GSG: Un discurs care trebuie neapărat citit

Despre recentul discurs al lui Victor Orban de la Tuşnad ştiam doar ce se comentase în presă. Analize nervoase, patriotismul nostru molatic trezit pentru o clipă din somnolenţă. Şi pe mine mă cuprinsese un soi de revoltă, pentru că mi se părea clar un lucru: Victor Orban a devenit un fel de cal troian al lui Putin pentru a destabiliza, din interior, atât NATO cât şi UE. Urmărind să primească drept răsplată, cândva, nişte teritorii îndelung râvnite, scrie conteledesaintgermain.ro.

Pentru o documentare mai solidă pentru cazul în speţă am căutat, însă, discursul integral al premierului maghiar.

Nu mică mi-a fost surprinderea să descopăr un text cu adevărat captivant. Excelent conceput şi scris, clar, cu ritm, uneori cu umor, fără urmă de limbă de lemn, cu explicaţii punctuale, cu cifre în spate, cu interludii de socializare, cu adevăruri dure spuse fără menajamente, cu apel insistent la cultura şi educaţia tradiţionale, cu afirmaţii acide însoţite imediat de aforisme cu priză la ascultători.

L-am citit pe nerăsuflate şi mi-a creat două sentimente contradictorii: unul de admiraţie pentru talentul celui care l-a scris şi altul de regret că doar la alţii se întâmplă.

Modestie şi ambiţie. Victor Orban îi îndeamnă pe maghiari la ambele:

“Așadar, dacă priviți spre viitor, cel mai important sfat este modestia.

Voi enumera factorii care vor ajuta Ungaria să devină o excepție locală într-o recesiune globală:

Primul este că încă mai avem frontierele noastre. În al doilea rând, avem o societate bazată pe familie, ceea ce reprezintă un factor care garantează o mare cantitate de energie și motivație.

Cea de-a noua cheie a unei strategii de succes în materie de localism este baza intelectuală. Pentru că Ungaria are încă ideea sa națională, sentimentul său național, cultura sa, limba sa capabilă să descrie o lume maghiară completă.

Și, în cele din urmă, al zecelea lucru care ne oferă o șansă de succes este ceea ce eu numesc ambiție. Ungaria are ambiție.”

Aş comenta (pozitiv sau negativ) aproape fiecare paragraf al discursului,  pentru că peste tot găseşti câte un miez incitant. Şi despre motivaţiile ruşilor de a declanşa războiul, şi despre apariţia post – Occidentului, şi despre cuvântul UE (insignifiant pentru ruşi) în negocierea păcii în Ucraina etc.

Da, am păreri (foarte multe intrând în coliziune cu cele exprimate de Victor Orban), dar oricât m-aş strădui să vi le transmit clar şi obiectiv, n-aş reuşi. Ce cred că pot face mai bine  este doar să vă invit, să vă rog, să vă provoc să citiţi acest discurs. Integral. Şi la sfârşit să spuneţi dacă a meritat efortul.

Trebuie să îmi exprim încă o dată dezamăgirea faţă de modul în care marii noştri ziarişti şi comentatori de politică externă trec fără reacţie pe lângă un document bine scris, plin de combustie. Bun, conţinutul este fascist. O fi! Mesajul profund este toxic! Să zicem! Dar nimic despre stil, despre valoarea scriiturii, despre o parte a argumentaţiei pe care cifrele din spate o susţin beton?

Chiar mă întreb dacă domnii Cristoiu, Nistorescu, Tucă, Chireac or fi avut stare, pe căldura asta, să citească integral traducerea discursului la care mă refer. Cred că, mai degrabă, nu! Au luat extrase de pe agenţiile de presă şi le-au comentat. Mai simplu! Pentru că, altfel, măcar unul dintre Cornel Nistorescu şi Marius Tucă (cei mai “beletristici” dintre cei amintiţi) ar fi trebuit să tresalte, apreciativ, în câteva fraze publice, la calitatea literară a discursului.

Mă întreb dezabuzat, atins succesiv de cele două sentimente contradictorii la care mă refeream la început: oare pe ai noştri o să îi înveţe cineva, în timpul vieţii noastre, să scrie un adevărat discurs politic?

