Maestrul naiului, Gheorghe Zamfir, născut la Găeşti, judeţul Dâmboviţa, împlineşte astăzi 69 de ani.A făcut şcoala de muzică la Liceul de Muzică “Dinu Lipatti” din Bucureşti şi a făcut nai, deşi se visa acordeonist într-un taraf.
După ce termină cursurile Conservatorului de Muzică “Ciprian Porumbescu” primeşte o dublă specializare: “Pedagogie” (1966) şi “Dirijorat pentru cor şi orchestră” (1968).
În 2005 îşi susţine doctoratul cu teza "Naiul – geneză, evoluţie şi semnificaţie” şi obţine calificativul Summa cum laude.
Gheorghe Zamfir aduce schimbări naiului românesc tradiţional. Cel mai impresionant instrument, confecţionat chiar de artist, este botezat Gigantul şi are 42 de tuburi, 1,35 m înălţime şi 1,2 m lăţime.
Are ocazia să cânte pentru Papa Ioan Paul al II-lea şi pentru împărăteasa Japoniei.
Muzica lui Zamfir apare în “Once Upon A Time In America” (Sergio Leone), “Karate Kid” şi “Kill Bill” (Tarantino), şi vinde peste 120 de milioane de albume în întreaga lume.