Generatoare pentru Ucraina trec mai întâi prin România

Franţa a trimis 100 de generatoare în România, la hubul umanitar de la Suceava, pentru a fi transportate mai departe în Ucraina, a transmis marţi pe Twitter ambasada Franţei la Bucureşti.

Cele 100 de unităţi vor fi predate Ucrainei „foarte curând”, a scris ambasada pe Twitter.

La rândul său, Statele Unite ale Americii vor oferi Ucrainei un ajutor în valoare de 53 de milioane de dolari pentru a-i sprijini sistemul de electricitate, care este vizat de un val de atacuri din partea Rusiei, relatează CNN.

Finanţarea va fi direcţionată către ”achiziţionarea de echipamente critice pentru reţeaua electrică”, care ”vor fi livrate rapid Ucrainei, în regim de urgenţă, pentru a-i ajuta pe ucraineni să facă faţă iernii”, potrivit unei note de presă a Departamentului de Stat al SUA.

”Acest pachet de aprovizionare va include transformatoare de distribuţie, întrerupătoare de circuit, descărcătoare de supratensiune, deconectoare, vehicule şi alte echipamente cheie”, detaliază comunicatul de presă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

28 de Comentarii

  1. Deci n-au curaj sa le trimita prin Polonia. Si noi ce gheseft facem?

  2. UrkHainii s-au scos !
    Si benzina/motorina cine o dă ?
    Sau merg poate pe gaZ, furniZbil de măCiucă după fasolea cu costitZă de la popotă ? ?

  3. ȘI DACĂ RUȘII BOMBARDEAZĂ „HUBUL UMANITAR” SUCEAVA???

    • @de la nistru ,bug sinistru!
      Nu e necesar sa le bombardeze rusii. E suficient sa arvuneasca un raket ucrainean care sa le saboteze aruncandu-le in aer, cu pretextul ca nu trebuie sa nu ajunga pe mana rusilor.

  4. In românește depozitul ăla se numește “hub umanitar”, dar in franceza este “hub european”. Asta in caz ca va cădea vreo racheta pe el sa putem zice ca rușii au atacat un site umanitar.

  5. Bre,leberalii nostri nu se astampara..O cer cu insistenta.Bre,nu e musai o racheta.Nu e mare lucra ca rusnacii sa scufunde pe canalele Dunarii 1-2 nave ,metoda patentata de ucraini,sa blocheze tot traficul fluvial pe Dunare si Marea Neagra.Bre,vor trece ani pana se v-a relua traficxul pe Dunare si Marea Neagra.Rau nu se poate face ? E cel mai usor lucru de facut.Bre,pana amu Romania a fost scutita de lovituri,da nu se stie pana cand din cauza unor gugustiuci galbejiti si cand se rupe coarda.Ghi-ni-on.Bre,la cum mere lucrarile in ucrain rezbelul v-a mai dura ani de zile…Probabil vreo zece ani ,timp berechet sa nu mai ramana targ intreg si alte milioane de ucraini pusi pe fuga spre Europa.Ghi-ni-on.

  6. Sigur sunt generatoare?…ce poti face cu 100 generatoare sau cu 1000 ?…sa aprinzi felinarele pe centura kievului?…
    Vă faceți de râs boilor,rău ați ajuns…ce urmează să mai trimiteți?…

  7. @ Eduard

    Cum cine o da? Tot noi, europenii.. Sau crezi ca generatoarele is din ec9nomiile personale a lui micron sau sultzenberg??

  8. Culmea este că la începutul anilor 90 unul din produsele adus din Ucraina de rutenii maramureșeni era Generator de curent pe benzină furat din unitățile militare ex sovietice. Acum cică-i ajută cu 100 Franța. Păi 100 de generatoare se vindeau pe lună doar în județul Maramureș. Era și mai este piața zisă “La ruși” în fapt ucraineni și moldoveni cu produse de calitate.

  9. Am impresia ca am fost cu totii hipnotizati si nu ne dam seama de ce facem.Cum este posibil ca o tara cum este Franta sa trimita aceste generatoare pt. alimentat energie electrica ,iar in alte tari unde nu au ce sa manince si nici apa potabila de baut, nu se trimite nici-un fel de ajutoare.Se scurg miliardele de dolari si euro in Ukraina trimisi de occidentali ,iar in alte tari exista oameni care nu au bani sa isi cumpere o paine .

  10. Baza de aprovizionare este Romania si totodata, viitorul teritoriu reper de prim plan la actiunile ruso-amerloce, aproape ca in razboaiele mondiale anterioare.

  11. Pai carburantu’ pentru generatoarele francezilor e ala „pompat” de la avioane, pe la Kogalniceanu parca … Ca doar nu vreti si generatoare sa functioneze si avioane sa zboare, nu ? Asa ca romanii pregatesc avionul lui Aurel Vlaicu, ca sa-l trimita ucranilor in ajutor !

