Grigore Leșe: Preoții să rămână în biserică, iar artiștii pe scenă. Știți cum se poate renunța la bârfe? Insistând prin rugăciune

Paștele este sărbătoarea sărbătorilor. De Paște, trebuie să fie timp bun, loc curat și suflet primenit.

De Sebastian Zachmann - Redactor-șef
Grigore Leșe: Preoții să rămână în biserică, iar artiștii pe scenă. Știți cum se poate renunța la bârfe? Insistând prin rugăciune

Paștele este sărbătoarea sărbătorilor. De Paște, trebuie să fie timp bun, loc curat și suflet primenit.

Artistul Grigore Leșe susține că în postul Paștelui nu se poate cântă orice melodie și îi critică atât pe interpreții, cât și pe preoții care confundă genurile muzicii religioase. ”Eu aș zice așa: preoții să rămână în biserică, iar artiștii să rămână pe scenă”, susține Grigore Leșe, în contextul în care unii preoți susțin și concerte de muzică populară, cel mai cunoscut nume fiind Cristian Pomohaci. Grigore Leșe îi îndeamnă pe oameni să renunțe la bârfe. ”Știi cum se poate renunța la bârfe? Insistând prin rugăciune. Dacă tot ne dăm popor de creștini”, a spus Grigore Leșe. Interviul integral poate fi urmărit sâmbătă, începând cu ora 12.00, la Prima TV.

Insider politic: Domnule Grigore Leșe, cum arăta Paștele în timpul copilăriei?

Grigore Leșe: Știi cum arăta Paștele în timpul copilăriei mele? Ca și copilăria: era o stare de rai. Așa se spune: copilăria este o stare de rai. Atunci când nu mai suntem copii, e ca și cum am muri. Oamenii erau în rânduială, trăiau în rost, abia așteptam aceste sărbători. Erau sărbători speciale, le așteptam cu drag. Mergeam la biserică, eram în rânduială, cultivam binele. Oamenii se iertau între ei, nu se urau. Oamenii aveau un comportament special. Paștele este sărbătoarea sărbătorilor. De Paște trebuie să fie timp bun, loc curat și suflet primenit. Dacă avem asta, putem ridica clopul. Trebuie să renunțăm la bârfe.

Insider politic: Ne cereți imposibilul!

Grigore Leșe: Știi cum se poate renunța la bârfe? Insistând prin rugăciune. Dacă tot ne dăm popor de creștini. Eu asta fac. Să fim cumpătați în tot ceea ce facem. Trebuie să ne controlăm: cât cântăm, cât mâncăm, cât vorbim, cum ne îmbrăcăm. De Paști întotdeauna…

Grigore Leșe: „În ziua de azi, ei confundă priceasna (cântare bisericească ortodoxă – n.r.) cu cântecul religios”

Insider politic: Trebuie să avem haine noi.

Grigore Leșe: Trebuia să am haine noi. Când mă duceam la Înviere, trebuia să am haine nou-nouțe. Înconjuram biserica. Înainte, intram și luam Lumină, de la altar, de la preot. Trebuie să știm un lucru: când ies oamenii din biserică și se duc la înconjurat, ce trebuie să înțelegem noi? Ieșirea lui Hristos din mormânt. Asta trebuie să înțelegem. Sunt cântări speciale, nu poți cânta orice. În ziua de azi, ei confundă priceasna (cântare bisericească ortodoxă – n.r.) cu cântecul religios. Se îndepărtează mult de glasurile bisericești (muzică bisericească bizantină – n.r.) Se fac concerte de pricesne. Eu aș zice așa: preoții să rămână în biserică, iar artiștii să rămână pe scenă. Cei care se consideră artiști.

Insider politic: Dar sunt preoți care cântă în post.

Grigore Leșe: Bineînțeles. Dar nu cântă nici măcar cântece… În biserică, cântarea trebuie să fie rugăciune. Te aduni prin cântare. Nu poți cânta ce vrei în biserică. Nu poți cânta pe scenă ce vrei. Nu! Pentru că dacă procedăm așa, totul se devalorizează.

Puteți urmări întregul interviu realizat de Sebastian Zachmann pentru Insider Politic, la Prima TV, sâmbătă, la ora 12.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.