Flutur varsă o lacrimă: „Ne-a omorât“

Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că a fost o greşeală că s-a acceptat ca bătălia internă pentru șefia PNL să dureze trei luni în loc de o lună, susţinând că „festivalul democraţiei” din PNL  a „omorât” partidul.

Flutur, care este susținător al lui Florin Cîțu, a avut un discurs, vineri, în şedinţa Consiliului Director Judeţean al PNL Iaşi, la care a participat şi Cîţu.

„Îmi exprim regretul. Nu se poate să laşi trei luni de zile festivalul democraţiei care ne-a omorât. Am contribuit la breaking-news-uri toată vara. În loc să dureze o lună de zile totul, ca partid de guvernământ, ne-am întins pe trei luni şi vedeţi cu ce consecinţe. Am greşit. Şi nu trebuia să greşim, dar poate învăţăm din asta ceva. Mai e puţin şi închidem această poveste“, a afirmat Gheorghe Flutu.

Potrivit lui Flutur, echipa care va câştiga la Congres trebuie să dea dovadă de înţelepciune şi “să facă eforturi să lase de la ei pentru unitatea PNL“.

“Este loc pentru fiecare, indiferent de opţiunea pe care o are. Mă rog la Dumnezeu să se termine cât mai repede Congresul ăsta“, a mai zis Flutur.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

20 de Comentarii

  1. PNL il Merita din Plin pe Vasilica Cocaina si Echipa „cistigatoare” a Loserilor de Serviciu aliniati in spatele Gunoiului Fanariot Klaus Iohannis.
    Vasilica are Pedigree Royal de Maidanez Penal.
    Condamnare cu Executare in America, Las, Mincinos, Incompetent si Obedient ambasadorilor straini care l-au Acreditat ca Prim Ministru al Regimului Fanariot Criminal.
    Gunoiul Fanariot Klaus Iohanis poate fi Mindru de Vasilica Cocaina.
    PNL era Mort de Mult dar Zombies nu Stiu asta decit Injectati cu Morfina Prezidentiala.

  2. Domnul Flutur – un personaj care intrunneste cam toate „calitatile” de care se rusineaza specia…

  3. Voi, asasinilor Ciltzofansrioti, ați omorât pnl-ul. Voi, Cosa Nostra din Pădurea Ador-mita și Vasilica-Pompadour cu mărul otrăvit in c*r ați linșat partidul. Voi, canaliilor, secăturilor, cu Vasilica-Scufita Sura și Ciolacu-Lupu Roșu și Bunicuța Perversă din Coceni ați umplut Romania de flegme. Jegurilor umane ce sunteți, ați încălcat toate regulile de circulație cu betivanitul, drogatul, penalul, libertinul poponaut Ciltu. Arda-v-ar focul la Judecata-de-Acum, leprelor care îi stați în spate ca niște umbre funeste. Să vă stea in gat incultul, imoralul, flegma comunistoida și mitomana Ciltu Fofarlica-Vasilica!

  4. Sfiinte Dumnezeule, Imparate Ceresc fa sa se aleaga praful si pulberea de toate averile tutoror angajatilor statului si membrilor de partid si propagandistilor din mass-media romaneasca, incepand cu cel mai mare pana la cel mai mic in functie sau grad care au lucrat si lucreaza impotriva intereselor Sfantei Noastre Romanii, a poporului si neamului romanesc. Ei aflandu-se in slujba strainilor care vor sa distruga aceasta Sfanta Tara. Fa ca toti sa ajunga cat mai repede someri si saraci lipiti pamantului. Si tot raul facut de ei sa se intoarca insutit si inmiit impotriva lor si a stapanilor lor din afara tarii care vor sa distruga Sfanta Noastre Romanie. Amin, Amin, Amin!!!
    Ps. rugaciunea e valabila si pentru cel din red. care nu-mi afiseaza postarea, Amin, Amin, Amin.

  5. Corect. V-avomorât. Ceea ce ne arată că … există Dumnezeu. Cand vrea sa te prăbușească te ridică cât mai sus. Sau Cîț mai sus.

  6. Să nu iei numele Domnului în deșert! „Mă rog la Dumnezeu să se termine cât mai repede Congresul ăsta.”
    Am o întrebare pentru liberali, de ce ați coborât ștacheta atât de jos?
    Rugați-vă la Dzeu să vă dea minte pentru a guverna.

  7. „E loc pentru fiecare…”, spunea Flutur. Adică cashcavalul e mare, e destul pentru toți, nu trebuie să se sfâșie ca șobolanii.

  8. Cu lacrima ta, spalate pe turloaie sau la bot de atata furaciuni si minciuni.

  9. SPURCACIUNI ! lE UREZ LA TOTI ; MULTA CALDURA !( DE LA 500 GRADE C IN SUS ) .

  10. Viața le reglează pe toate. Dacă pui un prost în capul mesei nu te poți aștepta la altceva din partea lui decât la prostie. Ce poți spune deapre nivelul intelwctual al elor care vor un prost pe poat de șef. Că-s șmecheri. Așa cred ei. Prostul în funcții de conducere este la fel de eficient ca și bomba atomică. Și 7n mesaj de suflet pentry dl. Flutur: În politică doar boul e consecvent. Forța Cîțu.

  11. Toate partidele au avut dispute și au făcut circ, dar niciunul nu și-a ridicat fustele în cap în halul ăsta. Ăsta nu e PNL pe care îl știam , dar le găsesc o scuză: șeful lor Iohannis a făcut scenariul cu titlul plăcuța suedeză după care joacă liberalii. El a trasat mahalaua, ei s-au încadrat în ea. Marea lor vină însă și mai ales a lui Crin Antonescu a fost că, pentru o guvernare cu orice preț, au mers cu prostu la câștig.

