Grîul nostru, războiul lor și Comisia Europeană

Am citit o știre de pe surse neprecizate, distribuită de G4media, și m-am grăbit să o trimit unui prieten care își face veacul și își mănîncă nervii cu agricultura.

Războiul din Ucraina i-a picat mult mai rău decît o bombă în mijlocul recoltelor sale de anul trecut și l-a împins într-o situație dificilă. Credeam că știrea despre posibilele despăgubiri negociate la Uniunea Europeană îi mai încălzește sufletul și socotelile.
La Bruxelles se negociază compensări de acordat fermierilor din trei țări producătoare de cereale, cele mai afectate de războiul din Ucraina.

”Cauza pierderii e dată de prețul mult mai mic cu care sunt vândute cerealele din Ucraina, care sunt produse cu costuri mult mai mici. Primele propuneri ale Comisiei Europene, bazate pe propunerile de la Ministerele Agriculturii din fiecare stat membru, sunt de 30 milioane de euro pentru Polonia, 16 milioane în Bulgaria și 10 milioane către România”. (G4media)

Mă gîndeam că îi dau o veste bună și îi mai îndulcesc necazurile. N-a trecut mult și m-a sunat cu o voce de om călcat pe bătături.
– Asta-i bătaie de joc!
– Ce vrei să zici?
– Ăsta-i rahat în ochi de la Uniunea Europeană! Știi cam cît grîu am ajuns să exportăm noi în fiecare an?
– Nu știu! Niște milioane de tone!
– Mai exact, în 2021/2022 am exportat 12,4 milioane tone de cereale. Dacă n-ar fi fost războiul, ar fi trebuit să exportăm cam tot pe atît. Ia și împarte 10 milioane de euro la 12 milioane de tone! Știi cît rezultă pe o tonă? Îți spun eu? Rezultă 0,833 de euro pe tonă! Asta dacă românii ar fi putut exporta, că n-au putut ieși cu grîul din țară și să vîndă! Știi ce-i asta? Căcat în ochi! Prețurile au căzut în cap din cauza războiului. Ucrainenii și-au vîndut recolta și se apropie de fundul sacului. Culoarul de transport cereale funcționează și rușii exportă la greu. Au devenit principalii beneficiari ai aranjamentului de transport și vînd cu preț de nimic, în vreme ce noi stăm cu hambarele și cu silozurile pline. Mă înțelegi? Și să vezi ce urmează!
– Ce?
Ucrainenii vor însămînța probabil o treime din suprafață, nu mai mult. Anul trecut au acoperit abia 40% din suprafața arabilă. Rușii vor semăna cît vor, iar noi vom fi într-o situație dramatică. Nu-i destul că recolta anului 2022 a fost obținută cu prețuri de trei ori mai mari. Cea a anului 2023 o vom face și cu îngrășăminte de trei ori mai scumpe și cu motorină la preț dublu, plus alte cheltuieli crescute. După părerea mea, dacă punem pe un talger prețurile de valorificare de acum și pe celălalt costurile de producere pentru o tonă de cereale rezultă o pierdere de cel puțin 50 de euro pe tonă. Socotim o producție 6 tone la hectar și ne alegem cu o pierdere de 300 de euro la hectar. Înmulțim 10 milioane de hectare de teren arabil cu 300 de euro și ajungem la o pierdere estimată de 3 miliarde. Aici este problema cea mare, adică drama agricultorului și a producătorului de cereale de la noi.

Asta este nenorocirea pe care ei n-o văd și de-aia eu zic că 80 de cenți este rahat în ochi. Nenorocirea noastră este mult mai mare și ei n-o pricep. Ne scot ochii ca să poată spune că ne ajută fără să-și dea seama că în acest moment îi sprijină pe ruși.

Decît să comentez petardele politicienilor, mereu altele cu fiecare zi, mai bine reproduc strigătul de alarmă al unui fermier român.
Poate aude și înțelege cineva!

