Liderul AUR, George Simion, a anunţat marţi seara că va cere anularea alegerilor, „din exact aceleași motive pentru care ei au anulat alegerile în decembrie”. Potrivit liderului AUR, a fost vorba de cumpărare de voturi, pentru că o sută de milioane de euro ar fi fost bugetul alocat în Republica Moldova numai pentru turism electoral.
”Vom acţiona pe căile legale şi intern şi internaţional pentru ca mişcarea noastră să aibă câştig de cauză. Aşa că, pentru exact motivele menţionate în decizia CCR din 6 decembrie 2024, eu, ca şi competitor electoral, voi scrie Curţii Constituţionale şi voi cere anularea alegerilor. De ce? Pentru că a fost vorba de cumpărare de voturi. O sută de milioane de euro a fost bugetul alocat în Republica Moldova numai pentru turism electoral şi pentru cumpărarea voinţei românilor basarabeni care au fost diabolizaţi pe nedrept în ultima săptămână. Pentru că au folosit resurse administrative ale unui alt stat ca să anuleze alegerile. Pentru că persoane decedate au votat la scrutinul din 18 mai şi niciun calcul din lume nu ne poate arăta că peste 11.500.000 de români au fost la vot”, a spus Simion într-o conferinţă.
”Observatorii internaţionali au văzut îngerinţele nu doar din partea Republicii Moldova ci şi din partea statului francez. Reţelele de socializare au fost manipulate şi algoritmii au fost folosiţi în direcţia influenţării cetăţenilor români. Mărturia creatorului Telegram în care spune că guvernul francez a intervenit pentru cenzurarea vocilor noastre în această perioadă este greitoare şi cer audierea creatorului Telegram înainte ca aceste alegeri să fie declarate valide”, a spus el.
VIDEO
Anterior, Simion a scris marţi, pe Facebook că urmează anunţuri importante”. ”Anunţuri importante AZI! Anunţurile aşteptate de voi, românii liberi! Azi la 14:30 şi la 19:00. Până la capăt!”, a transmis Simion în anunţul postat pe pagina sa de socializare.
Un internaut i-a scris să facă contestaţie la rezultatul alegerilor. ”Fac, fratele meu! Nu sunt muiere, nici trădător. Nu mă aştept să se rezolve dar fac, că nu pot să nu mă bat până la capăt. Undeva tot va puşca!”, a răspuns George Simion într-un comentariu.
În ultimele zile, AUR și George Simion au lansat mai multe acuzații de fraudă electorală.
„A existat un dublu standard. Premierului interimar i s-a permis să facă declarații în secția de vot, mie nu mi s-a permis. Avem sondaje care ne indică o victorie clară. De mâine ne vom concentra pe rezolvarea problemelor. Ne concentrăm pe evitarea fraudelor. Avem 1,5 milioane de morți pe listele de vot. Am fost acuzați de dezinformare, dar MAI nu a răspuns de ce avem morți care s-au trezit pe listele de vot” , spunea liderul AUR duminică, la prânz.
Simion anunța de asemenea că AUR va efectua o numărătoare paralelă a voturilor și va prezenta primele estimări la ora 21.40.
Luni dimineața, Simion și-a acceptat înfrângerea.
„Aș vrea să îl felicit pe contracandidatul meu, Nicușor Dan, a câștigat alegerile, a fost voința poporului român. Le mulțumesc celor peste 5 milionae de români care și-au pus încrederea în mine”, a transmis George Simion, într-un mesaj video pe Facebook.
Într-un alt mesaj, Simion îi îndemna pe români să nu-și rupă pașapoartele și reitera că nu există semnale majore privind fraudarea alegerilor
”Mi-aţi scris foarte mulţi că există probe despre fraude. Le aşteptăm, să ştiţi că fiecare om din secţia de vot a fost cu onoare şi nu a participat la vreo fraudă, atât oamenii AUR, cât şi cei POT, cât şi observatorii. Nu avem semnale majore, dar dacă voi ne le trimiteţi, facem toţi paşii procedurali. Aţi răspuns unei chemări şi de aceea vă cer, împreună cu toată mişcarea suveranistă, să nu abandonaţi lupta. Am văzut imagini îngrijorătoare cu voi plângând, tăind paşapoartele. Nu, nu trebuie să ne tăiem paşapoartele, ci trebuie să luptăm pentru România, din inima noastră”, spunea Simion.
Luni dimineață, liderul AUR apărea în imagini, la aeroport, presa titrând că a „dispărut” Simion.
