armata sa faureasca asemenea loaze?Si ce strategie,plan de operatii ori ordine pot sa scoata acesti netrebnici cu care armata RO de astazi este dotatain mare masura?

  53. pe vremea mea( 50 ani), dar si mai curind, la scoala de militari mergeau cei mai slabi din clasa (liceu).cei buni mergeau la facultati iar cei slabi care nu vroiau sa ajunga muncitori mergeau la ARMATA -ofiteri, sau subof

  54. Absolut orice afirmație trebuie argumentată pentru a fi credibilă. Astfel, întreb, retoric, care sunt argumentele avute în vedere de alarmiștii care afirmă că vom fi atacați de către F. Rusă?? Răspuns: 0 (zero) argumente, nimic, mulțimea vidă! Să băgăm panica în populație, astfel încat să pară justificate aberantele cheltuieli militare…

  55. „Șeful Statului Major al Apărării în interviu: Federația Rusă a devenit o problemă pentru ordinea mondială, pentru democrație. În fapt, este un război al Rusiei cu lumea democrată. Nu este un război cu Ucraina”!
    De cân’ e ‘lă ăsta cu iepooleți șpețializd în Democrație?
    Asta e chiar dă antologhiye: în Rro’ armata se ocupă dă dimukrațîie! HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
    Ajungi să te întrebi ce fel dă dobitoci populează șî ișcoalele militare amerloce, dacă ăsta a fost admis la cursuri acolo. Șî vreau să știu CUM, PĂ CE ȘPĂGI, a fost selectat ca să meargă pă BANII NOȘTRI acolo la Marele Lickurici, ca să-l recruteze C.I.A.! La fel cum lu’ Ioha’ i se cere să justifice banii cheltuiți în vizite externe.
    Iar în Iraq cred că a fost furier dă Companiie, alături dă popota în care „lupta” Doftor măCiucă, altă podoabă a Arrrmiyei Rro’……[Rumburak]

  56. Te uiți la ce ciuca care nu e capabil nici sa vorbească și vezi starea armatei. Slugile vor sa doboare rachete rusești pe teritoriul Ucrainei, de asta nu au legi, inconștienți

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.