Recomanda 69

17 Comentarii

  1. Paraziții ăștia de la UE ar trebui stârpiți prima dată, că după aceea vom avea și noi liniște. Când au salariile alea nesimțite se gândesc și ei că ar trebui să facă ceva și atunci fac : dar numai prostii !
    Și cam pe toate le fac cu bună știință : Referitor la climă, unde-și găsesc ăștia obiect de studiu, de ce nu interzic defrișările în masă a pădurilor românești , dar mai ales de ce nu obligă pe cei care taie pădurile să planteze în loc puieți cum se face fără nici o directivă de la kibutzul european în Norvegia de exemplu. Unde prin lege nu e voie să se taie decât al cincilea copac, pentru ca pădurea să se regenereze în timp.
    Sau de ce nu interzic un număr de parlamentari uriaș în diferite țări cum ar fi a noastră:
    China la un miliard jumate are 3000 de parlamentari,
    GE la 85 mil are 709,
    FR la 67mil. are 577 ,
    iar noi, la 20 mil avem 465 de trântori .
    Pentru că acolo în făcătura asta birocratică s-au strâns toate gunoaiele naționale transformate în aluviuni internaționale ce se revarsă asupra Europei ajunsă la cheremul unor birocrați cică de neam ales, dar de factură morală mizerabilă !
    Care dispun ei, după bunul lor plac, inclusiv sexual , pervertit la culme, toate mârșăviile lgbtiste pentru a fi predate în școli, în timp ce Religia care a stat la baza dezvoltării societății de mii de ani este scoasă din programele școlare ca să facă loc unor lecții de compromitere morală și socială în urma cărora ne trezim cu niște tineri aiuriți, debusolați , pervertiți și alienați, numai buni de manipulat ordinar în folosul unor concepte străine de Cele Sfinte și de legile morale și de bun simț !

  2. Graul nu este al nostru,razboiul cu Ucraina este al nostru intrucit platim cu greu ajutoare,jaf economic,pierderea suveranitatii,incalcarea ei,suntem cotropiti de Ucraina prin grija UE si Org.Mondiala a Comertului, ONU .
    Nu prea se intelege de ce lacrimogenul arendas roman, nea ARghir al lui Caragiale, se plinge la editorialistul respectiv,si-i face calculul pierderilor.
    Poate vrea compatimire etc.
    Asoc.Ferm din Ro sef tovarasul Daniel Botănoiu, cu „doctorat în ştiinţe agricole şi studii în Franţa, are o vastă experienţă profesională, fiind unul dintre cei mai importanţi specialişti în domeniu din România.A ocupat funcţii deţinând postul de secretar de stat în M A, activând în trecut ca preşedinte al PROAGRO, director executiv al FNPAR, AGPA, ANTPAR, „de ce nu se plinge la acest mahar,Guvernului,ONU,UE si lui NATO”ucrainean”?
    „Arendasulroman”nea ARghir al lui Caragiale si nea Daniel Botănoiu, om de stiinta nu l-au informat pe lacrimogenul eitorialist ca s-a emis Acordul dintre Guvernul României şi Programul Alimentar Mondial parte integrantă din Ordin 958/2022 MO, Partea I nr. 405 din 28 aprilie 2022. prin care s-au permis silozuri UCrainei si toate falicitatile comerciale,pt.martie-mai 2022 si iata-i si acum ,Ucraina,comandind in Romania?Guvernul-Ciuca,Aurescu desigur dirijati de arendasul general Iohannis s-au cocirjat,la fel cu Bistroie,la fel in portul Cta,Ucraina face ce vrea,vinda si cumpara si practica dumping,smulge teritoriu,ajutata tilhareste in dauna ROMANILOR?SUA nu mai limite, Rockefeller si Rotchild au cumparat nu doar Ucraina ci si Romania.
    A schitat „arendasul roman”vreo opozitie?Daea?Singurul Tabara a criticat nemernicia ,fara succes.UE „ii sprijina pe rusi”?Da,ne calca in picioare suveranitatea putina cita mai este,sprijinita de napircile si tradatorii nerusinati -Iohannis,Ciuca,Ciolacu,Hunor si care vor din nou functii la noua votare ei si sleahta lor!

  3. Ticuta, ai luat în franciză veceurile din gări. Tai bilete, sau ești la agățat?
    Robotul Ion sper să aibă toate comentariile tale, ușor de ghicit după miros, cuvinte cum ar fi veceu, sex, trabucel, buzatul,Ionuț cristache, Buscu, hanibal Dumitrașcu, Petru Coruț, Bojor etc.
    Mereu îl uiți pe anatomo patologul Ciomu, care te-a scurtat la creier.