„Vom fi în Ardeal în perioada următoare, până ne cheamă noul președinte la consultări”, a precizat ulterior liderul AUR.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Nelu scăunelu să nu-și facă iluzii că i-am răspuns lui și altor troleaci multiculti, multigenderi și multiname,pentru că la limbă de grădiniță nu-i dialog.Comenturile sunt pentru restul entuziastilor care suntsau nu, destul de destepți să-si dea seama despre ce-i dragostea”salvatorului” pentru fosta gubernie reloaded.
Vezi ce inseamna sa nu stii sa pierzi?Sunt obiceiuri din galerie.Nu cumvva te arde la fund scaunul de presedinte AUR?
@Neluțule, nu-ți fă griji.Siberia gemea de nacealnici ce-și plângeau în pumni zicând”E o greșeală!Trebuie să fie o greșeală! Numai
dac-ar ști tavarișcu’ Stalin!” Dar târtanilor le e lene să citească iar wiki e aplecată pe stânga rău.
Nuțu,are muricanu’ o vorbă de zice”shame on me on you if you trick me once, shame on me if you trick me twice”Iaca pesedeala reloaded mai cu sfieli de fata mare, mai cu ocheade-n penelei, dar vine rapid vremea când o să-ți simți poznaru’ la presiunea atmosferică și-o să te lase hlizeala.
Pentru tăntălăii ce se bucură că le-a ieșit mucușoru’-n frunte, avelo grija că de-acu, odată înșurubat sistema-n butoane, și voi sunteți pe listă.Să nu dea Domnul să meargă încotro dă semne că merge, c-o s-ajunga mulți să-si înjure prostia.
Cui să ceri anularea alegerilor ? E ca și cum ai cere călăului să nu-ți taie capul …
exact,mai ales cand nu ai dreptate,argumente,rezultate.
Hocus Pocus. Se face că luptă.
Primul lucru pe care l-a făcut duminică a fost să „mulțumească instituțiilor” pentru desfășurarea alegerilor. Când a văzut că-i groasă treaba și că lumea s-a prins de șmecheriile lui de trădător ordinar, a întors-o.
De fapt se face c-o întoarce. Totul e vrăjeală. Face contestație la cei 12 dictatori/uzurpatori CCR, care evident, după atente dezbateri și lungi deliberări, vor decide că nu s-au furat alegerile. Iar Simeon va da vina pe ei, sperând că se va reinventa politic.
Semioane ești papa și la revedere. Poate o să i se facă milă prietenului tău Dan, fostul tău coleg la ONG, să-ți dea o funcție pe undeva să mănânce și gura ta un salam.
Purdanu iși rupe gura de pomană,..Nu are nici un argument serios, credibil pentru care să aibe succes.. Face valuri pentru a fi in atenția turmei,.sale..
Deoarece am recunoscut rezultatul alegerilor, acum o sa le contestez. Logic,nu?b
De ce nu le anuleaza singur, nu e capabil ?
Suie Mimion !
E dureros sa pierzi ai sa nu recunosti.Adica daca nu se accepta contestatia,e lovitura de stat.Simioane,tu stii ce e lovitura de stat?Nu ai de unde ca nu te duce mintea sa te informezi.Cel mai bine te-a caracterizat Becali.
E greu la stomac lui Trump esecul lui Simion mai ales ca SIFON LINGEA favorit PUTIN.
Asta e. S-a creat un precedent. Nicușor Dan ar fi trebuit să candideze din prima, nu după anulare, de teama ca Georgescu să nu câștige. Acum, după ce sistemul și-a creat atâtea ocazii să pice în picioare, cine mai crede că e democrație?
FOARTE BINE. mu iercea sifon contesta prostia din capul lui. sa pierzi cand ai avans de 20% este de guinness book records
100 de milioane de euro pentru turism electoral în Moldova?! Eu cred că tot bugetul Republicii Moldova e de 100 de milioane de euro ! :))
Ca SI Numărul de LIFTE Obraznice sau Slugoii UMUILI ȘI ÎnFometați ai acestora.
SLUGOII sunt preCum Căinii de la Ospețele „NOBILIARE” din Castele:
AȘTEAPTĂ cu Răbdare OSUL.
ȘTIIND că vine ȘI Cizma-n-CoASTE, ba chiar și în CoOUAUĂ … …
Sunt LEGATE, OSUL, CIZMA.
Psihologic, altFel
OSUL NU are GUST.
