Gerhard Schröder, ca Traian Băsescu!

Comisia pentru Buget a Bundestagului, Camera inferioară a Parlamentului de la Berlin, i-a retras unele privilegii fostului cancelar Gerhard Schroder, pe fondul criticilor referitoare la apropierea de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi la deţinerea unor funcţii în companii energetice ruse.

Comisia pentru Buget a aprobat joi o propunere avansată de Partidul Social-Democrat (SPD), de Partidul Verzilor şi de Partidul Liber-Democrat (FDP) privind restrângerea privilegiilor fostului cancelar Gerhard Schröder. Iniţiativa a fost susţinută şi de Uniunea Creştin-Democrată (CDU).

Biroul din Bundestag al lui Gerhard Schröder va fi închis temporar, informează publicaţia Der Spiegel. În ultimul an, cheltuielile consilierilor lui Gerhard Schröder au fost de 419.000 de euro.

Însă Gerhard Schröder, în vârstă de 78 de ani, va primi în continuare pensie specială şi va beneficia de protecţie.

Gerhard Schröder, care a fost cancelar al Germaniei în perioada 1998-2005, a fost criticat dur, în contextul invaziei militare ruse în Ucraina, pentru apropierea de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi pentru deţinerea de funcţii în consiliile de administraţie ale companiilor ruse Rosneft şi Nord Stream.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

18 Comentarii

  1. Deci autoritatile germane il pedepsesc pe Schroeder, care nu a facut nimic nimanui, dar le dau bani moca neo-nazistilor din Ucraina? Deci ambasadorul ucrainean din Germania are voie sa mearga sa depuna flori la mormantul lui Stepan Bandera, un criminal de razboi care a masacrat mii de polonezi si rusi, dar Schroeder trebuie sa fie pedepsit pentru ca-l cunoaste pe Putin? Abia astept sa se duca de rapa jegul asta imputit numit UE!

  2. Asta seamănă ca cu confiscarea activelor rusești din U.E. și S.U.A. (ABUZIVĂ!).
    N-are nici o asemănare cu ce a pățit mincinosu’ „Petrov”, turnătoru’ dovedit!

  3. Apropo, pentru ca l-am vazut pe cancelarul german Olaf Scholz carand propria geanta mare, l-am auzit azi live refuland ura si dispret spre ucraina. Mi-a aparut ideea ca ciolos pupatorul, carator de genti, poate cara si ditamai geanta a acestui ‘borfas’ bine platit al ue.

  4. Acum toata populatia care simpatizeaza cu Putin in ciuda faptului ca scriptic exista libertatea de exprimare in toate tarile europene ,va fi arestat si confiscat toata averea facuta din munca lui de o viata intreaga.Asa ca atentie cum va manifestati aceasta libertate de exprimare sa nu patiti ca Gerhard Schröder. Luati exemplu de la Eurovizion si procedati la fel daca vreti sa va fie bine !

  5. Schröder, care sta-n Rusia, n-are nevoie de-un birou în Bundestag. Lectie privndu-i pe ziaristii care titreaza aiurea: nici o legatura, de fapt, între Schröder si Basescu, dimpotriva: Schröder, filorus, si ultimul, rusofob. Primul, inteligent si muncitor, al doilea, distructiv si bishnitzar. Basescu = o nava românesaca = 15 $. Schröder, în schimb, nu si-a si nu si-ar fi distrus flota tarii. Pastrându-si, în realitate, drepturile materiale de fost cancelar, si pe care si le si merita. Povestea cu „pierderea” unor „privilegii” nefiind decât o pacaleala de uz NATO (Obama-Robinette-Stoltenberg-Geoana)- nebuna de von der Leyen. Tara, dimpotriva, trebuind sa iasa de sub tutela SUA si sa puna-n functie Nord Stream 2, în loc sa-si bata joc, prin Verzi, mai ales, de eforturile bugetare ale locuitorilor Germaniei în construirea lui si, pe de alta parte, de-o investitie STRATEGICA, esentiala supravietuirii Germaniei ca PUTERE MONDIALA. Indiferent ca ciuma Verde (actualmente-n coalitia de la putere) e la fel aleia brune (c-o fi vorba de Germania, SUA, Franta, Finlanda .., ori de Partidul Democrat al unei tari pe care-o trec sub tacere).

