Generalul Predoiu este la al 5-lea mandat în fruntea SIE

Generalul Silviu Predoiu, adjunct al directorului SIE, va asigura interimatul la conducere și după demisia din fruntea instituției a lui Mihai Răzvan Ungureanu, conform anunțului de luni al Administrației Prezidențiale.

Predoiu este adjunct al directorului SIE din 2005, dar lucrează în cadrul structurii de pe vremea când acesta ținea de temuta poliție a dictaturii comuniste, Securitatea.

Fostul ofițer de Securitate a asigurat șefia structurii centrale de spionaj a României de la toți directorii civili din ultimii ani. La început de la directorii civili care au fost fortați de Băsescu să își dea demisia. Este vorba despre Gheorghe Fulga, căruia i s-a cerut demisia după fuga lui Omar Hayssam, și de Claudiu Săftoiu, care a fost forțat să părăsească postul de director după doar șase luni, din cauza unei declarații neclare despre felul în care se fac interceptările telefonice, declarație care a produs un imens scandal. Un alt moment în care a asigurat interimatul a fost după demisia de la șefia SIE, și aceasta forțată de același Băsescu, a lui Teodor Meleșcanu. Fostul diplomat optase pentru intrarea în politică. A preluat șefia interimară și după precedenta demisie a lui Ungureanu (din mandatul 08.12.2007 – 08.02.2012), dată la care a fost numit prim-ministru al României.

Președintele Traian Basescu l-a ținut – încă din primele sale clipe la Cotroceni – aproape de el pe generalul Silviu Predoiu, după cum scria Cotidianul.ro încă din 18 octombrie 2007.

Directorul adjunct al Serviciului de Informații Externe, generalul (cu patru stele, vechea denumire fiind cea de general de armată), Silviu Predoiu, e de fapt șeful de facto, eternizat la conducerea acestei instituții. De peste un deceniu, generalul Silviu Predoiu conduce efectiv serviciul românesc de spionaj, dar scriptic numai din poziția de director adjunct. Numirea efectivă a generalului Silviu Predoiu ca director al SIE s-a lovit până acum de un singur impediment: acesta nu s-a hotărât să treacă în rezervă. Renunțarea la grade a lui Predoiu era necesară având în vedere, pe de o parte, tradiția de peste 20 de ani, de când la conducerea SIE s-au aflat doar civili și, pe de altă parte, necesitatea demilitarizării urgente a serviciului de spionaj. De altfel, demilitarizarea serviciilor secrete este un deziderat neatins încă, deși reprezintă un angajament luat în fața Uniunii Europene.

In CV-ul oficial, Predoiu, care este născut în 1958, uită să menționeze anul în care a fost trecut pe statul de plată al serviciului secret. Absolvent al Facultății de Geologie-Geografie, actualul șef interimar al SIE a urmat în perioada 1987-1989 un „curs de informații externe”. Ce nu spune Predoiu este că astfel de cursuri nu se făceau decât la Școala de Securitate de la Grădiștea, o adevarată pepinieră de securiști. Cert este că din 1990 el devine „ofițer operativ contraspionaj extern”. Interesant este că generalul Predoiu a fost atras și de mass-media, absolvind în 1993 un curs de jurnalism.

În vremea lui Băsescu, prin Cotroceni se vorbea că Predoiu avea promisiunea fermă a numirii ca director plin când a intervenit desemnarea lui Săftoiu. De asemenea, directorul adjunct al SIE s-ar fi lăudat, nu o dată, că lucrează direct cu șeful statului și că directorii nici nu contează. Predoiu și-ar fi dovedit utilitatea, spun aceleași surse, în perioada crizei jurnaliștilor români răpiți în Irak.

Pe aceeași temă:

Interpelare a senatorului Valer Marian-Un penal în fruntea celui mai important serviciu secret al României

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.