Lui Sifon Siemion cred ca ii trebuia un avans de !20% sa castige nu numai de 20%
Sunt PESIMIST … …
Numărul de Postacks IMBECILI Funcționali a crescut de la „Alegeri”.
Ce individ de joasa speță acest Simion. Asa or fi toți votanții lui?
@ core….R. Moldova și UDMR au decis președintele, probabil prin frauda. Iar Președintele nu are casa la Cotroceni, e obligat să te primească chiar daca ai aruncat cu gunoi în el….Eu nu am fost la vot fiindcă cei doi candidați nu meritau efortul.
Cred ca se fuge după iepurele greșit, cel de carton! Toată lumea se face ca uita cea mai importanta dovada de fraudare a acestor alegeri:atacul BNR asupra leului! După turul 1, în timp ce leul tocmai „naparlea”, au ieșit câțiva oficiali din BNR cu avertismente privind economia României dacă iese cine nu trebuie. Problema isarestilor este ca tranzacțiile pot fi verificate. Cine-a cumpărat, brusc, o grămadă de valuta? Importatorii? Nu cred! Mai degrabă BRD? Posibil. Dar nu-i pentru mine sa fac verificări, ca doar nu eu iau jde mii de euro pe luna ca să protejez leul contra atacurilor speculativ-electorale. Sau poate aia iau banii ca să dirijeze, după interese, respectivele atacuri? Nu se poate, prea pare nonkusher!
Simion dovedeste ca Nu a fost, NU este si NU va fi colaboratorul sistemului ticalosit securisto-sorosist.
Citesc si ma minunez cum poate sa existe totusi asemenea probe dovedite in care votul romanilor a fost fraudat si nimeni din institutiile statului roman, sa nu verifice si sa ia masurile conform legilor si constitutiei din Romania .
Nu a fost fraudat votul.Cetatenii au ieșit la vot masiv și eu votat viitorul cor Ct al țării.Pentru voi ,camerele de la Bălăceanca sau Voila sunt pregătite.Exista tratament pentru boala voastră.
…in Republica Moldova (Basarabia) pe 4.mai au votat 90.851 alegători,pe 18.mai au votat 158.133 !?? alegători din care 88% adică 138.000 au votat cu Nicușor Dan !.
Se estimează că la fiecare 30 secunde a existat un vot!….asta este ABERANT !.
…ce va DECLARA Administrația de Stat SUA, adică dacă sunt VALIDE sau NU sunt VALIDE alegerile din Romania!.
Până acum este o TACERE TOTALA din partea SUA!.
EXISTA posibilitatea ca SUA să CONTESTE rezultatul alegerilor din 19.mai pe aceleași motive ca cele din 6.decembrie.2024!.
Sunt multe declaratii (chiar si a lui Becali la A3) ca multi angajati au fost amenintati cu concedierea daca nu voteaza cu Nicusor.
Pai asta e influentare a alegatorilor; asta e penal. Dragnea a facut puscarie pentru asta.
Acesti patroni trebuie bagati la inchisoare, daca inca justitia functioneaza in Romania pentru toti la fel.
Doamne in ce hal am ajuns…
Multi prosti nu gandesc,altfel n-ar avea cum sa voteze Georgescu,AUR,SOS,POT!
Romani din rusia, china, uzbekistan si alte tari rusofile au votat pentru ND, si pe ei f…e grija de moldova care nu-l inghite pe simion…se asteptau la altceva? la fel si gargara de la haur azi, erau suparati vai de mama lor ca nu-i cheama la discutii…pai arunci cu noroi intr-un om si apoi astepti sa te primeasca in casa?
A clona inseamna a-ti insusi un nick strain. A-ti insusi ceva strain, este considerat infractiune.
Core a anuntat deja ca a renuntat la nickul Core asa ca orice comentariu ce va aparea sub acest nick inclusiv cel de sus este o clona.
@ core….R. Moldova și UDMR au decis președintele, probabil prin frauda. Iar Președintele nu are casa la Cotroceni, e obligat să te primească chiar daca ai aruncat cu gunoi în el….Eu nu am fost la vot fiindcă cei doi candidați nu meritau efortul.
@21:33
Adica iti iei cu de la tine putere sa intri cu cizme pline de glod in sufragerie pe covor la Core.
YOU’RE AN ASSHOLE!
