Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune, despre președintele USR Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, că a venit să „își negocieze” șefia Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților ca pe o „proptea” pentru disputele interne. În acest context, Grindeanu dă exemple de lucrări, spunând: „Lucrurile în România se mișcă și fără rangă”.
„Drulă poate că i-a păcalit pe useriști să îl aleagă șef peste un partid de 9%, dar nu poate minți o țara întreagă!
Am crezut că Drulă vrea să facă ceva și pentru infrastructura din România atunci când a venit să își negocieze șefia Comisiei de transporturi din Camera Deputaților.Constat însă că îl interesa doar o proptea pentru disputele interne din USR.Din fericire lucrurile în România se mișcă și fără rangă, fără tehnică prin birouri și fără armate de consultanți plătiți regește pentru nimic!„Providentialii” au rămas acolo unde le este locul: în bula USR, unde se încurajează unii pe alții.În viața reală însă proiectele merg înainte, așa cum am stabilit!Și nicio minciună propagată de Cătalin “zero km” Drulă nu il poate schimba.1. Conform PNRR contractele pentru construcția întregii autostrăzi A7, Ploiești – Pașcani, trebuie semnate până în luna decembrie 2023.Cu toate astea, pe sectorul Ploiești – Buzău sunt semnate deja contractele de execuție pentru loturile 1 și 2, respectiv Dumbrava – Mizil și Mizil – Pietroasele, iar construcția va începe în cel mai scurt timp.Ofertele depuse pentru construcția lotului 3 (Pietroasele – Municipiul Buzău) se află în curs de reevaluare până la finalul acestui an va fi desemnat un constructor.Termenul estimat pentru desemnarea constructorilor celor patru tronsoane ale sectorului de autostradă Buzău – Focșani este luna august 2022.Au fost obținute toate avizele necesare, pentru aprobarea indicatorilor tehnico– economici, urmând ultimul pas, emiterea Hotărârii de Guvern, astfel încât să fie demarată licitația pentru construcția celor trei tronsoane ale sectorului de autostradă Focșani – Bacău.Pentru sectorul Bacău – Pașcani, în data de 11.07.2022, CNAIR a transmis spre validare la ANAP documentațiile necesare atribuirii contractelor pentru construcția celor 3 loturi ale acestui tronson de autostradă.2.Autostrada TransilvaniaLicitația pentru proiectarea și execuția sectorului de autostradă Chețani – Câmpia Turzii se află în ultima etapă de evaluare, estimându-se semnarea contractului în luna august.De asemenea, proiectarea și execuția tronsoanelor Poarta Sălajului – Zalău și Zalău – Nușfalău, inclusiv Tunelul Meseș, se află în etapa a doua a licitației.În cazul sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș, licitația se află în reevaluare oferte, termenul estimat pentru comunicarea rezultatului procedurii fiind luna august 20223.A9 Timișoara – MoravițaÎn luna iunie, la Timișoara, am semnat acordul dintre România și Serbia pentru stabilirea conexiunii autostrăzii Timișoara – Moravița cu drumul de mare viteză Belgrad – Vatin.Elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construcției autostrăzii Timișoara – Moravița se află în derulare și va fi finalizat în aceasta toamnă.A fost finalizată analiza multicriterială 2, pentru definitivarea traseului.A fost obținut certificatul de urbanism iar în prezent se realizează investigații geotehnice.În 2023 se va lansa licitația și pentru construcția acestei autostrăzi.Aceasta este realitatea incontestabilă a evoluției proiectelor de infrastructură care nu poate fi modificată de prostioarele emise de useristul Cătălin Drulă și de acoliții lui, a scris Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook.