  12. Io zic sa trimita si niste putinisti sosocari si moghioroli de pe la noi ca sa le invarta ucrainienilor turbinele pana li se aprind becurile ca tot le placu zevzecilor astora distrugerile facute in Ucraina de kkatoiul de hotzperatiune a maimutoiului Putina si pentru ca tot fac ei gunoi,
    poluare si umbra pamantului degeaba pe aici si ne imput noua aerul.

  13. Dupa ambalaj aceste generatoare au probabil capacitatea de 30-40kW,ce faci cu ele? Nu-ti ajunge un generator ptr. consumul unui singur bloc de locuinte darmite a unui oras. Este propaganda ieftina franceza sau se adauga la nota finala de plata -un generator=un hectar de pamant arabil ?

  14. De ce nu se trimit acele „mini” reactoare minune americane ce vor sa le bage pe gat si noua? Mi se pare prea mare risipa de 100 bucati care nu pot duce cat unul mimune……….salam

  15. De ce nu se trimit acele „mini” reactoare minune americane ce vor sa le bage pe gat si noua? Mi se pare prea mare risipa de 100 bucati care nu pot duce cat unul minune……….salam

  16. Este incredibil câți pro ruși sunt aici. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă am fi fost noi „dacii liberi” atacați de ruși. Iar toți vecinii noștri să fi vociferat cu o faceți voi ? Sa zică ,”lasa-i drecului pe români ,ce treabă am eu?” Noroc că sunt și oameni lucizi și empatici care sprijină o țară atacată de un terorist ,Putin.Sunt convins că mulți vă dați și creștini ,aveți și familii. Daca nu sunteți în stare să ajutați ,nu faceți mai mult rău. Omenirea oricum nu se bazează pe trolii că voi. Putinisti siniștri fara pic de rațiune. Acolo mor copii ,mame,părinți . Sunt distruse spitale ,scoli,centrale care produc energie. Este dezastru umanitar ceea ce a provocat nemernicul de Putin. Voi de ce trăiri pe pământ ?

  17. Ajutorul real dat de tarile darnice este pentru clientii lor carora le face buzunarul plin. Banii merg la acesti producatori. Banii mici macar nu ies din tarile respective. Ucrainienii vor plati insa la momentul cuvenit cand Ucraina lui Jalenschi se va vinde la bucata. D-aia vrea rusul sa-si salveze macar ce este al lui.

  18. @costi
    Mai baiete, vad ca esti prost de bubui, oamenii au speranta in victoria Rusiei ca sa nu incapa pe mana satanistilor sionisti de la Davos in frunte cu blestematul lor lider Klaus Schwab, a caror agenda este exterminarea populatiei planetei pana na nivelul de 500 milioane de oameni. Ei numesc pompos acest planificat genocid aproape total al planetei Marea Resetare sau New World Order. Vor sa ramana pe planeta doar sionistii iar 7.5 miliarde de goyimi sa ajunga la groapa. Daca nu intelegi nici macar ceea ce blestematii de sionisti declara public, nu meriti sa traiesti, vei fi sters impreuna cu tot neamul tau de pe suprafata pamantului chiar de catrea idolii tai sionisti. Nu cred ca esti atat de important incat sa fii inclus in randul celor 500 milioane de supravietuitori. Daca nici pe ei nu-i crezi, eu doar transmit, este treaba ta.

  19. @costi: Nu te mai mira atat: axxon, Paulian, titirez, camizy ca sa numesc cativa sunt troli rusi, nu sunt romani. Stabiliti prin Transnistria sau prin alte parti asa inteleg sa isi castige traiul. Asta, plus ura profunda pe care o au pentru occident in general si romani in special. Oricine se opune planurilor Kremlinului este catalogat nazist, fascist, drogat s.a.m.d.
    Nu incerca sa le schimbi parerea. Atata stiu, pentru asta sunt platiti, asta fac.
    Acum dau din colt in colt vazand ca planul lor esueaza lamentabil.
    Hai sa vedem ce au vrut si ce au „reusit” orcile sa faca din februarie si pana acum:
    – au vrut sa termine „operatiunea speciala” in 3 zile, au trecut 9 luni si d.p.d.v. militar este un dezastru
    – au vrut sa creeze zona tampon intre Rusia si NATO, s-au ales cu o tara NATO cu 1300 km de granita comuna
    – au vrut sa scindeze UE iar UE nu a fost niciodata mai unita
    – au vrut sa scindeze NATO si NATO s-a marit cu 2 noi membri, si nu oricare ci 2 state puternic dezvoltate
    – au vrut sa santajeze energetic Europa si se vede ca Europa va trece cu bine peste aceasta iarna
    – au vrut sa arate omenirii ca sunt un stat puternic si nu au facut altceva decat sa arate cat de slabi sunt.
    – au atras oprobiul intregii planete pentru crimele de razboi comise, pentru atacurile asupra populatiei si infrastructurii civile printr-un atac premeditat, neprovocat si ilegal asupra unui stat suveran, independent, membru ONU si al altor organisme internationale, cu granite recunoscute international.
    – efectele sanctiunilor asupra economiei rusesti se vor vedea multi ani de-acum incolo. Pentru a supravietui, vor vinde oricui la orice pret resursele pe care le au. Usor, usor acestea vor ajunge la mana Chinei care, cu rabdarea care o caracterizeaza, va astepta ca Rusia sa ii cada in poala ca un fruct copt.
    Ce mai, „succesuri” peste „succesuri”