  4. Pros/Tică, ascultă muzică la căști. Pune ochelari din coji de două și poate ne scutești de jale pe forum în formă continuată. Te dai cult, dar ești un eunuk pe limbă cu sex, cancer, ură viscerala. Cred că suferi că nu ești băgat (în seamă) de Cornel Nistorescu.
    Buscu, Dinescu, Trabucel… Ataci doar celebrități. Te mănâncă la hemoroizi, ticuță? Unde este Darius, naș de cununie și fratele charlie să te scarpine în kuur și pe spinare? Diseară apari la TV, expert în toate și nimic?

  5. Domnule Nistorescu vă sună cunoscut? Exploatarea omului de către om! Perfect adevărat! Văd asta zilnic. În România s-a trăit cel mai bine din Istoria Ei, între anii 1965~1982. După aceea, cartela la zahăr, ulei, 2h zilnic, program TV. Acum? Pervertirea sufletului, îndepărtarea Omului de Creator, Natură, Omenie…Droguri, sex, alcool, furaciune? Ce-i aia? Mai poți asculta muzică Bizantină cu sufletul liniștit? Nu! Privitor la agricultorii noștri! Chiar dacă fac 1 miliard de kintale de grâu la hectar, scade cu 1 cent prețul pâinii? Altul e of-ul. Mâncăm cancer congelat ucrainian via Polonia( coca crudă) și grâul românesc putrezește în hambare? Cancere la copii sugari? Cancere la preșcolari? Citesc din „Trabucel” care vaduveste bugetul României cu 4.54 Miliarde de Euro anual! Știu ce fac! Știe ce face! Mizeria asta umană, broscoi umflat, la Continental Timișoara, spăla veceuri de rahat uman, la cât de folositor e României! Ce știe ăsta? Ce știe? Ce meseriei are? Vânzarea de țară? Grâul românesc necancerigen, putrezește în hambare, românii mănâncă coca cancerigena poloneză? Trabucel cu whisky e prieteni la cataramă…

  6. Frumos canta Florian pitis. Frumos recita versuri de Coșbuc și citea cărți de autori celebrii . Era mason, avea viciul fumatului și un actor complet.

  7. Sunt un frate tanar, care crede in dreptate,
    Am ochi negri, dar am mainile curate.
    Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate,
    Nu raspund cand mi se-arunca vorbe-n spate.
    Un fapt fara importanta ma poate face sa sper,
    Ma-nclin si pun in balanta ce-i sfant cu ce-i efemer.
    Peste tot atarna greu
    Teama de sinceritate…
    Dar de cate ori, prieteni, n-am suras cu intristare,
    Cand sperantele pareau inselatoare.
    Cand necinstea si prostia si-ascundeau prin gropi norocul,
    Stiti de cate ori, prieteni, i-am prins jocul.
    Ne-am saturat de palavre, de carti si filme de soc,
    Cu vampe, regi si cadavre, cu stele de iarmaroc.
    Ploaia care va veni
    Le va potopi pe toate.
    Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,
    De blazoane, de canoane si fasoane.
    Fiindca banul si prostia sunt pericole morale
    Circul vieti ne-a impus salturi mortale.
    Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu,
    Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea tarziu.
    Ploaia care va veni
    Le va potopi pe toate…

  8. „Vineee foamea!” Pacat ca nu ti-ai luat un pseudonim! Ai dreptate 100% dar, cu vinovatii, intreaba-l pe gigione! Pe gigel! Nu noi suntem vinovati, nu ai nostri politicieni, altii, stie el cine! Ai nostri au fost niste naivi, corupti de intreaba-l pe gigel.

  9. „Elena Burlan-Puşcaş a fost trimisă în judecată de DNA sub acuzaţia că a luat mită suma totală de 63.000 de euro de la membri a două clanuri de interlopi.”
    Faptele s-au prescris si judecatoarea Puscas, va primi toate salariile oprite plus pensia suplimentara, babana! Curat murdar, coane Fanica!
    La judecatori, ar trebui sa existe prescrierea in cazul coruptiei?

  10. Tot ce se petrece in lume, langa noi si mai departe, nu prevesteste nimic bun. De fapt aceste temeri ii ingrijorau pe toti oamenii nemanipulati de ani multi. Romania va fi prinsa la propriu cu nadragii jos. Datorita borfasilor securisti mafioti care au condus tara prin slugile lor jegoase de-si zic politicieni, Romania nu numai ca ar fi putut face bani buni de pe urma agriculturii dar va ajunge sa aiba muritori de foame in curtea ei. Nu este nimic exagerat in aceasta afirmatie. Satele sunt pustii, cei buni de munca sunt afara. Foamea ii va aduce inapoi dar multi care si-au vandut agoniseala parintilor la pretul unor harburi de masini vestice nu vor fi boschetari. Vinovati sunt toti tradatorii de neam si de tara care s-au perindat la guvernare in acesti 33 de ani. Nu-i scuza nici macar prostia.