Unul mai prost ca celalalt!
pana ce nu ne scuturam de tradatori si criminali, nu ne facem bine. 90% din clasa politica este parazitata de structuri straine care-i santajeaza si ii rotesc la putere cu mana inmanusata a serviciilor papusate care isi spun ca sunt „romanesti”. ACESTEA NU SUNT SERVICIILE NOASTRE. ALE ROMANIEI SI ALE POPORULUI ROMAN. EI NU LUCREAZA PENTRU NOI, CI IMPOTRIVA NOASTRA! CEVA DESPRE ANTENELE 5G? DURERI DE CAP, DE OASE, CONFUZIE, STARE DE RAU? NU? VA GANDITI CA POATE NU V-ATI BAUT CAFEAUA? NU TOVARASI, SUNT EFECTELE NIMICITOARE (IN TIMP) ALE MICROUNDELOR LA CARE SUNTEM PRAJITI ZILNIC! PASARILE MOR! IERI, PE STRADA, O MULTIME DE PASARI MOARTE! ASTIA SUNT PUSI PE UCIDEREA ALBINELOR! M-AM TREZIT CU UN LILIAC IN CASA! ASTA SE INTAMPLA ! UCIDEREA ALBINELOR INSEAMNA EXTERMINAREA NOASTRA! TREZITI-VA!
Amandoi sunt doi neispraviti din punct de vedere profesional iar din punct de vedere politic sunt doi oportunisti jegosi.Desi useristii au ajuns etalonul national al imposturii intelectuale, dintre cei doi Drula are un plus de inteligenta si pregatire comparativ cu Grindeanu care a ramas la stadiul de gradinita (l-a prostit hahalera de Ponta sa se baricadeza in guvern). Pesedistul infantil dar mafiot este preocupat strict de autostrada Timisoara-Belgrad.
Astia se pricep la desene de autostrazi foarte bine.Mai a fost unul de la PSD care ne desena cu carioka pe harta Romaniei cite autostrazi vor face ei in mandatul lor de guvernare si pana la urma au facut zero km.
Distins Domn Ministru Grindeanu, aveți în administrare ȘI Spitale CFR! Secretarele „v-au făcut”! Nu-i bai! Și Băsescu a pățit-o! În alianță cu Managerii „unși”, tot de Stimabilul Drulă! Pierdeți patrimoniu, prin „restituiri în suveică”, enorm! Și toate Spitalele merg „de la stat, la privat”, prin falsuri notariale, ce nu mai interesează pe nimeni! Hai la muncă! ‘N’așa! E lung drumul până departe! Puteți începe cu orașul de reședință! VISINEL, a trecut în neant! Spitalul dispare! „Mafia e mare”! Fritz, construiește în Kuntz, CASA PRIETENILOR LUI! Greu. Legile retrocedărilor în fals, se apropie de prescriere. „De la stat la privat?”. În fals ordinar: stidiu de caz la Facultatea de Drept?! Hai pa! Și la muncă!
Doi oi moi..!!..sau două ouă mouă!!..incepe serialul Tăntălalul și Gogomanul!! ..
Despre conexiunea Marginea de pe autostrada Deva Timișoara numic? Chiar atât de cacăcioși suntem să blocheze de ani de zile niște ONG-iști renegați dezvoltarea infrastructurii? Terminați conexiunea și cândva se vor face și tunelurile pentru șacali. La Danezii cu tunelul lor subteran între uscat și insulă cànd au sărit ONG-urile de mediu le-au spus că pot țipa până aud peștii tunelul pe sub mare se face. Povestea că nu mai dâ UE banii și ne toarnă Kövesi o știm. Și? Nu suntem în stare să convingem la UE că e sabotaj? Bani pentru armament casat de alții avem, dar pentru autostradă românească nu! Și de ce autostradă și nu Drum de mare Viteză pe ruta Timișoara Serbia, când sârbi-s dezinteresați și vor face eventual un Drum de Mare Viteză traficul fiind nesemnificativ? Nu ați citit scrisoarea domnului Jivănescu domnule Grindeanu. Dacă ministru-i timișoreanul Grindeanu musai autostradă? Uitați-vă la hartă nu ai de unde să vii ca să treci prin Timișoara spre Serbia. Nimeni nu vine din vest să ocolească prin România spre Grecia sau Turcia, sau Italia. Mai bine concentrați eforturile pe Valea Oltului, și Târgul Mureș-Moldova să legați Vechiul Regat de Occident!
Sa se ia de mana si sa plece unde a dus mutul sapa si orbul mapa, sunt de aceeasi teapa, garantie zero la orice pana la ora actuala! Au gura mare si le intra vantul de urla ca bezmeticii, in rest, praf si pulbere in urma lor ca fapte reale.