Gică Hagi, despre Drăguș: poate să joace 5 poziții

Denis Drăguș a avut o prestație remarcată de toată presa internațională în meciul cu Ucraina, reușind să și înscrie al treilea gol în poarta lui Lunin.

Tricolorul a jucat ultimul sezon în Super Lig din Turcia, la Gaziantepspor, contribund cu golurile și cu pasele sale la menținerea echipei în prima divizie, alături de portarul Florin Niță, Alexandru Maxim și Deian Sorescu.

Drăguș va continua în prima divizie a Turciei, dar la Trabzonspor, club care are ca obiectiv fie titlul fie o clasare pe podium. Turcii l-au transferat pe internaționalul român la un preț derizoriu de la Standard Liege, 2 milioane euro, exprimându-și acum marea satisfacție, la fel ca și suporterii lor, pentru reușita de a aduce un jucător de asemenea valoare.

Denis Drăguș a lucrat cu Gică Hagi la Constanța, Regele descoperind de la bun început uriașul potențial de care dispune și văzând în el un jucător de atac polivalent care poate progresa foarte mult. Ceea ce s-a și întâmplat, ce e drept nu imediat, abia în ultimul an Denis reușind să explodeze, un merit deosebit fiind și al lui Marius Șumudică, cât timp a lucrat cu acesta la Gaziantepspor.

Despre calitățile lui Drăguș, Gică Hagi a vorbit pe larg la FANATIK EURO.

„Eu joc de la 18 ani cu el. Vârf. Avea 18 ani. Am jucat cu Vitesse și a dat 3 goluri în cupele europene: Drăguș, Ianis, Mățan. Totul se planifică. Ei trec prin etapele prin care se maturizează. Arată altfel. Una e cum arăți la 18 ani și alta e cum arăți la 23, 24 de ani. Sunt puternici din toate punctele de vedere pentru că ei s-au dezvoltat. Au făcut lucruri, au muncit, au învățat multe pe drum și acum sunt pregătiți de luptă. Eu l-am văzut pe Drăguș de la 14 ani. Jucătorii buni se văd și mai devreme sau mai târziu ies la rampă.

Drăguș poate să joace 5 poziții. De la mijlocaș ofensiv până la orice poziție din atac. Cu Salzburg a jucat număr 6, adică mijlocaș. E un jucător care are calități foarte bune. Nu știu unde va ajunge. El trebuie să ne arate. Când era mic, îl mai comparam cu alte nume pentru a deveni cunoscut”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.