Anularea alegerilor si scoaterea din cursa electorala a candidatilor favoriti inseamna ca tara respectiva nu mai are democratie, New York Times scrie ca anularea alegerilor plaseaza Romania in randul Algeriei si Mynamar, (in cazul Austriei 2016 a fost o renumarare nu anulare sau interzicerea candidatilor). De asemenea scrie ca asta pune sub indoiala corectitudinea alegerilor in Romania. Exista lucruri care nu se dreg asa ca la carciuma, daca le-ai facut ajungi in categoria tarilor cu dictaturi desi esti plasat in Europa. Sigur poti sa organizezi „alegeri” cu rezultate covarsitoare pentru Nicusor Dan, dar faptele raman, Romania nu mai este o tara democarata. Presedintele Trump nu a recunoscut nici pana in zilele noastre rezultatul alegerilor din 2020 cand s-a votat masiv prin corespondenta si au existat suspiciuni. Deci ce face George Simion este perfect legal, democratic si corect.
Din seria hai să ne mai răhățim în drum odată.
Prezența la vot și numărarea voturilor trec prin cateva filtre înainte de rezultatele finale.
Dacă era o diferență de cateva sute sau cateva mii te gandeai la ceva nereguli dar la 800k e ca și cum închizi ochii să nu te stropești cand faci împoriva vantului.
Softul culege procente nu 800 de mii de voturi…daca vrei softul te rudica cu 30%
Asa ca mucles
Nici ilici nu a fost votat in bucale la 80%
Softul …asa ca hai pa…democratie congoleza cu autisti si securisti
Respecte pentru toţi !
„Motivul pentru care eu, având în vedere cifrele din secțiile de vot, l-am felicitat pe Nicușor Dan, a fost faptul că iubesc România, iubesc poporul român și nu îmi doresc vreodată să văd vărsare de sânge în țara noastră, care să justifice haosul și preluarea puterii de către unii.”
„Toți cei care s-au situat de partea contra candidatului meu cu bună știință, din ticăloșie, pentru bani sau din alte motive, o să regrete. Nu vor fi pedepsiți de noi, ci timpul și Dumnezeu le va aranja pe toate!”
Oare ce a vrut să sugereze domnu’ George-Nicolae Simion prin cele 2 afirmaţii ?
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
PS. Pentru personalul din Sankt Petersburg (Savushkina Street , nr. 55) : Agafia şi Annuskha …. Ivan şi Fyodor …. văd că şi azi entuziasmu’i la maxim . Dasvidaniya tovarish .
Nu degeaba fostii colaboratori l-au poreclit „Balamuc”…
Simion dovedeste, prin usurinta cu care emite pareri contradictorii fara nici o remuscare, ca nu-i pasa de ce cred alegatorii lui,batandu-si joc ,a doua oara de buna lor credinta .Oamenii care l-au votat l-au crezut pe cuvant.Acum ,ii mai minte inca odata inventand furt la alegeri.Ce fel de om poti fi lasandu-te batjocorit de catre acest mic nemernic care vrea sa faca Romania demna?Respect, pentru ce?Pentru o actorie de prost gust?Rusii sunt deceptionati de a doua nereusita a suveranistilor concluzionand ca nu merge in Romania cu lovituri democratice.Sarlatanismul lui Georgescu urmat de vulgarismul lui Simion sunt cele doua dimensiuni ale suveranistilor care poarta in suflet ura si dispret iar pe buze miere si cuvinte de pace.
Din contestații in contestații ..Cum va numiți Simion cu ce vă ocupați ? Mitengesc si Contestaresc , mă văicăresc și mimez opoziția mă fac ca dușmănesc un fel de Neymar ma arunc in care cer penalty chiar dacă primesc galben pentru simulare il dau in judecată pe civil ….
George Simion poarta o pălărie prea mare ! Gata cu încrederea în el ! A trădat electoratul din primul tur !
rezultatul l-a tamponat mai rau decat un tren. sifon e deraiat,defazat,desurubat.femeiusca sifon simion o contestatie si ai tot tacamul ,am castigat,sunt presedinte,felicitari catre castigator,contestatie. l-a intrecut si pe prostanac.
Trebuie sa se faca de cacao pana la final, nu poate fi altfel, asa e el deraiat, violent, mincinos, pus pe harta cu orice prilej. Liderul batausilor de pe stadion.
Aceasta farsa de alegeri trebuiesc anulate. Faptul ca US nu au recunoscut pe „presedintele” impus de sistem vorbeste de la sine.
