Grindeanu: Lupta anticorupţie să fie fermă

Premierul desemnat, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, în Parlament, că în România justiţia trebuie să fie independentă, iar lupta anticorupţie trebuie să continue, însă decidenţii trebuie să fie ”la fel de fermi” şi în protejarea drepturilor omului, astfel încât cei vinovaţi să fie pedepsiţi, dar cei oneşti ”să fie apăraţi”.

„România normală înseamnă o justiţie dreaptă şi independentă. O Românie normală înseamnă un stat de drept echilibrat şi funcţional. Într-o ţară normală, balanţa dreptăţii trebuie să fie mereu în echilibru. Într-o ţară normală domneşte legea, iar justiţia este cu adevărat independentă”, a spus Grindeanu.

El a pledat, în discursul său din plenul Parlamentului în care va fi votat Cabinetul său, pentru o „independenţă totală” a judecătorilor, care să împartă dreptatea „fără nicio presiune din partea nimănui”.

„Într-o ţară normală, cei nevinovaţi sunt pedepsiţi, iar cei oneşti sunt apăraţi. Lupta împotriva corupţiei şi a celor care fură trebuie să fie foarte fermă, dar la fel de fermi trebuie să fim în protejarea drepturilor fundamentale ale omului, astfel încât orice cetăţean corect să se simtă protejat de lege în faţa oricărui posibil abuz”, a mai spus Grindeanu, prezentând, astfel, pe scurt, programul de guvernare al PSD la capitolul Justiţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.