  12. Pentru liberalii ieșeni ce dracu caută scârba asta de om la ședința pnl Iasi, nu aveti sânge în instalație deloc, ati stat capra in fata astuia tot timpul chiar și atunci când a scris cu ajutorul oilor la Suceava ,,trăiască basescu ” un caracter zero, cand era ministrul agriculturii a distrus ferme întregi de pui, va urez să dispăruți cu caltu vostru cu tot să vă ia dracu.

  13. Pe tembelul asta basist l-as pune in fiecare zi, de cite trei ori pe zi, ca la mesele principale sa manince cite o bucata de telemea, insotita de cite un kg de „masline de oaie”, oile alea cu care scria el, pupincurist, mesaje pe dealuri !

  14. Alooo Dle Flutur discursul Dvs tradeaza o persoana impartiala. Cum adica echipa care va castiga? Corect era sa spuneti echipa noastra Citu care va castiga!Aveti cumva dubii in privinta castigatorului? Aratati-va loialitatea deja cunoscuta!Luati o traistuta bucovinena si urcati-va cu o turma de oi stiti Dvs pe care deal. Scrieti acolo Presedinte Citu!Si asumati-va raspunderea pentru slugarnicie fata de Citu daca pierde alegerile.

  15. CEL MAI NOCIV ȘI ANTIROMÂNESC PARTID DIN ROMÂNIA ESTE USR-PLUS ȘI BINEÎNȚELES UDMR. ÎN ACEST MOMENT TREBUIE SUSȚINUTĂ TABĂRA CÎȚU DIN PNL CARE VREA SĂ SCAPE DE SECURIȘTII ȘI SATANISTII DE LA USR-PLUS. ALTĂ SOLUȚIE MAI BUNĂ NU EXISTĂ ÎN ACEST MOMENT. BINEÎNȚELES CĂ CEL MAI BINE AR FI SĂ PLECE TOȚI DE LA GUVERNARE ȘI SĂ FIE ALEGERI ANTICIPATE DAR ASTA NU SE VA INTAMPLA PENTRUCĂ ROMÂNIA ESTE O COLONIE A AMERICANILOR ȘI OCCIDENTALILOR ȘI ESTE CONDUSĂ DIN EXTERIOR. TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE REINTREGITA CREȘTINĂ ORTODOXĂ. TRĂIASCĂ CREDINȚA NOASTRĂ STRĂMOȘEASCĂ ORTODOXĂ MOȘTENITĂ DIRECT DE LA SFINTII APOSTOLI UCENICII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS FIUL LUI DUMNEZEU ȘI MÎNTUITORUL LUMII. DOAMNE APĂRĂ ȘI OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI ȘI PE TOATĂ LUMEA TA CEA BUNĂ ȘI CREDINCIOASĂ DOAMNE AJUTĂ ȘI MULTĂ SĂNĂTATE VĂ DORESC. NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU CUM SPUNE MAJESTATEA SA REGELE MIHAI. HRISTOS A ÎNVIAT. DOAMNE MILUIESTE. DOAMNE AJUTĂ.

  16. Ce de „liberali” in frunte cu sluga lui Petrov care scria cu oile pe dealuri si presul lui lui Stolo si Udrea cu studii la Moscova! Nu e de mirare ca acest partid va ajunge sub pragul de 5% cu asemenea adunatura de jeguri!

  17. Puteti sa-i numiti jeguri, sau banditi, sau jigodii, sau cum vreti, lor putin le pasa! Ei isi vad de treaba in a jefui aceasta tara! Nici ca le pasa, zero remuscari!

  18. Motto:
    „Aţi înnebunit cu toţii?
    Aclamaţi un maimuţoi
    Nu vedeţi că-i cad chiloţii?
    Babette pleacă la război!”
    (Corneliu Vadim Tudor)
    O poză face cât o mie de cuvinte. Lingăii din tabăra Cîțu aliniati pe treptele sediului PNL fac parte din oastea de strânsură a fostului PDL, despre care Traian Băsescu spune că se revendică de la Petre Roman si nu de la Brăteanu. Prin urmare acestia nu au nici o terebă cu liberalismul. Asa se explică faptul că acestia sustin la conducerea PNL pe un neica-nimeni precum Florin Cîțu, care demonstrează că e un maimuţoi dus cu pluta după ce zilele trecute și-a pus pe Instagram un video cu el în formă de Superman:
    Vezi: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/florin-citu-se-crede-superman-intr-un-clip-publicat-de-acesta-pe-instagram-1662483

  19. Rasul cu-rului cu frasuiala de democratie in care taberele ciumei galbene isi disputa pozitia de presedinte intre doi GOLANI mediocri si penali cat incape. O fi toti liberali numai niste bagabonti cu diplome cumparate, raportori la toate intelligence-urile lumii si clienti tuturor penitenciarele romanesi ori de aiurea? In „nationalul” liberal chiar nu mai exista (bineinteles in afara scriitorilui basist – pedelepra cu diploma) onoare, demnitate, principii, legalitate si orgoliu minim? De nu ar fi o gluma sinistra actuala „democratie” liberala, sigur este o tragedie in se joaca soarta tari care a ajuns sa nu mai aiba viitor (o lupta politica stanga- dreapta sanatoasa care sa aduca propasirea natie).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.