@ Lilla
Col G Simion a avut misiunea de a-l neutraliza pe Calin GEORGESCU si pina la urma a reusit .
A reusit actionind la vedere in defavoarea AUR si a lui , fiind candidat la Presedintie .
Acum face zgomot scuzindu-si ” erorile ” strategice creind intentionat confuzie .Diversiunea = obiect de studiu la Scoala de Ofiteri .
Ca de obicei un Simion fără caracter. Contesta numai ca să se simta bărbat după „castrarea” suferita la alegeri, hehehehehe.
Deci dupa ce l-au facut toate chipurile, acum se asteptau sa-i cheme ND sa incerce sa guverneze cu ei? ba ma lasi, asta e ca partea aia cu majoritatea decide…da doar daca e majoritatea lor, altfel facem scandal in continuare.
L-as fii intrebat pe r…l ala de tanasa cum e cu presedintele tuturor romanilor, cand simion ameninta voalat ca ce se face el cu aia care nu au pus stampila pe el, deci cand o faceau ei era bine…acum ca ND ii ignora nu e bine…ca bla bla bla, vai de capul nostru
Cere anularea alegerilor .. mâine sau poimâine dar înainte face un miting pentru susținătorii anularii alegerilor … între timp mai recunoaște înfrângerea …uite o zbârcește și mimează să nu îi piardă pe cei care încep să miroasă jocul Simion-Nicusor-psd-pnl-usr-udmr același drac
Cat de cocalar sa fii sa feliciti contra candidatul, afirmand ca iti recunosti infrangerea si victoria lui, si mai apoi sa vii sa spui ca nu o recunosti?! :))))
Numai un bombalau ca Semeon e capabil.
Da, prostovane, dar la fel a facut si mizeria de CCR anul trecut, in urma „indicatiilor pretioase” venite de la toti golanii interni si externi ! Sau ai uitat ?
Nu a uitat doar ca golanii globalisti sunt autisti pana la capat
Semeoane, stai dreaq in banca ta.
Majoritatea a vorbit la vot.
Ai mobilizat gasti de gealați ca sa păzească intrările la secțiile de vot din Franța, Anglia , Italia, Spania, tocmai ca cei de buna credință sa nu poata vota.
Lipsa decenței,a bunului simț si a unei minime educații se observa si la tine , dar mai ales la urangutanii ăia ai tai , violenți cu o coordonare de tip piramidal , fara nici un fel de reticenta in a-si manifesta instinctele animalice.
Si acuma ce faci ?
Tot tu contești ?
Ai primit ordin de la fsb via jorjescul, sau direct de la fsb?
Electoratul aflat in viata a votat, dar vrem sa stim si ce participare la vot au avut cei care au parasit aceasta lume, cati au fost de data asta, pentru ca ei mereu voteaza, dar parca niciodata ca la aceste alegeri. Pana la ce data a nasterii au fost selectati si prezenti la vot cei plecati la ceruri? Toti politicienii si organizatorii de alegeri stiu bine despre ce vorbesc, dar se feresc sa vorbeasca in speranta ca data viitoare vor beneficia ei de serviciile defunctilor.
Bai Editat, orice om cu un IQ decent ar trebui sa inteleaga ca un guru smintit si protejatul lui mai tanar sunt catastrofali pt tara asta. Pana si unul cu un IQ de furnica ar fi ales intre semion si absolut orice altceva, chiar si un mort, altceva
Omul asta a continuat sa-si minta alegatorii pana in ultima clipa, cand s-a declarat invingator si „noul presedinte”.Legal, oricine are dreptul,sa conteste aceste alegeri. Alegerile au fost corecte si nu stim ce motiv a gasit Simion. Numai ca peste cateva zile Curtea Constitionala Romana va valida alegerile si le va publica in Monitorul Oficial si demersul lui Simiona va fi unul simbolic, ca sa se afle in treaba.Prosteala pentru suveranisti.Care sunt și nespălați și proști.
Mda … dar cum tipa Ceauseasca la Tirgoviste : „Dovada ! Dovada !” … ca daca nema dovada, parca vad ca mortaciunile de la CCR iti vor cere sa faci pasi si iti vor spune : „Circulati, nu e nimic de vazut !” …
Va doresc sejur placut la Rahova sa va incolaciti noaptea in pat.Tu și Căcalin .Nu de dragoste ci de frica lu Gogu din patul de sus!