  6. Sa compari un geniu politic (Schroeder) , cu un kadavru kior ,betiv cu pampers (petrov) ……….
    Schroeder , face singur cit toti politiceinii din Ro (care numai politicieni nu sunt)

  7. Bre,ne indreptam spre dictactura,care nu mere odata cu turma de rumegatoare o sa fie considerat ,,pericol social,,si urmarit non-stop.Pas cu Pas.Au ajuns astia sa dea lege ca daca al faci pe unul chelbos e considerata de acum hartuire saxuala.Hi..hi..hi..

  8. @paulian Ionescu – vezi ca in Letonia deja e in puscarie de vreo 3 luni un youtuber si pe 10 mai au arestat un tanar care a mers sa depuna flori la Monumentul ostasului sovietic din Riga pentru ca avea un steag al Rusiei. Deja e ceva normal, rusofobia e atat de grava, incat oamenii astia nici nu mai pot sa conceapa ca sunt ipocriti. Ideea de a bloca bunurile rusilor, si acum de a le confisca, e doar primul pas catre abolirea proprietatii private pentru toti cetatenii europei. Orice delict de opinie, de asociere, etc o sa fie pasibil de astfel de sanctiuni, si nu e prima data cand se intampla in Europa, s-a mai intamplat prin anii 1930-40 intr-o tzara „democratica” … una care ardea si carti.

  9. De fapt Schroeder nu e un geniu politic si hai sa fim sinceri ca si el este un progresit nemernic care a introdus mizeria lgtbista in Germania si i-a laudat pe nenorocitii care au „gestionat” pandemia in Germania. Ca sa nu mai spun ca e alcoolic. Din spusele lui, relatia lui cu Putin s-a cam racit in ultima vreme.

    Insa nu inteleg deloc cum este posibil ca Schroeder sa fie sanctionat doar pentru ca a lucrat pentru o companie rusa in timp ce oficialii ucrainieni care ridica monumente criminalilor de razboi primesc bani din Germania.

  10. Petrov e încă tânăr, are doar 70 de cotolani. Mai dați-i o șansă dacă vreți să trăiți bine!

  11. „şi va beneficia de protecţie”
    -doamna ma-sa trebuie sa beneficieze de protectie,
    „facerea de bine….”

  12. Ma uit la acest lacom de Schroeder cum il ia in brate cu Putin, zici ca sunt Hitler si Stalin la semnarea tratatului de impartire a Europei!Germania ramane o toxina a Europei : Tarii Rusiei de dupa Petru cel Mare au fost germani, bosevicii au ajuns in Rusia in trenuri germane sigilate de armata kaiserului,toata tehnologia sovietica de dupa 1945 e de inventie germana ,cainele Laika de pe Spuntik 2 si camerele Leica au o nota comuna,pana azi Germania a insistat sa impuna modelul ruso -german in energie (gaze natural rusesti produc energia electrica prin tehnologia germana),doar pentru ca restul Europei ramane cretina fara Germania, cred ca asa considerau alde schroderii si merkelesele!Iata ca paradigma germana s-a dovedit falsa

  13. O paralela stupida! Ce are coada vacii (basescu) cu stampila primariei (Schroeder)! Petrov a fost un turnator de joasa speta, iar celalalt filorus!

  14. La Londra exista un cartier chemat ” Londongrad” datorita numarului enorm de rusii umpluti de bani care traiesc acolo. Cum au bani, englezi umbla cu fundul gol acolo si nu zic nimica cind rusii cumpara titluri de ” Lord” la duzina. In ” Costa Brava” , Spania, rusii cumpara sau inchiriaza bucati enorme de plaja si acolo se vorbeste numai ruseste; spaniolii nu pot intra acolo. Dar nimeni se incalzeste pentru asta nici la Londra nici in Spania. Dar ajunge ca Shroeder sa stea la taclale cu Putin o data pe an si pentru presa UE asta pare scandalos.

  15. Cum a zis Cicero : „Un imperiu cu cat e mai aproape de colaps , emite legi si norme tot mai absurde”

  16. Cei mai ogesc ZevZecii lui Putina la monumentul betivului necunoscut mort de beat la datorie.

  17. De ce acest bandit mafiot Petrov e încă în Parlamentul European cu toate avantajele aferente? De ce justiția nu-și face datoria cu privire la hoțiile de când era primar și până acum? Toată lumea știe, dar el e bine-mersi cu tupeu și conturi ascunse de milioane.

  18. Acest gunoi UE este invidios pe Rusia care lupta impotriva nazismului ,drogatilor pedofili si homalaii tranvestiti care conduc occidentul victoria pentru Rusia impotriva Diavolului

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.