Guvernul grec a evocat duminică posibilitatea de a adopta noi măsuri de austeritate în completarea politicii de economii drastice pentru a evita intrarea ţării în incapacitate de plată, anunţă agenţia EFE.
‘Negocierile (cu UE şi cu FMI) sunt în derulare şi suntem deschişi tututor alternativelor, dată fiind situaţia actuală a economiei’, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Ilias Mosialos, într-un interviu acordat duminică canalului de televiziune ‘Skai’, adăugând că ‘este prea devreme pentru a face o evaluare, fiind în curs discuţii importante’.
Guvernul grec a anunţat miercuri reducerea pensiilor, un nou impozit imobiliar şi concedierea a 30.000 de funcţionari. Aceste măsuri trebuie aprobate de parlament, cel mai probabil la sfârşitul lui octombrie sau începutul lui noiembrie, într-o dezbatere care se anunţă dificilă întrucât împotriva lor s-au declarat inclusiv deputaţii partidului guvernamental Pasok. De aprobarea acestor măsuri de austeritate depinde acordarea tranşei de 8 miliarde de euro de la UE şi FMI.
‘Obligaţia principală a deputaţilor partidului guvernamental socialist PASOK este rămânerea Greciei în zona Euro’ a mai declarat purtătorul de cuvânt, făcând referire la necesitatea aprobării acestor măsuri.