George Simion, întrebat dacă își depune candidatura

George Simion  făcut mai multe declarații,

De L.V.
George Simion, întrebat dacă își depune candidatura

George Simion  făcut mai multe declarații,

George Simion a făcut mai multe declarații, luni dimineața, în conferință de presă, în contextul respingerii candidaturii lui Călin Georgescu și protestelor care au avut loc ulterior.

Liderul AUR a reiterat că dosarul lui Georgescu nu a avut probleme.

„Ca să înțeleagă toată țara, nu a exista nicio problemă la dosarul de candidatură a lui Călin Georgescu. Au fost toate actele, toate semnăturile. Judecătorii s-au retras 15 minute. Cu siguranță judecătorii putem spune aveau decizia luată, apoi s-a trecut la vot și pentru validarea candidaturii. Dacă aceasta nu este represiune politică nu știu ce este”, a spus Simion.

Simion a făcut, de asemenea, apel la „calm, la proteste pașnice și alegeri libere”

George Simoon l-a criticat pe  Marcel Ciolacu,  pe care l-a acuzat  că „împinge România către un dezastru economic și social”.

Întrebat dacă își depune candidatura, acesta a precizat că așteptată sfatul lui Călin Georgescu și că el va decide care sunt pașii pe care îi va face în continuare.

Discuția cu Georgescu urma să aibă loc după ce va încheia conferința de presă de la sediul AUR.

 

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. Bănuiam că aici se va ajunge.Lovitura geniala a lui Simion.Cred că ,spre deosebire de Căcalin Georgescu,nu va vinde țara rușilor .

  2. Votam George Simion! Călin Georgescu este deja istorie.Neagra!A fost pus la înaintare numai pentru zgomot și pentru imbecili.Simion va cataliza nemulțumirile suveranistilor autentici din Romania.

  3. simion nu are aderenta. este un tip periculos la fel ca kremlin,sosoaca,puie monta. nu mai deschidem poarta rusilor.

  4. A sosit momentul ca televiziunea poporului rus,Realitatea,sa fie inchisa definitiv
    Timp de 90 de zile a alimentat seara de seara ura ce a cuprins natiunea romana,o haita de securisti plus doamna Orniss alexandrescu

  5. Sa i facă rapid dosar de candidat pentru nevastă sa. Le ar da mat. Trebuia sa vina cu doua dosare de la început.

  6. Oaauuu mă.. Păi, n-ai auzit bre,. Au fost rușii măă.. Au atacat hibrid și au scos asfaltul și au răsturnat o mașina bre.. Periculoși rușii ăștia.. Doar și la revoluție ei au fost,. Au fost martori care au văzut cinci mașini Lada in car erau bărbați.. Așa a fost bre, altu atac hibrid,.Iar eroii noștri berbeci dorm in cizmele statului.. Așaa ceva ,..

  7. dar avocat chipurile a lui Georgescu, Ingrid Mocanu, joaca intr-o piesa bine regizata la retv sugerand ca n-a semnat totul, paradoxul vine de la faptul ca prima data in 2024 dosarul a fost acceptat, acum cica a lipsit o semnatura…va strofocati degeaba, nici nu stiu cum de ati reusit sa fiti in Parlament, cum de v-au lasat sa aveti 20%…
    deci atentie la purtatorii de vorbe avacata Ingrid mocanu va ”lucreaza” cu aluzii, nu-i departe nici AA si de fapt nu cred in loialitatea retv…e doar pt audienta, cand va scadea se vor schimba…

    1. Pana la urma ce vor Aur, Pot si alde CG, razboi civil, daca tot cer violenta!! Ar trebui pe o raza de 50m, in jurul Bec si Curtii Constit. interzise orice intrunire si manifestatie, ca in R.Korrea de Sud.

  8. Syria e mic copil fata de Romania! Asta-i democrație originala franceza! Soros să trăiască,restul sunt victime colaterale! L-au lichidat degeaba pe Ceaușescu! Ne-am întors în Evul Mediu!

  9. Serios ce scriu postacii?!! BEC a tinut cont de cele 6 capete de acuzare, de controlul judiciar al lui CG. Plus ca pierdut toate procrsele la Tribunalul european si Cedo, caci nu a avut dovezi reale ci vorbe. Ar trebui sa se intoarca in Austria unde are case si avere, caci in Ro nu are nimic decat minciuni.

    1. ONG-urile lui Sorosh au umplut tara cu mutanti in acesti 35 de ani.

  10. Daca romanii vor organiza un miting maraton atunci indivizii din jurul lui Ciolacu vor avea motivele pentru a-si da demisia iar odata cu ei si Ciolacu.

  11. SIEmion zis si Iuda Focșăneanul aruncă cei 30 de arginti si regretă trădarea comisă

  12. Garantez că, nimeni nu ar dori sa trăiască în asemenea haos legislativ din Romania, nici cetățenii români care se întorc acasă, vor pleca fără urmă de regret unde vad cu ochii. Vă dați seama că, din ukraina au fugit oamenii să își salveze viața în urma războiului de invadare politic, în România, cetățenii sunt alungați de politica practicata de toate entitățile politice dar nu e război militar, e doar război psihic pentru distrugerea mentalului colectiv, sa nu mai poată discerne cetățenii, sa accepta absolut toate deciziile luate la nivel european și global gen cobaizarea. Acești actuali trădători de neam și țară, le trebuiesc ani grei de detenție, obligatoriu. Nu e vorba de Georgescu, e vorba oricare candidat care vrea sa intre in cursa electorală pentru o funcție în statul român.

  13. Georgescu, despre liderul AUR: „George Simion este omul altora, al celor care nu au nimic in comun cu binele poporului”declaratie din noiembrie 2024
    nu cred ca si-a schimbat parerea despre plotonier SIEmion

  14. Cum ar explica sistemul increderea mare pe care o are G.Simion acum (si nu este vreun Georgescu). G. S. -un politician care nu avea o incredere mare printre romani. Ac. lider AUR s-a perfectionat fenomenal din mers. Iar AUR are membri de mare incredere, profesinisti din toate domeniile, niciunul acuzat de coruptie asa cum au celelalte partide ale sistemului.

  15. Din păcate acest bec s- a substituit in instanță de judecată depășind atribuțiile, România este un poligon de experiențe globaliste ,de suprimare a democrației și instalare a gulagului vestic ,cu apucături demonice woke lgbt

    1. Dati bai jos steagul national si puneti unul gen califat Islamic 😆😆
      Avem ayatolahi destui de la partidele corupte ei decid ca ai basca sau n-ai basca”eu cand vreau sa fluier,fluier”
      Huooooooooooo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.