Liderul MISA Gregorian Bivolaru este citat joi la instanţa supremă şi cu noul său nume, Magnus Aurolsson, fiind prima oară când este menţionat astfel în dosarul în care este acuzat de trafic de minori, scrie mediafax.ro.
Instanţa supremă l-a citat pentru joi pe Gregorian Bivolaru şi face menţiunea noului nume al acestuia.
Cu acelaşi nume există şi un cont pe Twitter la care figureaza o fotografie actuală a liderului MISA, Gregorian Bivolaru.
Gregorian Bivolaru este judecat pentru trafic de persoane şi pentru alte şapte infracţiuni şi într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Cluj.
Deşi pe numele lui exista o interdicţie de a părăsi ţara, Bivolaru a ieşit din România, fiind reţinut la Malmo, în Suedia. Ulterior, el a obţinut statut de azilant.
Gregorian Bivolaru a fost arestat în aprilie 2005, în Suedia, însă în luna noiembrie a aceluiaşi an, autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia.