Ghiţă și „Iuda”: „Sunt ameninţat cu moartea”

Sebastian Ghiţă a declarat că se simte vizat de declaraţiile lui Florian Coldea privind trădătorii, susținând că acestea reprezintă o ameninţare la adresa lui.

„Să spui despre un om, oricare ar fi, că va avea un destin tragic sunt cuvinte care nu au ce să caute în nicio dezbatere parlamentară. Mă simt vizat şi mă simt ameninţat. O să vorbesc cu avocaţii, nici nu ştiu ce să fac, ce măsuri de protecţie să-mi iau, aţi văzut ce s-a întâmplat in Londra, ce au facut serviciile ruseşti. E evident o ameninţare la adresa mea şi mă tem, de aceea am şi fugit din România (..) că aşa se gândeşte <<să-i băgăm pumnul în gură, să-l băgăm în celulă cu doi deţinuţi bătăuşi, să-l omorâm. Mai sunt alţi oameni care îmi vor răul? Nu am înţeles exact. Vom reveni? Mai are ceva relaţii? >>(..) Astăzi văd că public, nu pe ascuns, sunt ameninţat cu moartea”, a declarat Sebastian Ghiţă la Antena 3.

Fostul deputat a mai susținut că Florian Coldea l-a ameninţat şi pe Victor Ponta, fost premier.

„Sunt momente când ameninţa, uneori şi pe mine mă ameninţa, am văzut cum l-a ameninţat pe Victor Ponta, aţi văzut ce i s-a întâmplat. Între Victor Ponta şi Florian Coldea au existat de multe ori contre”, a mai spus Ghiţă.

Reacția lui Ghiță a venit după ce Florian Coldea, audiat, joi, pentru a doua oară, în Comisia de Control SRI, a transmis la final un mesaj „trădătorilor de țară”, amintind de pilda lui Iuda.

„Cred că e momentul potrivit să reamintesc un celebru personaj biblic care în urma cu circa 2000 de ani a trădat pentru 30 de arginți. Ce dacă ulterior l-au apucat remușcările? Lucrurile nu s-au putut repara și răul făcut nu a putut fi reparat. Evident, ca orice trădător, destinul lui a sfârșit tragic. Din această perspectivă constat cu îngrijorare faptul că unii, în mod vizibil, practică, astăzi, același lucru cu interesele statului român. O fac la vedere, extrem de vocal și fără pic de rușine. Ba mai mult, chiar par să își facă un titlu de glorie din asta, afectând instituții fundamentale și capacități democratice de apărare și protecție a statului român. Poate ar fi bine cu toții să reflectăm la acest episod biblic și la altfel de personaje”, a spus Florian Coldea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

11 Comentarii

  1. dupa parerea mea situatia sta asa: ghita e varianta ruseasca iar dragomir vairanta israeliana a problemei. o fi, n-o fi, om vedea mai incolo… pina acum mie mi se pare ca singurul beneficiar al dezvaluirilor lui ghita este… ponta…traiasca kominternul ca nu-si abandoneaza oamenii si nici pe urmasii acestora…

  2. Nu e cazul:Iuda s-a spanzurat(nu a fost spanzurat) din cauza remuscarilor,ceea ce nu cred ca se va intampla in situatia de fata ;remuscari…ce chestie depasita!ar insemna sa ai constiinta,caracter,responsabilitate si -se pare-astea sunt azi incompatibile cu facutul banilor multi,incat sa nu mai ramana decat pamantul parjolit in urma ta

  3. Ghiţă, despre declaraţiile lui Coldea:” Sunt ameninţat cu moartea prin inanitie!”S-a ispravit kktul de mancat,trebuie refacuta rezerva ..

  4. Corb la corb nu-și scoate ochii, tovarășu Ghiță. Vezi că încerci să ne sperii și s-ar putea să-ți reușească. Lasă-ne că avem și așa destule probleme cu colegii matale de partid care ne măresc salariul brut luând din salariul net, fac justiție socială menținând pensiile speciale, altele decât cele militare, ne dau bani să ne cumpărăm miel și ouă de 1 Mai că Paștele nu e sărbătoare comunistă, etc.

    • …daca tot e atat de important ce a spus Coldea,cred ca „spaima” celui ce se simte cu musca pe caciula ar trebui sa ne intereseze mai putin decat restul comentariului : sinuciderea lui Iuda a insemnat foarte putin in mersul istoriei,comparativ cu tragedia pe care a produs-o gestul lui Iuda si care era ireversibila;cine a fost crucificat(sau va fi)-de data aste-din cauza faptelor celui ce se simte atins de referirea la Iuda?

  5. Un lucru nu a spus Coldea. Cum a fost cu asasinatul în masă de la Colectiv. Oare, marele antispion și care nu poate dormi din cauza interesului național nu știa/nu știe nimic despre acel asasinat? Cum a vegheat el la securitatea națională?

  6. Daca n-ar fi facut Iuda ceea ce a facut, istoria ar fi luat alt curs.

  7. ..și,.. de ce te miri ciumete ?? Devreme ce ai comis-o. Dacă vrei să fii in maximă siguranță, ia treci după gratii,.. pe viață.

  8. Tovarasi „ziaristi” de la acest „ziar”, lasati sa apara si comentariile care spun adevarul, nu numai cele care va convin.
    Cat de important te crezi tovarase Ghita ! Esti important doar pentru escrocii care te-au ajutat sa fugi din tara ca sa nu fii nevoit sa-i torni la DNA, nu pentru SRI.Esti doar o scursura bolsevica ce stie multe despre alte scursuri alaturi de care ai jefuit aceasta tara plina de prosti.Escroci mai mari ca tine au ajuns dupa gratii, asa ca in momentul cand nu le vei mai folosi escrocilor pe care ii reprezinti, or sa te dea pe mana jutitiei si vei primi ceea ce meriti.Ori vei ajunge in puscarie, sau te vor lichida.Esti doar o Elodia cheala.Vad ca deja te-ai autoidentificat ca fiind Iuda lui Coldea.Inseamna ca deja nu mai au nevoie de tine.Nasol.Elodia este declarata moarta dar traieste, tu insa vei fi considerat viu dar de negasit, conform spuselor lui Coldea.Celui de la Hexipharma i s-a inscenat un accident ca sa-l faca scapat, sa nu-i toarne pe cei din spatele afacerii, dar vad ca tie ti-au transmis un mesaj mafiot prin mascariciul Coldea.Ii torni sau nu, esti pe duca, asa cum ai fost avertizat de mesagerul „familiei”.Stii pe cineva care l-a plans pe Iuda ?

  9. „Comisarul Moldovan” asta e postac 100%, cred ca nu e site romanesc pe care sa nu posteze aceleasi securisme expirate…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.