  20. @Adrian
    Adrian, un alt nerod, adica tu negi chiar agenda Marii Resetari a lui Schwab, negi planurile Noii Ordini Mondiale, negi imensul monument din granit ridicat in SUA (Georgia) pe care este inscriptionat numarul oamenilor care vor ramane in viata pe planeta? Depopularea deja a inceput prin virusuri si germeni de laborator, prin injectarea fortata a populatiei cu seruri letale sub pretextul mincinos al vaccinarii si prin razboaie. Rusia si Ucraina sunt puse sa se bata intre ele pana la disparitia lor. Toate sunt la vedere, doar niste imbecili incurabili mai cred ca cine vorbeste despre asta sunt troli rusi. Nu rusii au construit monumentul de granit din Georgia, nu rusii au creat virusuri si au injectat 70% din populatia lumii cu nu se stie ce, nu rusii au creat sindromul morti subite mai neispravitule. Casca ochii la realitate, ca te omora blestematii astia si ai sa dispari mirat in ultimele tale clipe ca ceea ce nu credeai ca este posibil ti se intampla tocmai tie. E greu cu oamenii complet lipsiti de discernamant ca tine care-i cred orbeste pe blestematii lor conducatori cu sufletele vandute satanismului sionist.

  21. @Camizy: pentru cultura noastra, ne spui si noua ce ierburi fumezi? Apropo de „depopulare” vezi ca am trecut de 8 miliarde.
    Mare ti-e gradina, Doamne!

  22. Generatoarele sînt pt Corturile Invincibilității. Corturi au folosit și-n plan-demie de parcă n-ar fi avut unde injecta și pisiariza (că PCR nu-i test). Corturi…
    „Cortul întâlnirii (în ebraică אוהל מועד, Ohel Moed; respectiv משכן Mishkan, „locuință” sau „tabernacul”) a fost, conform Vechiului Testament, cortul confecționat de evrei în timpul Exodului din Egipt până la cucerirea Canaanului, pentru manifestarea prezenței lui Dumnezeu în mijlocul lor. Conținea Chivotul Legământului, care în cele din urmă a fost așezat în Primul Templu din Ierusalim. După ce Ierusalimul a fost distrus de babilonieni în cca. 587 î.Hr., nu mai există nicio referință la Cortul întâlnirii.”

  23. @ adrian

    Goe, mirosi a sorosist cu fusta de la 5 km. Hai sictir cu propaganda ta de kkt. Explicai lu mata, poate ea te crede desi nu cred ca va 8ntelege cum e cu biblia si homosexualii..

  24. @gogutza: nu stiu care din noi face propaganda. Eu care nu cred in teoria conspiratiei sau voi care inghititi ca pelicanii orice trasnaie, fara a va pune la mintea la contributie, fara a pune o intrebare elementara: este posibil asa ceva? O simpla cautare pe net ti-ar fi aratat care era povestea cu lespezile de granit din Georgia. In rest, nu esti cu nimic mai prejos decat altii care, atunci cand nu au argumente vin cu insulte. Ca atat va duce capul.

  25. @ adrian

    Ce conspiratie ma? Traiesti pe alta planta cumva.. Europa e in genunchi.. In qatar bagam fortat pe git lgbt… E haos in lume de cind sint progreseii la butoane… Economic, social, etc..
    Ramine cum am stabilit, sa traiesti.

  26. Gogutza Ba analfabetule,mai treci naibii pe la scoala. Mata se scrie cu cratima,iar fusta poarta si scotienii .Ai tu curaj sa-i spui unui scotian ceva? Cum naiba ati ajuns pana la varsta asta sa va exprimati incoerent.Dar aveti si pretentii sa fiti bagati in seama. Asa a aparut partidul AUR,cu ratati ca voi. Scarba eterna pentru fraieri ca voi .

  27. @Adrian
    Ce fumez eu? Daca ai avea cap ai putea deduce si singur. Daca satanistii de pe forum spun ca sunt putinist si trol rus, inseamna ca fumez mahorca tare, trebuia sa te duca mintea sa intelegi singur asta, fara sa mai pui intrebari tampite.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.