  11. Mulțumesc, Gilelule, apreciez părerea. ta că sunt deștept. Mă bucur că tu ai simțul realității și echilibrezi situația, doi deștepți per editorial, greu suportă Universul. Oricum, Gigel sau Dorel, ești la baza piramidei, te vei înțelepți dacă ai google. Mai greu să cauți pe net, poate ai de alăptat… Altminteri, da, un utilaj modern costă, dar Merită. Oamenii se pot asocia, port alege un șef, cum ar fi cel mai deștept om din Baragan, care face de unul singur, cât toți jucătorii din Liga 1 la fotb cu piciorul. Apropo:Ah, ce coadă în vamă la Siret!

  12. @ Tiv…iar ti-ai luat pilulele Star and Stripes…si visezi in culori…o hardughie de aia de care vorbest costa 500kUSD cel putzin…
    esti destept

  13. Domnule Nistorescu! Acid plus bază, egal sare plus apă. Dvs dacă beți și mâncați ceea ce am spus mai sus, scrie boală și suferință pe Dvs! Pateu de carne? Vinuri contrafăcute? Patiserie la Vel P.? Văd Tiruri cu nr de Italia, care descarca manual sau pneumatic, produse petroliere în Industrie alimentară(?) Dl doctor Restian îmi spunea că din 800 de E-uri, 100 sint vectori purtatori de cancer! Ce face România? Cum ce face? Ce face dl Ciucă? Se cazneste chinuit, ca să pronunțe corect cuvântul industrializare ( caz real în Logosul dânsului). În România, scapă cine poate! Feriți-vă de Mafia Gulerelor Albe: Justiție, Politică, Sistem Medical!

  14. rRomanul e prea spalat pe creier sa creada ca UE nu-i aduce absolut niciun beneficiu… UE te vrea ca piata de desfacere, pentru ca modelul lor economic e falimentar. Asta e motivul pentru cauta sa se extinda in permanenta si sa impuna conditii defavorabile economiilor nationale. Citeam acum vreo 2 zile ca au trimis o scrisoare Serbiei, care nu e in UE, ca nu sunt de acord cu interdictia sarbilor de a interzice importurile de lapte din UE care ar distruge efectiv producatorii locali, fermele sarbesti. Si exemple ca astea sunt cu miile, doar ca agentiile de propaganda gen Cotidianul, nu lasa sa rasufle decat 1 articol la 3-4 luni. Fermele olandezilor se inchid ca „polueaza cu nitrati” o atmosfera formata din 71% azot (sac), fermierii francezi varsa lapte pe sosele, nemtilor li s-a redus cota de fertilizatori permisa cu vreo 75%… pesticide-ierbicide etc nu se mai folosesc si recoltele devin foarte usor compromise de daunatori, si, mai mult, odata cu importurile din tarile africane incep sa vina si daunatorii specifici. Dar ma rog, in mintea „intelectualilor” rromani, nu mai are nimeni nevoie de agricultura si industrie, o sa producem „servicii”… pana corporatiile gasesc servicii ieftine de la chinezi si indieni si o sa va scuipe in strada ca pe niste coji de seminte

  15. După lecturarea articolului, dar și a comentariilor, recunosc că nu mi-am putut face o imagine clară despre acest domeniu, despre care cunosc foarte puține lucruri , totuși consider exagerat ca din 10 l de lapte de vacă să rezulte doar 1 kg. brânză, care să coste mai mult decât un kg.carne de vită ( la mine proporția este 25 brânza și 35-40 carnea).
    Și din păcate sunt sigur că cei care conduc, nu doar acest sector agricol, dar și toată România, sunt mult mai neștiutori ca mine, sau ca unii de pe aici, care chiar se cunoaște că știu cu ce se confruntă și fermierii, dar mai ales noi românii !
    P.S.
    Ar trebui ca interlocutorul lui Cornel Nistorescu să revină cu noi precizări după citirea comentariilor la articol, că cei care răspund la nivel central nu o vor face niciodată. Dar de asta avem „ochiul și timpanul” plătiți și ăștia mai dihai ca fermierii…. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.