George Soros, panicat: UE seamănă cu URSS în 1991

Miliardarul George Soros pare să fi intrat în panică. După ce în 2014 cerea Uniunii Europene ”să se trezească” și să salveze Ucraina livrându-i arme miliarde de euro, acum Soros le cere liderilor europeni să se trezească pentru a salva însăși UE. Soros este îngrijorat de ascensiunea populismului, de Brexit, de lipsa intrumentelor de ”disciplinare a țărilor care încalcă valorile europene”, dar mai cu seamă de anchilozarea partidelor politice tradiționale, care au ajuns, alături de birocrații de la Bruxelles, să semene cu biroul politic al PCUS înainte de dispariția URSS. Care sunt soluțiile democratice ale lui Soros, în afara de partidele populiste, pe care le consideră ”detestabile”? Să fie ONG-urile înregistrate peste noapte cele care vor lua locul partidelor ca releu între lideri și electorat? Oricum, George Soros crede că actuala adormire în care se află elită conducătoare a UE va transforma visul european în coșmarul secolului 21.

Europa, te rog trezește-te

George Soros, Project Syndicate, 11 februarie 2019.

”Europa se îndreaptă inconștient către irelevanță, iar europenii trebuie să se trezească cât nu e prea târziu. Dacă nu o fac, UE va dispărea precum URSS în 1991. Niciun lider și nici cetățenii nu par să înțeleagă că trăim un moment revoluționar, că plaja posibilităților este foarte mare și că rezultatul potențial e incert.

Cei mai mulți dintre noi considerăm că viitorul va semăna, mai mult sau mai puțin, cu prezentul, însă nu e necesar să fie așa. Într-o viață lungă și plină de evenimente am trăit perioade caracterizate de ceea ce aș numi dezechilibru radical. Astăzi trecem printr-o asemenea perioadă.

Următorul punct de inflexiune va veni cu alegerile pentru Parlamentul European, în mai 2019. Din păcate, forțele anti-europene vor avea un avantaj competitiv la vot. Sunt câteva motive pentru asta, inclusiv sistemul politic depășit care persistă în majoritatea statelor europene, imposibilitatea practică de a modifica tratatele și lipsa instrumentelor legale pentru disciplinarea statelor membre care încalcă principiile pe care a fost fondată UE. UE poate impune acquisul comunitar țărilor care vor să adere, însă nu are capacitatea de a asigura respectarea lui în țările membre.

Sistemul învechit al partidelor politice îi impiedică pe cei care vor să mențină valorile fondatoare ale UE și îi ajută pe cei care vor să le înlocuiască cu ceva cu totul diferit. Asta este valabil pentru țările luate individual, dar e și mai adevărat pentru alianțele transeuropene.

Sistemul politic al țărilor membre reflectă diviziunile apărute în secolele 19 si 20, precum conflictul dintre capital și forța de muncă. Însă cel mai important clivaj de astăzi este cel dintre forțele pro- și anti-europene.

Țara dominantă din UE este Germania, iar alianța politică dominantă dintre creștin-democrați și creștin-socialii din Bavaria nu mai este sustenabilă. Alianța a funcționat câtă vreme în Bavaria nu exista un partid aflat mai la dreapta eșichierului politic decât CSU. Asta s-a schimbat odată cu apariția formațiunii extremiste Alternativa pentru Germania. La alegerile regionale din septembrie anul trecut, rezultatul CSU a fost cel mai rău din ultimele șase decenii, iar AfD a intrat în parlamentul bavarez pentru prima dată.

Ascensiunea AfD a eliminat rațiunea de a fi a alianței dintre CSU și CDU. Însă această alianță nu poate fi ruptă fără convocarea unor noi alegeri, lucru pe care nici Germania și nici Europa nu și-l permit. Acum, actuala coaliție nu poate fi la fel de tare că în cazul în care nu ar fi existat AfD în flacul drept.

