George Simion, în timpul scrutinului: „Sper ca influenţele unor ţări străine să nu îşi facă simţită prezenţa”

UPDATE George Simion, candidatul AUR alegerile prezidențiale, a declarat, duminică, prezent cu soția la o secție de vot, că îi îndeamnă pe români să meargă la vot și să decidă fără manipulare.

„Mă bucur că funcţionează sistemul pentru evitarea votului multiplu, am lăsat şi eu buletinul şi mi-au spus că s-a mai votat. Sper şi în mediul rural să se evite fraudele, sunt foarte mulţi care vor să fraudeze aceste alegeri, într-un fel sau altul. Am primit numeroase raportări din mediul rural, grija noastră până la ora 21,00, când se închide procesul de votare în România, este să evităm o fraudă masivă şi să lăsăm voinţa românilor să devină lege. Pentru alegerile parlamentare şi pentru turul II de scrutin, să putem alege liber, nu ce ne dictează unii şi alţii din afară”, a precizat Simion la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, unde a votat soţia sa.

Totodată, a afirmat că speră ca „influenţele” unor ţări străine „să nu îşi facă simţită prezenţa la aceste alegeri”.

„Sper ca influenţele unor ţări străine să nu îşi facă simţită prezenţa la aceste alegeri de niciun fel, nici prin ambasadori, nici prin propagandă, nici prin organe de presă finanţate din fonduri exterioare, nici prin troli, prin boţi ş.a.m.d. Am văzut aceste fenomene în timpul campaniei electorale şi este regretabil. Românii sunt mai deştepţi decât cred ei”, a conchis Simion.

George Simion a votat vineri la o secţie din Roma.

VIDEO

Recomanda
Author

11 Comentarii

  1. Nu merg ba la Vot!….nu mă interesează să legitimeze niste pseudolideri rămași din epoca co.mu.nis.ta sa vedem cu care drept vor sta acolo,că merite au O!!!E minumul ce pot face!

  2. Mizerie mare la tv RTV ,care prezintă sondaj electoral la parlamentare ,ca să influențeze voturile românilor , punând pe primul loc , blatul PSD Aur ,în fapt atât ciolacu cat și Simion , conform realității din teren,nu ar intra in turul doi

  3. O plângere penala împotriva neomarxistei pentru mita electorala( cafea și gustari) se poate face? Așteptăm să o vedem concretizata.

  4. Lasa mah ca iesi in turu doi si fara noi. Cum sa-si dovedeasca „prostanacul” si securitatea loialitatea dar mai ales utilitatea transatlantica?

  5. Au elimiat-o pe Sosoaca ziua in amiaza mare cu motivul delirant ca nu vorbeste frumos despre UE si noi ne mai asteptam la alegeri libere si fara interventii???

  6. Mie nu mi-e frica de „influenţele” unor ţări străine, mie mi-e frica de influențele dinăuntru…

  7. Prea târziu. Pe mine m-au sunat azi șeful CIA și mi-a spus să nu te votez.

  8. ‘țari straine’ :)))) daca e alta ‘țară’ decat Romania,normal ca e ‘straină’,faraoane,trăi-ti-ar tautologia!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.