Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că presiunea pe bugetul de stat de anul acesta şi anul viitor pentru cofinanţarea proiectelor europene va fi poate cea mai mare din istorie.
„A fost o ordonanţă săptămâna trecută care clarifică anumite lucruri. Necesară ordonanţă. (…) Şi până săptămâna trecută, când s-a dat ordonanţa, ei n-au reuşit nici măcar să semneze contractul. Şi atunci s-a făcut această reglementare – proiectele care n-au semnat contractele, nici n-au început, mai ales că trebuie să termin până în vara anului viitor, trebuie să fie scoase. Şi toată lumea a fost de acord cu acest lucru. (…) Valoarea e undeva, cred, în jur de 5-6 miliarde, 7 neîncepute. Şi atunci te duci de la 48, scazi până aproape de 40. Tot ai 100%. Tot e dublu. Şi asta este presiune pe bugetul de stat. Şi presiunea pe bugetul de stat va fi anul acesta şi anul viitor pe cofinanţarea proiectelor europene, poate cea mai mare din istorie. De ce? Pentru că am început să învăţăm să atragem banii din programele operaţionale obişnuite şi statul şi acolo trebuie să vină cu cofinanţare – şi în plus ai cofinanţare şi pe PNRR”, a declarat Grindeanu, la Digi24 TV.
Potrivit acestuia, la Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” suma alocată de la buget în acest an este mică raportată la cea necesară pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene. Totodată, el a subliniat că ar fi „o prostie” din partea României să fie suportate de la buget sumele pentru acoperirea proiectelor PNRR care nu vor fi finalizate până la finalul perioadei programate, luna august a anului viitor.
„Noi acolo, când v-am spus, vorbim de miliarde de euro, nu de lei. Tot programul sau toată finanţarea pe anul ăsta pe ‘Anghel Saligny’ a fost de 10 miliarde de lei. (…) Şi atunci presiunea pe bugetul de stat e una mare, anul acesta şi anul viitor, pe investiţii pe cofinanţare pentru proiectele europene. Şi a fost necesar să se dea această ordonanţă. Mai mult decât atât, e necesar să se ia proiect cu proiect să vedem care dintre ele se finalizează până la jumătatea anului viitor. Da, le semnăm primarii şi preşedinţii de consilii judeţene, ca să spun de autorităţile locale, au semnat parte dintre proiecte, pe proprie răspundere că vor fi finalizate. Şi atunci aici va apărea şi apare şi trebuie să apară într-o săptămână de zile acel memorandum, conform ordonanţei, vis-a-vis de prioritizare. Nu trebuie să înţeleagă nimeni altceva decât următorul lucru: Pe măsură ce se creează spaţiu fiscal, prin eliminarea unor proiecte care nu pot fi terminate până la jumătate anului viitor, pot să intre alte proiecte. Pentru că dacă nu poţi să termini un proiect finanţat din PNRR până la jumătatea anului viitor, până în august anul viitor, bugetul trebuie să dea toţi banii şi asta ar fi o prostie din partea României”, a mai menţionat liderul PSD.
Presiune pe buget, dar dati 24 de milioane de euro lui videanu? pe cine mai pacaliti ”matematicenilor” de duzina…
Cel putin haiducii lua de la bogati, voi luati de la cei fara aparare ca sa dati la bogati…
CEVA facut de acest gargaragiu in orice functie avuta ? aceasta (editat) strecurata in psd a tocat bani si a realizat nimic!ce a facut psd din 1989 pana acum?
Astept ca acest (editat) sa fie trantit la viitorul congres al partidului sau, de ce nu, chiar mai devreme…
Cel mai mare „specialist” în gargară din istoria României. Dincolo de fața de pesedist se ascunde un veritabil userist, adică pute de incompetență. Ce pretenții să avem de la acest corupt Grindeanu, care s-a încuiat cu Ponta la Palatul Victoria, ca să aibă guvernul „lor”? Ticăloșie fără margini.
parca tu si fritz aveti aceeasi „muma”…cum de s-a mutat noul centru de „excelenta” politica din Cluj in Timisoara „martira” ?…va propulseaza ungurii lui tokes sau nemtimea UE ai urssulei?…cu asa „politicieni” este de mirare ca mai avem un buget!
Pleaca ba ca mirosi a prost.Nu mai indruga cai verzi pe pereti.Ati dus tara la colaps prin hotii siincompetenta.Nu aveti bani la buget dar aveti bani sa-i dati lui Videanu.O gasca de lichele ajunse prin frauda la ciolan.
spatiu fiscal se creaza prin eliminarea cheltuielilor de prisos: inarmare, ajutor pentru Ucraina, pensii si salarii nerusinate, crearea de posturi pentru rude, ha ca esti destept si le stii si singur Grindene!
Cand erai la transporturi o dadeai pe t,uica ca mecanicu’ acum o dai pe whisky si l-ai facut teapan si pe Mucusor,
care si-a luat lumea in cap si acum cauta,ca in povestea lui Creanga,altii mai prosti decat el :D :D :D
Ty stai bine dar ce faci cu croncanel Drulă .. Dr(doctor) + ulă : ca si in moda daca o pereche de pantofi sunt roz tu cauti altii ,DECI daca inlocuesti doctorul(nu i se potriveste) Dr cu „B” din Drulă ai miticul Bulă !!!
Vezi ce oameni minunati Mucusor? si tu ai plecat in vacanta sa iti umpli ciocul de soparle, urechile cu viermisori in vacanta infinita! :D
Pai asa faci reclama la turism ! Presedintele turist!