Grindeanu. Pe mine nu mă interesează foarte mult dacă pleacă neapărat primul ministru și vine alt liberal

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declara

De L.V.
Grindeanu. Pe mine nu mă interesează foarte mult dacă pleacă neapărat primul ministru și vine alt liberal

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declara

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, la Târgoviște, că primul ministru e dat de PNL până în 2027, conform protocolului, iar numele acestuia nu e atât de important precum dialogul din Coaliție.

”Pe mine nu mă interesează foarte mult dacă pleacă neapărat primul ministru și vine alt liberal. Avem un protocol care spune că până în 2027, și noi suntem parteneri serioși, primul ministru e dat de către PNL. E prea puțin important dacă e Bolojan în funcție, Grindeanu sau Fritz sau mai știu eu cine. Nu oamenii sunt importanți.

Important e ceea ce face. Aveți dreptate că politicile noastre de stânga apar singuratice. Și e normal să fie așa. Suntem singurul partid de stânga într-o coaliție de dreapta, cu partide de dreapta: USR, cu UDMR și PN”, a spus Grindeanu.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a participat vineri la conferința extraordinară a PSD Dâmbovița, la Târgoviște, după care a susținut o conferință de presă.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. „eu sint”, „eu am”, „eu pot”, „eu nu voi”… spune bolojan, „echipa mea,” „eu vreau”, „eu” spune grindeanu… ciuma si holera…

    egoist, egocentric, egolatru, egotist

    ca si perspectiva psiho-comportamentala sint incapabili sa vada si sa recunoasca ansamblul (societatea), sint fara interes/dorinta sa-l perceapa iar daca o fac, se intimpla doar prin prisma interesului personal. ei sint, pentru ei, centrul universului, „eul”, in jurul caruia trebuie sa graviteze tot. cu alte cuvinte nu cauta cea mai potrivita cale pentru ansamblu (societate) ci cum totul ii poate fi folositor lui. exprimarea redusa la „eu” este drumul spre dezastru pentru ca functia pe care o ai de fapt te poseda deoarece crezi ca-ti apartine. nu sint capabili sa se detaseze sa vada de la inaltimea functiei si sa inteleaga ca de acolo se vede „noi” si nicidecum „eu”.
    daca ar vedea „noi” nu ar imprastia dezastrul in capul nostru producind dezechilibre si suferinta.

  2. „eu sint”, „eu am”, „eu pot”, „eu nu voi”… spune bolojan, echipa mea, eu vreau, eu spune grindeanu… ciuma si holera…

    egoist, egocentric, egolatru, egotist

    ca si perspectiva psiho-comportamentala sintincapabili sa vada si sa recunoasca ansamblul (societatea), sint fara interes/dorinta sa-l perceapa iar daca o fac, se intimpla doar prin prisma interesului personal. ei sint, pentru ei, centrul universului, „eu”, in jurul caruia trebuie sa graviteze tot. cu alte cuvinte nu cauta cea mai potrivita cale pentru ansamblu (societate) ci cum totul ii poate fi folositor lui. exprimarea redusa la „eu” este drumul spre dezastru pentru ca functia pe care o ai de fapt te poseda deoarece crezi ca-ti apartine. nu sint capabili sa se detaseze sa vada de la inaltimea functiei si sa inteleaga ca de acolo se vede „noi” si nicidecum „eu”.
    daca ar vedea „noi” nu ar imprastia dezastrul in capul nostru producind dezechilibre si suferinta.

  3. DIN PACATE TREBUIE SCHIMBATA CLASA POLITICA 100% DACA DORIM CA ROMANIA SA MAI EXISTE PE HARTA LUMII.
    Trebuie sa promovam MERITOCRATIA pentru ocuparea oricarei functii publice.

    1. Vorbe goale, cine are o scoala completa si/sau o meserie n-are nevoie sa intre in politica, doar cei care au bani sa manance de pe jos, (editat) si sefii de galerie la Dinamo 1948, echipa sekoritatii, care se batea cu fortele de ordine, au nevoie sa intre in politica. Politicienii se aleg, iar voi, nemultumitii, ii alegeti. Voi sunteti vinovati, nu ei.

  4. bine sa-l aduceti pe geogel, ce o mai dati dupa cires!
    Astia va dau afara pilele, va umbla pe la magistratii vostrii, nu e bine.
    Ca pana la 300 de miliarde, mai butem toca banet…

  5. Mizeriile politice din România sunt ca psoriazisul lipit definitiv de funcții, buget și confort, nevindecabil decât prin topitorie sau cauterizare! Ce mă interesează pe ce 💩 au de împărțit infractorii din politica guvernamentală, ei sunt angajați plătiți din bugetul statului român să lucreze strict pentru Romania și cetățenii din Romania! În fapt, sunt angajați de strainezia plătiți din bugetul român și stimulați financiar de strainezia cărora le execută ordinul de anihilare Romania și cetățenii români. Ăștia nu sunt decât doi vizibili in practica infractori care se bălăcăresc la vedere și prin dos, se pupă ca îndrăgostiții.

  6. Cine a stabilit regula ca partidul aflat pe locul 3 in alegeri sa dea primul ministru al Romaniei ? Asta este toata problema si ea nu se va rezolva cat timp olimpicul se va incapatana cum a facut si Joha. Timp pierdut !

  7. Individul este total stupid pentru pretentiile sale politice. Nu poate vedea mai departe de cotetul de gaini din curtea in care a vietuit.

  8. Nici pe mine nu mă interesează…cine vine…și cred că pe nimeni nu mai interesează cine conduce Colonia…oricum se va alege praful de ea…mai stăm de vorbă după 2033…cine o mai trăi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.