Grindină și ploi puternice peste România

De la zăduf la grindină și averse. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de averse importante cantitativ, valabilă luni, în intervalul orar 14:00 – 21:00, în judeţele Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman şi în zona de munte a judeţelor Alba, Sibiu, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova.

Astfel, în aceste regiuni, vor fi averse importante cantitativ, frecvente descărcări electrice şi pe arii restrânse intensificări puternice ale vântului (rafale de 70…90 km/h) şi grindină de medii şi posibil mari dimensiuni (3 – 5 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 40…50 l/mp şi izolat de peste 60 l/mp.

Totodată, până la ora 23:00, este Cod galben de ploi în cea mai mare parte a Olteniei, vestul, nordul şi centrul Munteniei şi sudul Transilvaniei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) şi pe arii restrânse grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm). În intervale scurte de timp şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40…50 l/mp.

Meteorologii notează că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului, iar în sudul Moldovei şi în Bărăgan vor fi intensificări ale vântului cu rafale, în general, de 40…50 km/h.

Se vor afla sub Codul galben Capitala şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Buzău (zona de munte), Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj şi Dolj.

Bucureștiul nu scapă de instabilitatea atmosferică. În intervalul 18 august, ora 10 – 18 august, ora 23, capitala se va afla sub cod galben ce vizează manifestări de instabilitate atmosferică.

Recomanda [votes_up id=869096]

1 Comentariu

  1. Experimente asupra Romaniei. Si tradatorii si criminalii au luat shpaga pentru asta! TOATE „CALAMITATILE” SUNT PRIN TEHNOLOGIE ACUM! IAR JAVRELE ASTEA OCULTE AU LUAT BANI SI/SAU SUNT SANTAJATI CU FAPTE INGROZITOARE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.