Geoană: NATO are două ameninţări directe

NATO are un dialog diplomatic şi politic susţinut cu toate ţările din zona Orientului Mijlociu şi este extrem de „vigilentă” la efectele directe şi indirecte ale conflictului din Israel, a declarat vineri, la Braşov, secretarul general adjunct al Alianţei, Mircea Geoană citat de Agerpres.

„NATO are două ameninţări directe – Rusia pe de o parte şi terorismul pe de alta. De aceea, suntem foarte vigilenţi la efectele directe şi indirecte ale acestei situaţii. Sperăm să nu escaladeze. Israelul are tot dreptul să-şi apere teritoriul şi populaţia. În acelaşi timp, trebuie să o facem proporţional şi cu grija de a nu produce direct sau indirect escaladare. NATO are foarte mulţi parteneri în zonă – cam toate ţările din zonă sunt partenerii noştri – de aceea, şi eu şi secretarul general şi colegii mei avem un dialog diplomatic şi politic foarte susţinut cu toate ţările din zonă. Săptămâna viitoare, vom avea la sediul NATO vizita regelui Iordaniei, un partener absolut vital pentru noi în acea regiune. Suntem în contact cu toţi partenerii noştri, suntem foarte vigilenţi (…) fie că este vorba de Ucraina şi războiul Rusiei, zona nordică – unde lucrurile sunt interesante – şi mai ales aici, în sud, unde sperăm ca lucrurile să se calmeze şi să reintre într-un făgaş al dialogului şi al unor soluţii diplomatice, este singura cale pentru a obţine stabilitate”, a afirmat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO s-a aflat vineri la Braşov la Comandamentul Brigăzii 2 „Sarmizegetusa”, cu ocazia aniversării Zilei Vânătorilor de Munte de către Armata Română.

Recomanda

25 de Comentarii

  1. Oameni buni, E LIMPEDE PENTRU TOATA PLANETA etc:
    America e pe butuci. LUNGUL MARȘ al lu’ Gramsci a reușit: Datorie astronomică, frontieră sudică făcută ciur, balanță comercială dezastruoasă cu China, Fentanyl peste tot, Educație la pământ, o mare parte a populației trăind din ajutoarele de la guvern.
    ROMA ANTICĂ la final…
    Eu vă TOT SPUN, da’ voi nu vreți să mă credeți:
    Li🌈icul DemonRat Belicos vrea să MUTE DECISIV, distrugând mai întâi Rusia și jefuind-o temeinic, ca-n vremea Bețivanului Elțîn. Apoi, China la rând, evident.,.
    Doar că Li🌈icul nu mai are chef să se implice direct, după SUCCESURILE NEBĂNUITE din Afghanistan.
    Așa că caută (!) tot felul de PROSTĂNACI pe care să-i trimită să crape ei în vizuina Ursului, măRog…🤮

  2. hahahaa.. niste nenorociti Rusii astia, cum si-au pus ei tzara langa toate bazele NATO, cum isi permit ei sa stea in timp ce NATO isi construieste si mai multe baze in jurul lor. Sa vedem ce o sa faceti cu bazele in jurul Chinei. Tarile „fost comuniste” au avut economiile distruse dupa destramarea URSS-ului, au vandut tot, si au ajuns sa se prostitueze pentru banii vesticilor. Marile „succese” „democratice” ca tarile baltice sunt azi dependente de banii de la UE, Ucraina a vandut si vinde tot pe nimic, Moldova e dependenta azi de energie gratis de la rromani, si de bani de la UE si SUA ca de produs nu produc nimic special, rromania s-a prostituat si a vandut Petromul, BCR sa intre in UE, si a „cumparat” autostrada de la licuriciu Bechtel de 2 miliarde plus contract cu EADS-ul de alte miliarde sa „securizeze” granita.