Radeam cu un coleg englez…imi spunea ca Simion seamana cu Rowan Atkinson, actorul Mr. Bean
Ar vrea el. Daca si-ar lasa mustata ar semana perfect cu un sinistru conducator din secolul trecut…
probabil ca plecarea a Cluj are oaresche legatura cu asta?
A venit cineva de la Viena (fieful spionilor din toata lumea) la Cluj cu noi instructiuni?
A prevenit o varsare de sange duminica? Sa inteleg ca nu a mai taiat porcul?
Stai potolit semeoane, ca isi aduce aminte lumea de alte tampenii d-ale tale, de exemplu cum ai vrut tu sa dai buzna in parlament cu auristii tai, sau cum ai sponsorizat clanurile din diaspora sa bage frica in alegatorii lui Nicușor si poate ajungi sa imparti celula cu jorjescul, ca văd că bagă bățul prin gard si tu pui botul la vrăjeala lui ca un papagal fraier ce ești.
Da Simion are dreptate . Macron a votat in Bucuresti . Era deghizat in Napoleon si il cauta pe Simion sa l traga de urechi pentru prostiile debitate despre Franta .
A primit indicatii pretioase de la sponsori, sa faca circ si sa agite spiritele, nu degeaba l-a sustinut Ciolacu, cel care pentru scopul lui a vulnerabilizat tara. Asa face si balaoachesul Simion, fix ca mentorul lui.
24h…24h…24h…tic-tac………..
Ia te uită, minoritarul s-a răzgândit, nu mai vrea să recunoască alegerile.
Șeful unui partid de ratați.Ti se cere demisia din fruntea partidului? Altfel nu inteleg ce te mana in „lupta”
Clona mititica!
Bravo, Simion! Le anulăm și lor alegerile, așa cum ni le-au anulat ei pe ale noastre. Luptăm până la capăt pentru democrație.
Asta e ghidat de cineva.Actioneaza tirziu,aiurea sau nu actioneaza.Actioneaza rau sau unde nu trebuie (relatia cu Meloni care e progresista sadea).Foarte suspect.Eu nu am nici o incredere in Simion.Cred ca nici Calin Georgescu nu are si nu vad o prietenie intre cei doi.Georgescu e mult peste nivelul lui Simion:de la pamint la cer.
Normativele aplicate pe parcursul acestor alegeri au o nouă prevedere, care spune că președintele secției de votare are dreptul să modifice procesele verbale și să semneze documentele modificate, dacă primește sesizări de la STS sau INS. N-am știut de această prevedere până azi.
Dacă este așa, mă întreb ce valoare mai are votul nostru în condițiile în care unele instituții ale statului l-au favorizat clar pe Mucifer Dan? Spre exemplu, domnul președinte interimar al României, care nu avea dreptul să se pronunțe public asupra nici unui candidat.
Wolf decrepit, ia tati o aspirina sa nu-ti crape inima . In loc sa condamni misoginismul ordinar pe care-l afiseaza scursura de semiom , tu-i dai inainte cu ale tale . La cum bagi , ma gandesc ca ai textele frumos ordonate pe undeva , si cum apare cate un articol, direct copy-paste . Vai de capul tau
@victorianegru
20 MAI 2025 LA 20:19
Mulțumesc pentru caracterizarea aleasă. Ar trebui să-mi fie frică?
Asa,asa ,sa ceri anularea ,ca tot tu l-ai anulat si pe Georgescu,te pricepi
Nu intelege ca Romania este stat pentru romani, nu pentru rromi !
Daca este asa cum zici, atunci ce mai cauti tu in Romania, alogenule? Mergi in legea ta, nu mai polua aerul in Romania.
Si tu ce cauti in Romania?
CNP-urile tuturor participantilor la vot sunt inregistrate la Autoritatea Electorală Permanentă, in vederea evitarii votului multiplu. Totodata, Serviciile de evidenta a persoanelor de la prefecturi si ministerul de interne detin listele persoanelor decedate. Este extrem de simplu in era digitalizarii si inteligentei artificiale, sa fie depistate CNP-urile unor decedati in listele cu participantii la vot aflate la Autoritatea Electorală Permanentă. Daca nu se va face aceasta cercetare, devine limpede ca una dintre metodele de frauda folosite a fost inregistrarea decedatilor de partea unuia dintre candidati.
Poate ajuta si matematicianul Mucusor la depistarea fraudei, sa ne dovedeasca ce corect si cinstit este el.
