Şefii celor mai importante companii străine din Rusia vor semna miercuri un angajament de a nu oferi mită oficialilor. Iniţiativa aparţine marilor companii germane, printre care Mercedes-Benz, Siemens, Deutsche Bank şi Axel Springer. Unele au fost implicate în scandaluri de corupţie. Ideea poate deveni utilă doar cu implicarea marilor companii ruseşti, susţine şeful Camerei de Comerţ Ruso-Germane.“În cazul în care companiile anunţă că nu vor mai da mită, se poate spera că nimeni nu la va mai cere aşa ceva”, a spus Michael Harms, preşedintele Camerei de Comerţ Ruso-Germane, scrie cotidianul “Vedomosti”, preluat de Ria Novosti. În total, 52 de companii vor semna acest angajament. Harms a declarat că angajamentul va include şi măsuri anticorupţie şi se studiază crearea unei agenţii care să monitorizeze practicile comerciale ale companiilor străine. Firmele străine vor trebui să se opună mituirii directe şi indirecte a oficialilor ruşi, prin donaţii către organizaţiile caritabile sau partidele politice. Iniţiativa a fost salutată de Camera Americană de Comerţ.
În acest moment, procurorii germani şi americani investighează dacă Hewlett-Packard a plătit o mită de milioane de dolari autorităţilor ruse pentru a câştiga un contract în această ţară. Este vorba de 8 milioane de euro în schimbul unui contract de 35 de milioane de euro, mită plătită prin intermediul firmei germane Hewlett-Packard International Sales Europe GmbH. IKEA şi-a concediat cei mai importanţi doi oameni din Rusia în 2010, după ce aceştia au acceptat să mituiască autorităţile, pentru ca un nou magazin să fie conectat la reţeaua electrică. În 2009, Siemens Rusia a fost implicată într-un scandal de corupţie. Germanii plătiseră atunci 3 milioane de dolari pentru a câştiga un contract în domeniul transporturilor. Mercedes-Benz a dat mite de 4 milioane de dolari oficialilor ruşi în perioada 2000-2005.
Ministerul Dezvoltării Economice şi Comerţului rus a fost informat cu privire la această iniţiativă. Arkadi Dvorkovici, consilier al preşedintelui Medvedev, va participa la ceremonia semnării documentului. “Nu m-ar dezamăgi dacă toate companiile care lucrează în Rusia ar respecta aceste standarde de a rezista corupţiei”, a spus acesta.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.