Ghiță și „șurubăreala” sistemului

Fostul parlamentar Sebastian Ghiță a apreciat, în continuarea interviului pentru Evenimentul Zilei, că dacă Victor Ponta ar fi fost ales președinte, probabil s-ar fi ales cu dosar asemenea președintelui Klaus Iohannis, deoarece în acest fel unii se asigurau că vor fi numiți din nou. Potrivit lui Ghiță, sistemul se pregătise să-l „șurubărească” pe Ponta.

„Din 2013 primiseră ordin pe unitate și întrebau de Ghiță și Ponta dacă știți ceva… Ponta intrase în mic conflict cu sistemul și se pregătiseră să îl șurubărească. Și dacă ieșea președinte, lui Ponta îi făceau ce i-au făcut președintelui Iohannis, un dosar (referire la dosarul privind casa – nr.). Ca să se asigure că sunt numiți din nou, să se asigure doamna Kovesi că e bine apărată. Am spus-o în Parlament: domnule președinte Iohannis, chestia cu casele, cu decizia de la Brașov a fost făcută ca să vă șantajeze și să vă amenințe. Nu vrem un președinte șantajat”, a declarat Sebastian Ghiță.

Potrivit lui Ghiță, nu sunt reale informațiile potrivit cărora Victor Ponta făcea liste cu baronii din PSD, împreună cu șefii SRI, susținând că pesediștii se trezeau cu mascații peste ei.

Întrebat de ce s-a răcit relația dintre Victor Ponta și Florian Coldea, Ghiță a declarat că fostul premier s-a opus în multe situații spunând că un denunț nu e suficient pentru arestarea unui președinte de Consiliu Județean sau că unele acuzații sunt false.

În afară de aceste discuții, Sebastian Ghiță susține că nu au existat și altele în care să se stabilească liste cu cei care urmează să fie arestați.

„Multe diferențe de viziune. Teoria cu listele cu pesediști făcute la o băută cu Coldea și Ponta și Maior e falsă. Maior și cu Ponta s-au zbătut nu neapărat pentru unul sau altul, ci pentru ideea ca mecanismul justiției să aibă un decurs normal. Nu făcea Coldea liste cu nimeni. Se trezeau cu ei săltați cu mascații. Când Ponta a spus <<domnule, exagerați>>, nu e ăn regulă cu metodele, unele sunt false, aici e mult prea puțin ca declarația unui denunțător ca să arestezi un președinte de CJ sau să interzici să meargă la birou, Ponta a început să devină mai rebel. Totul a sfârșit printr-un conflict. În 2014, pot să spun că relațiile erau reci între Ponta și Coldea”, a declarat fugarul.

În același interviu, fostul parlamentar a spus că DNA este „noua Securitate”, care și-a făcut o listă de „cetățeni indignați”, pentru a face denunțuri în anumite dosare.

„Acest DNA și-a făcut o listă de cetățeni indignați, cetățeanul care nu există, Serghei Petruș. Sunt cei pe care i-au agățat în diverse dosare. La întrebarea: Colaborați cu noi, recunoașteți? «Da, recunosc». «Dar zi și ceva de Ghiță». După ce au intrat în această chestiune, devin un fel de acoperiți. Am înțeles că prin lege, SRI, SIE, direcția de informații din MAI fac ofițeri acoperiți după reguli, după proceduri. DNA azi e noua Securitate, are acești acoperiți – nu pot să le spun ofițeri – înregistrări, ascultări, tehnică, fără niciun fel de control parlamentar”, a spus Ghiță.

Ghiță a afirmat totodată că fostul deputat Vlad Cosma a fost obligat să facă denunțuri sub trei identități diferite și apoi să dea o declarație pe numele său.

“Într-un dosar de-al meu am descoperit că l-au obligat pe Vlad Cosma să facă denunțuri sub trei identități. Același cetățean are trei denunțuri, într-o zi a fost la Craiova, în alta la Pitești și la Bragadiru în același timp, știe trei lucruri diferite și este prezent peste tot în dosar. Îl pun și ca cetățean normal – Vlad Cosma- să dea declarație în dosar”, a declarat Sebastian Ghiță, în interviu.

“În realitate DNA nu doar că șantajează ca pe Cosma că îi arestează tatăl și sora, ci și mituiește”, a mai spus Ghiță.

Sebastian Ghiță a susținut totodată că fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, era protectorul procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi și că, deși SRI ajuta mai multe Parchete, DNA primea mai mult sprijin.

„SRI a ajutat toate parchetele, pe toți. E adevărat că pe Codruța mai mult decât pe alții. (…) Erau și prieteni, cred că o ajuta și personal, și instituțional. Era meritul Codruței Kovesi că stătea atât de aproape de generalul Coldea. După ce a plecat Coldea de la Serviciu, am văzut toți cine era mintea care conducea lucrurile și cât a mai putut să controleze acest mecanism odios Codruța Kovesi. În șase luni – un an s-a prăbușit șandramaua”, a declarat fostul deputat.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8520 Articole
Author

3 Comentarii

  1. .. nu bre ..dna i vechea securitate numai ca sosetatea s o schimbat ..greu da cap si slab da verb..ei esista si hat ..daaa nu pa toati drumurili..

  2. Cei doi povestitori sfatosi,mos Su Ghita si extrem de talentatul jurnalist aflat azi la varsta senectutii,nins de anii care au trecut de pomana peste el,te tin cu sufletul la gura pana la final,priza pe care o fac la public este inegalabila!E cel mai bun remediu pentru un somn profund,linistitor,mai bun chiar ca o jumate de aspirina, luata cu apa !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.