Pentru că, să vă spun ceva: ştiu că politicienii importanţi au echipe de scriitori specializaţi pe astfel de texte. Ştiu că nu-şi scriu singuri discursurile, dar şi le verifică, modifică şi, în final, le acceptă. Ei le acceptă, nu scriitorii. Aşadar, devin ale lor.

Dacă politicianul e un molâu nu va accepta un discurs de vultur. Şi invers!

De-asta nu prea avem noi parte, în plan intern, de discursuri bune.

Plus că mai contează şi auditoriul. Dar… destul pentru azi. Să nu alunecăm în altele…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 22
Author

21 de Comentarii

  1. Basescu, dupa trei ani, de abia ajunsese la pagina 5 din „Levantul” pus pe noptiera, pentru a servi drept „suport” pentru sticla cu whiskey … chiar credeti ca Iohannis a depasit la lectura a doua fraza a discursului lui Orban ?

  2. Cu toata urma de resentimente pentru ce au facut maghiarii stramosilor nostri ,ma inclin in fata politicianului Victor Orban. Om cu „cojones”,cu singe-n instalatie care face ce-i mai bine pentru tara si concetatenii sai. Ai nostri ????? „Cum nu vii tu , Tepes Doamne / ca punind mina pe ei……” A fost Cacarau ,nu stiu cu ce l-a speriat Petrov si partial Dragnea . Pe care l-au inchis .Din astia care mai fac ceva spume pe la gura avem destui … Dar cind li se arata „Razboiul”,vorba lui Caragiale si le inghit

  3. OK, discurs de discurs. Orban este un patriot. Se luptă pentru ungurii lui. Doar aprecieri. Dar se afișează cu forme de viață fără fond gen lazlo tocheș. Aici nu mai este nimic de apreciat ci doar de blamat.

  4. Cat va mai place de Orban! De ce nu mergeti voi in Ungaria in loc sa necheze el in Romania? Nici directivele ceausiste nu erau mai dezbatute decat abureala pe care voi o numiti discurs politic. Vad ca parerile sunt impartite, unii dati lectii de patriotism, altii abuzati de ocazie sa jigniti poporul roman… Deh, politicianul vecinului are mereu patru c_aie. Cozile de topor ies la lumina, carcotasii injura mai abitir politica damboviteana… Ce ar fi sa mergeti voi la munca, sa mai produceti ceva in tara asta si sa nu va mai plangeti ca va imping altii de la spate?

  5. Nici o masa fara peste,trebuia si asta sa bage capul in poza

  6. Altul care se agita cu ‘traducerea corecta’ de parca romanii ar fi citit doar variantele rastalmacite. Romanii n-au citit nici un text, nici masluit si nici corect. S-au multumit cu ce-au auzit in media de la unii sau altii iar parerile au ramas tot cele dinainte cand vine vorba de unguri, de obicei cele batute in cuie. Indemnurile repetate de a citi originalul nu mai mobilizeaza pe nimeni mai ales ca episodul deja s-a fasait pentru toti. Ramane ca inainte, functie de ideile preconcepute ale fiecaruia.

  7. Am citit ce a circulat pe net! Daca n-a fost integral, pacat! Tot ce a spus Orban consider valabil!Nuantele referitoare la natiunea maghiara din bazinul carpatic, o poti interpreta divers! In rest, toate bune!!