Frate, dar intelege ca majoritatea romanilor nu te vor. Chiar daca multi sunt nemultumiti de guvernele si politicienii care au fost la putere pana acum, chiar daca multi isi doresc sau isi doreau un reprezentant al Romaniei cu mai multa coloana vertebrala, mai impunator si mai curajos in relatiile si in negocieriele Romaniei cu UE, mai putin corupt si cu mai mult suflet pt tara sau pt romani, totusi tu nu esti acela (cine stie pe viitor, poate mai inveti ceva)in care majoritatea romanilor ar crede ca ii poti reprezenta. oricum curentul suveranist sau extremist, cum i se zice, va continua cam peste tot datita nemultumirii oamenilor.
Si cand mai mergi la munca, Georgele? Sau te tine nevasta si din alocatia baiatului?!!
it gon-siemion
George, draga, cu ochii pe Basarabia, care nu ne vrea, vezi ca isi trag ungurii Ardealul. Cu toata admiratia mea pentru Viktor Orban – IA-TI LABELE DE PE ROMANIA! UDEMERE ESTE OENGE! NU ARE CE CAUTA IN PARLAMENT, BAI!
Sustin 100% 👍
,,Artimetica” simpla.
Simion a spus ca va da afara 500 000 de bugetari? A SPUS!!!
Daca un bugetar vizat are o famile macar din 3 membri: sot/sotie, fiu/fiica, mama/tata, socru/soacra, ganditi-va cum ar fi putut acestia vota cu cel care amenintza public ca il va da afara pe bugetarul din familia lor.
Inmultiti; 500 000 x 3 si vedeti cate voturi impotriva a putut primi d-l Simion dintr-o impuscatura.
Asadar nu va mai mirati. [R]
J’aime anarhia! Fac, frate, contes
taaareee, pentru că nu sunt în stare de nimic altceva. Pentru ca… Je suis faraone diable et le poux a merde!
eu zic sa nu ne agitam, nu e contestatie, e marketing
Sa iasa toti ghertoii, toti cocalarii, toti purtatorii de rangi sa ceara turul 3, prelungiri, penalty-uri.. Si cum o sa-i pedepseasca ei pe cu rangile pe cei care nu-l voteaza, inclusiv copiii celor care nu-l voteaza. Au ajuns gunoaiele, dupa ce si-au batut de oamenii bolnavi, s-ameninte inclusiv copiii familiilor. Aceasta este gloata de subumani, rasa inferioara care nici macar nu stie ce-a votat dar gunoaiele erau pregatite cu rangile. Intr-adevar, mare realizare in viata acestor ghertoi.
Presedintele vostru isi mananca mucusul sub forma de bilute. N-ar fi de mirare sa-si faca bilute si din ce elimina prim partea de jos? Asta da Presedinte de tara, ghiertoiule.
george-simion-contesta-rezultatul-alegerilor -> degeaba doar ca si imagine. in momentul de fata conteaza doar supravietuirea politica nu si … victoria
SUIE Minioane!ND are cca.800.000 de voturi in plus fata de tine.Nu am fost la vot(deoarece nu am vrut sa fiu partas la asa ceva) dar mi se pare de prost gust sa contesti alegerile.Ai clamat victoria,apoi ti-ai felicitat adversarul ,ti-ai recunoscut infrangerea iar acum contesti.Este cam de „porc” chestia asta.
Clona, clona, clona!
În 35 de ani ” băieții deṣtepți” ṣi- au făcut planului, ṣi- or umplut buzunarele. Buzunarele lor ṣi a neamurilor. Ṣi acum ați vrut să puneți pe unul cu buzunarele goale , cu familije număroasă ṣi lefteri ?
Omul asta a continuat sa-si minta alegatorii pana in ultima clipa, cand s-a declarat invingator si „noul presedinte”.Simion nu ar fi vrut sa conteste alegerile, dar l-au impins de la spate „fanii” lui. Oamenii astia au fost mintiti si li s-a râs in fata si tot il vad ca pe un bun conducator de tara ! Da-le Doamne minte acestor oameni, ca usor si le-au pierdut !
O, voarea mea, voarea mea! Fac, fratele meu, cu vaselină! Fiare vechi, fiare vechi!
Un articol talmes-balmes care incepe bine si continua prost, intorcandu-ne in noaptea re(invierii) neomarxismului. Asteptam anunturile, pana atunci stati linistiti pe craca voastra mancaND banane!