  3. @axon:

    Ca de obicei, spui numai prostii. NATO nu a ocupat militar Europa de Est ci tarile foste comuniste aproape ca au implorat intrarea in NATO si UE, asta de teama Rusiei. Cele care nu au intrat, Republica Moldova, Bielorusia si Ucraina, sint expuse direct agresiunii Rusiei. Canada are rezerve de petrol mai mari decit ale Rusiei iar Rusia nu este singura producatoare de petrol din lume.

  4. Mircea Cea mai mare amenintare e Prostia dar inca nedefinita cu limite precise de incadrare deci dezbaterea inca e deschisa. E loc pentru toti in …

  5. Asta e e-a dreptul (editat) daca sustine ca Rusia ameninta NATO, in conditiile in care NATO si-a adus armamentele tot mai aproape de granitele Rusiei, nu invers. Pur si simplu, asta considera ca oamenii din NATO sunt CRETINI. Altminteri nu ar fi putut sa faca asemenea afirmatii. Ma rog, se poate ca, de fapt, el SA FIE (editat)

  6. „NATO are două ameninţări directe”

    Nu intereseaza NATO pe cineva, este un urias din lut ! Prezenta lui Geoana spune totul.

  7. Ce ți-a făcut Russia bă (editat)?…v-ați făcut de râs cu ukraina, practic NATO e acolo!…ați luat-o în freză!…
    Va veni ziua în care vei plăti (editat)

  8. Rusia nu a amenintat niciodata NATO. A declarat-o in repetate randuri. Dimpotriva, a incercat sa negocieze cu NATO, care i-a intors spatele cu trufie. Acum, cand Ucraina sponsorizata de NATO o ia pe coaja dramatic, declaratiile de acest gen devin ridicole: Ucraina, oricat v-ati stradui, nu e decat carne de tun pentru NATO, nu membra a organizatiei. Imi pare rau, Mircea, dar povestile astea nu mai tin.

  9. NATO este singura amenintare asupra Pacii…Daca NATO nu ocupa militar Europa de Est nu era azi Razboi in Ucraina…Rusia NU are nevoie de nimic de la NATO …NATO vrea sa fure Resursele Rusiei….SUA e in faza pre -finala a combustibililor de Sist…in 30 de ani se epuizeaza….Combustibilii Rusiei mai dureaza 400 de ani… Asta e buba!!…Prostanacul Geoana….

  10. Complet gresit! Geoana dezinformeaza! Nu Rusia este o amenintare pentru NATO, ci NATO este o amenintare pentru Rusia, deoarece dupa WWII Rusia nu doar ca nu a avansat spre vest, ba chiar s-a retras pe propriul teritoriu, in timp ce NATO a avansat spre est pana la granitele cu Rusia. De aceea razboiul din Ucraina pornit de Rusia este absolut justificat, fiind pornit doar DUPA ce Ucraina a refuzat un statut de neutralitate care i-ar fi permis sa fie o tara prospera, nu una distrusa ca acum in urma optiunii gresite de a se lasa pacalita de NATO. In ce priveste conflictul Palestina-Israel, cei care se aparau si aveau tot dreptul sa faca asta erau palestinienii, tara lor fiind invadata de israelieni.

  11. @Ileana Rollason: mai uita-te pe harta actualizata, nu aia sovietica pentru ca nu suntem vecini cu Moskovia.
    Va e frica sa nu fie ales presedinte Mircea Geoana. Pentru ca, in nici un caz, acesta nu ar trada alianta cu NATO si UE asa cum o face Victor Orban.
    Legaturi de amicitie traditionale? cand oare? cand Romania era ocupata de fortele tariste/sovietice? Istoria abuzurilor Rusiei asupra Romaniei se intind pe o perioada de 200 ani. Crezi ca noi putem uita atat de usor? Nu cred ca SUA vor ajunge in lumea a 3-a, dar daca s-ar intampla asta Moskovia nu ar mai exista. In rest, preocuparea ta pentru bunastarea locuitorilor din SUA si UE ar fi induiosatoare daca nu am sti adevarul despre tine. O stalinista inversunata.

