Gest nebunesc: Trei persoane au fost incendiate

Două femei şi un bărbat au fost transportaţi la spital, miercuri, după ce bărbatul s-a incendiat împreună cu fosta concubină, iar mama acesteia a suferit arsuri în timp ce încerca să stingă focul.

„La data de 14 februarie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 24 Poliţie au fost sesizaţi, în jurul orei 16,45, prin sistem 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 5, trei persoane ar fi fost incendiate. Poliţiştii care s-au deplasat cu operativitate la adresă au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificate două femei şi un bărbat, cărora echipaje ale ambulanţei le acordau îngrijiri medicale”, informează un comunicat al DGPMB, transmis AGERPRES.

Din primele cercetări s-a stabilit că, în urma unor divergenţe verbale, bărbatul în vârstă de 64 de ani ar fi aruncat atât asupra sa, cât şi asupra fostei concubine o substanţă inflamabilă, după care ar fi aprins o sursă de foc.

Ulterior, mama femeii a suferit, de asemenea, arsuri la nivelul corpului, în timp ce a intervenit pentru a stinge incendiul.

Focul a fost stins şi cu sprijinul unui vecin din zonă.

„Toate cele trei persoane au fost evaluate medical de către echipajele de prim-ajutor, ulterior fiind transportate la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare”, arată sursa citată.

Cercetările vor fi preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Pe zi ce trece Rromania apare ca un sat farea caini si fara legi, in care fiecare isi face dreptate cu pumnii, maceta, benzina si ciomagul.
    Cuiul lui Pepelea sta in justitia(j) rromaneasca. Criminalii primesc pedepse fara executare sau extrem de blande. Exemple cu nemiluita……[Rumburak]

  2. Pe zi ce trece, Romania e raiul infracționalității și răzbunărilor sigure! Nimic, dar nimic nu se vrea schimbat în bine, toți din politica împrăștie doar ură, violenta și răzbunare! Nimic stabil, nimic liniște, nimic pace, nimic armonie! Se lasă practică oribilă și infractionala în Romania sa performeze din plin în loc să ia atitudine, sa ia masuri benefice pentru restabilirea ordinii și stabilității, liniștii și armoniei in Romania!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.