Mergeti si vorbiti cu angajatii firmelor si institutiilor. I-am auzit cu urechile mele ca au fost santajati ca nu isi vor primi salariile daca nu voteaza cum trebuie. Decathlon, Cristim sunt printre firme. De institutii ce sa zic? De primarii ce sa zic? Au dat ordin pe unitate sa se voteze cum trebuie, caci altfel pierd posturile. Batranii din azil nu au fost lasati sa voteze. Mergeti si intrebati la azilul din Costesti, Buzau. Vorbiti cu pensionarii carora la tembelizor li s-a spus ca nu vor mai primi pensii, mergeti si vorbiti cu romanii din tarlaua Maiei ! S-a fraudat masiv, s-a viciat masiv consimtamantul romanilor!
HAI SA DAM MANA CU MANA SA FURAM IAR IMPREUNA? Ce prostii se poate debita 24h/24h/7 zile. Ne mai miram de minuni si altii cad ca prostii plini de aroganta pe locul 2.
Chiar crezi in prostiile care le scrii ?!!
Absolut.//
Din punct de vedere FINANCIARO – ECONOMIC România este într-o situație f.f.f. dificilă. Este nevoie ca 20 mil./ 19 mil. (?) de români să până umărul ca Țara să poată evita ” colapsul ”
Dar śe pare că AUR nu este interesat de binele tuturor românilor.Vor haos general.
Până azi Simion nu a văzut dar au văzut și găsit reprezentanții străini că observatori la alegeri! Pe internet sunt enorm de multe dovezi, de ce nu urgentează acțiunea de contestare?
Contesta? Aberatii puerile.
Pe zi ce trece, se vede ce varza este in capul acestui personaj. Nici nu va imaginati ce ghiveci s-ar fi ales din guvernarea Romaniei cu un tandem total imprevizibil si fara un program logic: Simion presedinte – Georgescu premier.
Uite pe mana cui putea incapea tzara noastra. [R]
Încet ,încet,apune și perioada de glorie a (editat).S-a cățărat pe succesul ”protectorului” și a crezut că românii vor fi proști,ca de obicei.Dar nu a ținut figura.Acum încep să-l părăsească camarazii,rând pe rând,și va ajunge din nou ce a fost:un (editat) !
e vremea sa ne distram cu ursu?
Un zavragiu!
Dar cum ai putea sa-l compari pe Vadim cu Simion ? prin comparatie Vadim era un intelectual
„Nu au cum să dovedească frauda!” ?!
Așa cred mucusorii și … sistemul, dar … dacă există probe incontestabile ale „crimei democratice”… , va afla o lume întreagă!
PS.
„Nu există crimă perfectă!”, Este dovedit, trebuie doar oameni inteligenți care sa caute greșelile neobservate de criminali, iar crima a fost făcută, fara niciun dubiu, din cauza …spaimei schimbării.
Trebuie doar căutat cu atenție!
sigur,incepi cu 1989. vezi sa nu te plictisesti,sa nu obosesti si sa nu iti creasca barba pe denivelari
„Extremiștii cu care Simion se întâlnea in Europa vizau exact alungarea diasporei noastre din ţara respectivă.
Nu are cum,nu-i permite Fisa Postului.
Chiar nu v-ati dat seama ca acest suveranist col George Simion, este confecționat de Servicii ?
AUR a fost fabricata de Servicii pentru a prelua ADEVARATUL SUVERANISM romanesc ajuns la cote periculoase.
Desteapta-te romane.
Prima Doamna SIFON SIMION
Eu nu știu cum Mucusor va forma un guvern din moment ce Trump nu recunoaște rezultatul alegerilor din Romania?
suntem suverani,nu?
@ Epoca computerelor, televiziunilor, nu se poate schimba orice despre hard și să funcționeze și softul, chiar și la politică ?
Să conteste și implicarea pe față a Franței și Moldovei, plus fraude in țară și străinătate, sint motive de anulare
Dacă e ordin, cu plăcere.
Interferenta UE ,Franței și Moldovei este pe fata ,dar cu cine ,că și Simion este de-a lor
interferenta dovedita a rusnacilor nu se pune
Da, am văzut și eu autocarele cu auristii din Spania. Sa facă contestație cine nu-l lasă? Curios este ca s-a răzgândit. Razgandacii sunt cei mai utili.
Continuati sa mancati tarate, sunt foarte sanatoase ,aliatii AUR pentru digestie
Motive sunt multe. Sa vorbim numai de potlogaria facuta de maia sandu in republica Moldova.
Sa vorbim-hai,vorbeste- care-i treaba cu „potlogaria”?