Germania, gest controversat în favoarea lui Erdogan

Cancelarul german Angela Merkel a anunțat, vineri, că Germania a acceptat cererea Turciei de începere a urmăririi penale împotriva comediantului Jan Böhmermann, autorul „poemului” satiric împotriva președintelui turc Recep Erdogan, relatează agențiile de presă străine.

”Au existat opinii diferite între partenerii de coaliție — conservatorii și social-democrații. Rezultatul este acela că guvernul german va da autorizația în cazul actual”, a spus Merkel.

Bohmermann, un actor german de comedie premiat şi gazdă a talk-showului Neo Magazin Royale, difuzat de televiziunea ZDF, a creat tensiuni diplomatice între Turcia şi Germania, după ce într-o emisiune l-ar fi insultat pe Erdogan, prin recitirea unui poem la adresa sa.

Actorul, cu steagul Turciei în spate şi cu o imagine a lui Erdogan, l-a acuzat pe preşedintele turc, printre altele, că îi face plăcere să „exercite represalii asupra minorităţilor, să bată kurzii şi creştinii în timp ce urmăreşte pornografie infantilă”.

Spre deosebire de plângerea depusă de Erdogan prin care acuză că a fost defăimat, investigaţia – care este bazată pe o posibilă încălcare a unei legi care sancţionează persoanele care aduc insulte aduse împotriva şefilor de stat – necesită autorizaţie din partea guvernului german. Merkel a adăugat că guvernul va înainta o propunere pentru a modifica legea.

Ambasada Turciei în Berlin a trimis duminică o solicitare Ministerului german de Externe pentru a începe urmărirea penală a comediantului.

Mulţi germani au considerat amuzant poemul lui Boehmermann, dar acesta a declanşat tensiuni diplomatice intense între cele două state, în contextul în care Turcia a încheiat cu UE un acord pe 18 martie în privinţa reţinerii imigranţilor din ţară pentru a nu mai ajunge în Europa, Germania fiind ţara cea mai afectată de criza migraţiei, unde s-au înregistrat peste un milion de solicitări de azil anul trecut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.