Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că partidul său vrea convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru luna august, subiectul fiind votul prin corespondență.
Aceasta a precizat că este un drept fundamental al românilor care trebuie recunoscut înainte de a se depăși termenul de 1 an de când s-a promis rezolvarea acestei probleme.
”O ultimă decizie politică pe care am luat-o este soluția de a apăra și de a da în vileag ipocrizia PSD. Tema este votul prin corespondență. Am decis convocarea pentru august a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. Subiectul este, a fost și este prioritate pentru PNL. Acest drept fundamental trebuie recunoscut și celor din diapora și dacă vom intra în toamnă, nu vrem să depășim acest temen de un an. Suntem singurii care am susținut în mod constant acest proiect. Am și depus o moțiune de cenzură în acest sens”, a spus Gorghiu.