Berlinul „regretă” votul elvețienilor de a introduce cote de imigrație, o decizie ce „va crea multe dificultăți” Confederației, a declarat duminica seară ministrul german de finanțe Wolfgang Schäuble, potrivit AFP.
„Sper să nu mi-o luați în nume de rău dacă spun că regret această decizie”.
„Decizia va crea numeroase probleme Elveției în multe domenii. Trebuie ca responsabilii din Elveția să înțeleagă foarte bine” acest lucru, a spus ministrul într-un interviu la televiziunea publică germană ARD, potrivit unor extrase transmise înainte de difuzarea lui în timpul nopții.
„Acest lucru arată un pic, desigur, că în această lume a globalizării, oamenii simt o neliniște tot mai mare față de libertatea completă de instalare. Cred că ar trebui cu toții să luăm aceasta în serios”, consideră acesta.