  12. Domnule Mirciulică vehiculat ca viitor președinte al României s-a vândut Fabrica Mândra din Bârlad, o fabrică de Ulei veche de peste 100 de ani, adică cu tradiție de la 1911, România nu mai are nici o fabrică de ulei, plătește datoria externă numai din exporturi de materie primă din agricultură și păduri importând 80% din màncare și pe dumneata te mâncă grija de poveștile americane depre amenințările NATO Rusia și terorismul??? Când numai proștii vor rămâne pe orbită Mircea Geoană se va învârti.

  13. Asta spune poezia „Boul și vițeii” în care boul grohăie și vițeii sunt colaboratorii boului care dau ordin cu executare. (editat) umple găurile de aer cu stuchitul propriu.

  14. Io, din titlu, înțelesesem c-ar zice de el și ștrolemberg ăla de-i „șefu” lui. Așa, și dacă are ce ? O fi fată mare și nu știm noi. Rusia are mai multe amenințări directe, printre care nato, dar le înfruntă nu se plânge, că n-are cui.

  15. După cum vedem, nu sunt boul cu samarul propagandei, sunt catâr !
    Nu vreau să MUT DECISIV și să consult dexonline.
    Să văd CE E LIMPEDE PENTRU TOATA PLANETA, SISTEMUL SOLAR, ba chiar și întreaga Cale Lactee: Donbas NU E ENCLAVĂ, Gaza NU E ENCLAVĂ șamd !
    O țin langa-Zdranga cu ENCLAVELE, trăgând spuZa de pe nenorocirea din Nagorno, care era într-adevăr enclavă, măRog…🤮

  16. Gresit: e o singura amenintare terorista, Rusia la nivel de stat si Hamasul la nivel de gasca criminala in spatele careia tot state teroriste se afla..

  17. „NATO are”: NATO n-are; nu are țară, popor, limbă, cristelniță, cunună, loc de veci; Rusia are

  18. Un asemenea specimen, presedinte al României? ca sa aduca razboiul în tara? când România e vecina Rusiei si trebuie sa-si pastreze legaturile amicale traditionale, nu sa faca jocul SUA falimentare, disperate ca-si pierd unica arma care le-a mai ramas ca sa nu devina o tara de lumea a treia, $, si care le vâra europenilor UCRAINA NAZISTA, DUSMANCA ROMÂNIEI, si, de altfel, pe cale de disparitie, drept „model” de „democratie”! FALIMENTUL actual al UE si din cauza UCRAINEI fiind!

  19. Credeam ca prostia si slugarcia europenilor fata de americani sunt amenintarile principale, unde europenii nu au nici un cuvant de spus

  20. Dupa cum vedem mai toate enclavele printre care putem enumera si teritoriul Donbas -Lugansk ce sunt mari producatoare de conflict vor trebui sa dispara .Nogorno a disparut .Gaza nu sta nici ea prea bine .Probabil ca vor urma Transnistria si partea din Kosovo locuita de sirbi ce vor trebui sa isi retraga cetatenii catre Serbia .Zicerea lui Mowgli „Sintem de un singe noi si voi” devine mai evidenta ca niciodata .

  21. Simplu bre.. NATO nu are de ce exista..NATO in sine este o amenințare la pacea mondială și demonstrat este agresivă, teroristă..Deci mai lasă drogurile bre,.vezi de mihaela…Sau de suveranitatea romaniei..de poți..

  22. ,,NATO are două ameninţări directe – Rusia pe de o parte şi terorismul pe de alta.,,
    NU ,(editat) !!! Lumea intreaga este amenintata de SUA-NATO ,statul terorist criminal imperialist,din cauza caruia, nici o tara de pe planeta nu este in siguranta !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.