Situația e departe de a fi una disperată. Verzii din Germania au ajuns să fie singurul partid consistent pro-european și continuă să urce în sondaje, în timp ce AfD pare să-și fi atins deja apogeul (cu excepția fostei RDG). Însă acum, alegătorii CDU/CSU sunt reprezentați de un partid al cărui angajament pentru valorile europene este ambivalent.

În Marea Britanie, aceeași structură învechită a politicii împiedică exprimarea voinței populare. Laburiștii și conservatorii sunt divizați, liderii lor, Jeremy Corbyn și Theresa May, sunt hotărâți să ducă la capat Brexitul și au căzut de acord să coopereze pentru asta. Situația este atât de complicată, încât mulți britanici vor să isprăvească odată cu asta, chiar dacă e vorba de evenimentul definitoriu pentru țară în următoarele decenii.

Colaborarea dintre May și Corbyn a dus la o opoziție în ambele partide, iar în cazul laburiștilor aceasta se apropie de o rebeliune. La o zi după ce Corbyn și May s-au întâlnit, premierul a anunțat un program pentru susținerea britanicilor săraci din circumscripțiile dominate de laburiști, în nordul Angliei. Acum, Corbyn este acuzat că nu și-a ținut promisiunea făcută în septembrie 2018, la congresul laburiștilor, de a susține organizarea unui al doilea referendum pentru Brexit, dacă nu este posibilă organizarea unor noi alegeri.

Publicul devine conștient de efectele nefaste al Brexitului. Șansele ca acordul negociat de May să fie respins pe 14 februarie cresc de la o zi la alta. Asta ar putea pregăti terenul pentru un nou referendum sau, mai bine, pentru revocarea notificării pentru ieșirea din UE.

Italia se află într-o situație dificilă asemănătoare. UE a comis o greșeală fatală în 2017, prin aplicarea strictă a Acordului Dublin, care împovărează în mod injust țările de intrare a imigraților, precum Italia. Asta a aruncat electoratul predominat pro-european și pro-imigrație al Italiei în bratele Ligii anti-europene și ale Mișcării de 5 Stele. Partidul Democrat, care a dominat scena politica înainte, este în degringoladă. Prin urmare, o mare parte a electoratului care a rămas pro-european nu are cu cine vota. Exista totuși o încercare de a organiza o listă pro-europeană. O reașezare similară a spectrului politic are loc în Franta, Polonia, Suedia și probabil și în alte părți.

Când vine vorba despre alianțele transeuropene, situația este și mai rea. Partidele naționale au cel puțin rădăcini în trecut, dar alianțele transeuropene sunt dictate strict de interesele liderilor de partid. PPE este cel mai vinovat. PPE este aproape lipsit de principii, așa cum a demonstrat permițând partidului premierului Ungariei, Viktor Orban, să rămână în partidul european, pentru ca PPE să-și mențină majopritatea și controlul asupra repartizarii celor mai importante funcții din UE. În comparație cu PPE, forțele anti-europene arată mai bine – cel puțin au câteva principii, chiar dacă sunt detestabile.

Dacă nu vor pune interesele Europei înaintea propriilor interese, este greu ca partidele pro-europene să iasă victorioase din alegerile din mai. Unii susțin că este mai bine să menții ordinea în UE, pentru ca apoi să o reinventezi. Însă asta ar implica o schimbare  de atitudine în UE. Actuala conducere amintește de biroul politic al PCUS înainte de căderea URSS – dădea ucazuri ca și cum ar mai fi avut vreo relevanță.

Primul pas pentru apărarea Europei în fața dușmanilor ei, interni si externi, este să recunoască dimensiunea amenințării pe care o reprezintă. Al doilea pas este să trezească majoritatea pro-europeană și să o mobilizeze pentru a apăra valorile pe care a fost creată UE. Altfel, visul unei Europe unite poarte deveni coșmarul secolului 21.”