  8. ….”Bun, conţinutul este fascist. O fi! Mesajul profund este toxic! Să zicem!”….. No, alte perle jurnalistice. 🙂 (Nu este nimic fascist sau toxic in textul lui Orban, razbate doar ingrijorarea si teama pentru viitorul continentului. Nu trebuie sa fi de acord cu el, dar lasa-l sa vorbeasca, pentru ca este dreptul lui…. Si mai lasati prostia ca Orban ar fi omul lui Putin. Este o eticheta falsa, goala, fara continut. Ungaria a facut la fel de mult, daca nu mai mult, vis a vis de Ucraina ca si restul tarilor, mai putin trimiterea de arme. Si asta pentru a proteja maghiarii din Transcarpatia. Drept rasplata nu a primit decat jigniri, atacuri si ingerinte in viata politica interna, inclusiv de la ucrainieni. Omul are curaj, vorbeste deschis, pune punctul pe i. Calitate rara atat pe plaiurile mioritice, cat si in cercurile politice globalisto-progresiste occidentale, care, majoritar fiind, nu accepta alte pareri si luari de pozitie politice. Acestor cercuri le este teama de Orban pentru ca ii obliga sa se uite in oglinda, si pentru faptul ca le-a demascat incompetenta, prostia, greselile colosale etc. Dar si pentru ca oferind o alta viziune asupra viitorului, a deschis ochii a zeci de milioane de oameni occidentali spalati pe creier. Cert este ca Orban va vorbi in continuare, in ciuda amenintarilor, santajului la care este supus. Dupa Kohl este singurul politician adevarat, restul sunt bufoni sau caricaturi de politicieni ce pot fi cumparati pe bani marunti.

  9. Consilierii sunt de mai multe feluri. Unii știu doar să scrie, alții știu doar să citească. Mai sunt unii care știu și să scrie și să citească, dar ăia își aleg ei pe cine să consilieze.
    Și mai sunt consilierii politicienilor români, care nici nu scriu și nici nu citesc. Ei doar ascultă și șoptesc. Și au în spate cariere prodigioase de avertizori de integritate. Nevestele, fiicele, fiii, nepoatele și amantele nu se pun, că sunt secreți. Ca și salariile lor, dealtfel.
    A îndema pe cineva să citească, în România, e ca și cum l-ai înjura. A-l îndemna să citeacă discursul lui Orban Victor, e ca și cum l-ai înjura de mamă.
    D-aia ne-a fost bine, pe timpuri cu URSS. D-aia ne e bine și-acum cu UESS. Cu noi înșine nu ne-a fost bine nicicând.
    Despre viitor nu cred că putem vorbi. Și, io știu, poate că e mai bine-așa.

  10. Mioriticii e niște surzi cu gură balkanikă mare…
    Ce spune asta? …consecința e că ei e ANALFABEȚI FUNCȚIONAL, și asta e demonstrat de toată istoria lor de 1000 dă ani, dîn care 850 în limba slavonă! …istoria prîn care s-au strecurat și s-au „descurcat” (cum nu se poate mai prost, exceptînd norocul de la 1920, un cadou nemeritat pentru penibilii 1916-17)! …da’ pînă cînd, băi bre?!

  11. Oare nu v-ați prins. ?

    Nu ați realizat încă mmetodele preferate ale școlii securiste românești ?

    Falsificarea, plastografierea si manipularea nerușinată la cel mai înalt nivel.

    E drept, diplomația românească stătea încordată, sosise prilejul , Ungaria trebuia contrata iar romanii folosesc metodele lor rudimentara : minciună nerușinată, plastografierea si falsificarea, manipularea massmediatica.

  12. NO,NO .CINE A BULLIT-O? cINE-I VICTIMA PROPAGANDEI? A CĂREI PROPAGANDE? cEI CARE AU PUS BUTOAIELE DE PULBERE ÎN MAI MULT DE JUMĂTATE DIN LUME-BA NU -CHIAR ÎN TOATĂ LUMEA -MAI PUN ÎNCĂ UNUL :KOSOVO–SERBIA,MAI ADAUGĂ ȘI ÎNTRE ROMÂNIA ȘI UNGARIA CÂTEVA „BĂRBÂNȚE” ȘI EI „DESMOCRAȚII,JANDARMII DREPTURILOR -HOMULUI- AR FACE CU ADEVĂRAT -BINE-SPRE DEZAMORSAREA BUTOIULUI UNIVERSAL DE PULBERE-LUÂNDU-LE PE ALE LOR ȘI DEPOZITÂNDU-LE PE MALURILE PAȘNICE ALE MISSISIPI-ULUI,RIO-GRANDE-DEL-NORTE,COLUMBIA RIVER-ULUI ,POTOMAC-ULUI!!!vEZI DOMNULE CĂ TE-AI LĂSAT ȘI MATALE -TRADUS PE FRAGMENTE- MAI CITIȚI, MAI RĂSFOIȚI ȘI DICȚIONARE ALE „LIMBILOR MICI” NU NUMAI CELE ANGLO-FRANCO-GERMANE!!!

