Germania şi Rusia se joacă în secret cu unitatea Moldovei

După o pauză de cinci ani, pe 21 iunie se vor relua negocierile în formatul 5+2 pentru reglementarea conflictului din Transnistria, însă auspiciile sub care acestea vor începe sunt sumbre.

Agenţia Stratfor scrie că, deşi nu are un rol oficial în negocieri, Germania va încerca să se substitue UE şi să demonstreze restului Europei, că, de fapt poate controla Rusia, că poate aduce Rusia la masa de negocieri şi de îndată ce Moscova se va așeza la masa de tratative.

Problema este însă că Berlinul poate să acţioneze în interesul Rusiei şi nu al Republicii Moldova. Acest lucru este susţinut de analistul Vladimir Socor, care citează un document secret al diplomaţiei germane.

„Documentul defineşte scopul negocierilor: o Moldovă reunificată cu o configurare constituţională nouă ce ar asigura drepturi speciale pentru Transnistria. El însă evită problema trupelor ruse ce staţionează în RM şi scopuri importante precum: democratizarea şi demilitarizarea regiunii separatiste. Pe lângă autonomie locală pentru Transnistria, Germania propune reprezentarea Transnistriei în Parlament şi în Guvern. Propuneri similare au fost făcute pe parcursul anilor de către Rusia, inclusiv în Memorandumul Kozak (privind federalizarea Moldovei-n.r)”, scrie Socor, citat de Infotag.

Soluţia Berlinului sugerează renuntarea legii din 2005 privind statutul Transnistriei, care pleacă de la principiul unui stat moldovean unitar şi cere retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului.

Socor susţine că „dacă negocierile vor reporni în baza premiselor definite de Berlin şi Moscova, asta ar putea duce la: distorsionarea unei soluţii politice în prezenţa trupelor ruse în RM; legitimizarea unei conduceri instalate de Kremlin la Tiraspol; rescrierea Constituţiei RM de către Chişinău şi Tiraspol şi diminuarea credibilităţii UE în Moldova”.

Potrivit unui document al diplomaţiei germane obţinut de presa de la Chişinău, Berlinul cere Chişinăului să renunţe la „fobia federalizării”, datorată slabei cunoaşteri a succeselor federalizării în Europa. Documentul cere moldovenilor sa redacteze o constituţie „federală” şi oferă expertiza Germaniei în acest domeniu.

Miza reluării negocierilor se face simţită şi în gesturile diplomatice ostile ale Rusiei faţă de Republica Moldova. Dupa ce a sugerat că alegerile locale din urmă cu o săptămână au fost fraudate de guvernarea prooccidetală, diplomaţia rusă, il recunoaşte de facto pe Vladimir Istrebciak drept „şef al diplomaţiei transistrene”. Incidentul a avut loc vineri, la recepţia organizată de ambasada Rusiei la Chişinău cu ocazia Zilei Naţionale a Rusiei. Imediat, diplomaţii americani si europeni au părăsit recepţia.

„Este o eroare regretabilă și inadmisibilă. Am vorbit cu ambasadorul rus și i-am atras atenția. Am vorbit și cu diplomații moldoveni de la Moscova, pentru ca aceștia să informeze oficialii ruși. Ministrul de Externe al țării noastre este doar unul, iar R. Moldova include și regiunea transnistreană”, a precizat ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă.

Analiştii moldoveni consideră că Moscova încearcă escaladarea tensiunilor diplomatice pentru a fi sigură de eşecul reluării negocierilor transnistrene, dar şi pentru a transmite o replică la vizita la Chişinău a senatorului american John McCain, deloc gustată de Rusia şi comuniştii lui Vladimir Voronin. În plină campanie pentru turul doi al localelor, această vizită ar fi un amestec în afacerile interne ale ţării, susţin comuniştii.

Sosit în vizită la Chişinău, John McCain a declarat, duminică, că Rusia violează integritatea teritorială a Moldovei şi a Georgiei. La întâlnirea prealabilă cu premierul Vlad Filat, la Varşovia, pe 12 iunie, McCain a spus că „prezenţa trupelor Rusiei pe teritoriul suveran al Moldovei” nu este doar o simplă preocupare.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.