Gheorghe Dincă va fi expertizat psihiatric

Gheorghe Dincă a fost adus, miercuri, sub escortă, la Spitalul Penitenciarului Jilava, unde ar urma să fie supus unui control general medical amănunțit.
Va fi dus apoi la sediul Institutului Național de Medicină Legală (INML), de câte ori e nevoie, pentru a putea fi făcută expertiza psihiatrică în cazul său.
Tot la Spitalul Penitenciarului Jilava, Dincă va primi și îngrijirile medicale solicitate, deoarece, potrivit unor surse judiciare, acesta acuză dureri la nivelul coastelor și al pieptului, spunând că ar putea avea o fractură provocată de anchetatori. Bărbatul susține că, atunci când anchetatorii au decins la locuința lui pentru percheziții, l-au lovit cu picioarele atunci când l-au imobilizat.
Reconstituirea va fi reluată după ce acesta va primi îngrijirile medicale. La reconstituirea de luni, anchetatorii nu au parcurs traseul evenimentelor, ci au ales un drum mai scurt pentru a ajunge la punctul indicat de Dincă. Totodată, anchetatorii au ales un traseu și pentru a evita presa și curioșii veniți să vadă reconstituirea.
Bărbatul și-a recunoscut duminică ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât și al Luizei.
Polițiștii fac miercuri verificări la mai multe locații din Caracal.
„M-au rugat dacă pot să le deschid, să intre în pod. Nu intră la mine vecinul, eu nu intram la el, să înțeleagă toată lumea asta. Nu eram în relații bune. Se ferea de mine”, a declarat un vecin al lui Gheorghe Dincă.
În spațiul public au apărut informații, inclusiv legate de un mesaj pe care l-ar fi primit polițiștii și în care cineva anunța că Alexandra ar fi în viață și sechestrată în podul unei case.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Romania trebuie curatata de toate clanurile si gruparile ce se ocupa cu trafic de persoane si de droguri. In fiecare judet trebuie facuta urgent intocmita o organigrama a tuturor acestor clanuri cu tot istoricul lor si toate legaturile vizibile ale acestor clanuri cu autoritatile locale. Din ce an actioneaza, in cate evenimete penale au fost implicate, cate dosare deschise pe numele lor s-au terminat cu condamnari …. Dupa aceaste organigrame trebuie sa se ia toate masurile ca clanurile sa fie desctructurate in cel mai scurt timp posibil iar pedepsele in cazul traficului de persoane si droguri sa fie dublate. Inclusiv cu introducerea castrarii chimice a tuturor membrilor fisati si dovedeti cu probe ai clanurilor ce traficheaza carne vie. Nu e permis ca-n Romania care are o armata de peste 22 de mii de agenti secreti platiti regeste din bugetul statului si unde serviciile speciale au structuri in fiecare judet al tarii Romania sa fie raiul traficantilor de persoane si al celor de droguri. Iar daca la numarul capetelor de organe adaugam si numarul angajatilor Politiei Romane ne ingrozim la cat de ineficient este tot sistemul de protectie al vietii si integritatii corporale a cetatenilor platitior de taxe care cred in naivitatea lor cum ca satul ii apara. Credinta desarta si puerila deoarece Statul Roman la nivelul structurilor de forta a devenit chiar el o Fratie de Crima Organizata incuscrita si impletita cu clanurile de trafic de persoane si de droguri.

  2. Ar trebui sa folosească chiar și hipnoza poate așa obțin o informație pertinenta de la psihopat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.