  13. Hoppa,. Te-ai spălat și ai ascultat imnul române,. Ți-ai dat seama de cât ești de nație deraiată și obtuză,.De ce nu s-a dat pe vre-un post de tv discursul integral corect subtitrat de la Tusvanyos spre a nu mai fi dubii de ce și cum s-a spus ?? E românul atât de fricos, de lichea lașă, de să nu poată da față cu adevăruri, sau măcar cu alte opinii ??

  14. Ai inceput bine ca sa sfarsesti prost dar nu vreau sa-ti comentez poatarea ci vreau sa-ti pun doar o intrebare cu privire la Crin Antonescu si anume: de ce il numesti asa? Eu cred ca l-au numit astfel cei mai de jos dintre postaci, incapabili de o analiza capabili in schimb sa injure, sa jigneasca, sa denigreze pe oricine li se indica. Acolo te situezi ? Te intreb pentru ca eu consider ca C. Antonescu a fost un politician corect, cu un discurs exceoptional si care s-a tinut de cuvant, cand a spus ca daca nu atinge un anume prag la alegeri demisioneaza si a demisionat. A avut doar naivitatra de a crede ca Ponta si PSDul lui se vor tine dr cuvant/intelegere, ceea ce evident n-au facut si nu aveau de gand sa faca. Iar tu de ce folosesti cuvantu denigrator, pus in circulatie fara nici o baza? Asa suntem noi romanii? Cum apare un om de valoare ne punem pe el si pana nu il desfiintam, nu ne lasam ?!?!?

  15. Ziceți “Bun, conţinutul este fascist. O fi! Mesajul profund este toxic! Să zicem! Dar nimic despre stil, despre valoarea scriiturii, despre o parte a argumentaţiei pe care cifrele…” Dar și discursurile lui Hitler și ale lui Goebbel au avut elocință, stil, exemplificări pe cifre, deci și adevăruri și știm azi, uni intuiau și atunci, scopul și ce urmări dramatice de îndoctrinare, ură și suferință au produs. Cotidianul publică sistematic analize obiective ale unor jurnaliști sau profesori din universități americane ce nu sunt doar propagandiști de succes fiindcă servesc liniei oficiale, ca să nu vorbim de excepționale analize ale domnului Adrian Severin, articole în care am citit de mai multe ori și am fost de acord cu ce se comunică așa că lăudatul Victor Orban pe această direcție nu a adus nimic nou. Ce a intrigat și iritat este tot vechi, faptul că a ales secuimea din România să-și țină discursul a cărui unic scop a fost să transmită că el este singurul tătucul al maghiarilor din România, că ungurii șunt o națiune specială care a civilizat Europa și ca să râmână așa trebuie să se ferească de străinii ce vor să-și păstreze identitatea, în cazul românilor, români, și nu vor intre în “mártás-ul hungaro panonic” prin maghiarizare.

  16. Tu ești contembel? Și dacă ești, nu-ți fă tu griji de banii bisearecii! Are grijă “popa” de ei… Mai bine vezi-ți tu de oile tale!

  17. @Autor,
    Eu am citit întreg discursul; n-am să scriu părerea pe care mi-a făcut-o, pentru că este irelevantă, am să scriu doar că, urmărind câteva emisiuni în care dl Cristoiu a amintit de acest discurs, pot spune cu aproape 100% siguranță că și dumnealui l-a citit; dacă menționez că discursul se află postat integral pe blogul domniei sale, nivelul de dubiu scade spre un 0 neglijabil.
    Aș pune un procent mare și în dreptul dlor Tucă și Nistorescu; poate că nici ei, nici dl Cristoiu nu au parcurs fiecare frază, însă cu siguranță au citit spiritul din spatele discursului.
    E doar o părere și singurul lucru de care sunt sigur e că eu am citit întreg textul.

  18. @@ eba lu’… L-am numit Cacarau din simpatie pe Crin Antonescu.Si chiar m-am mirat ca a disparut asa de pe firmament. Lasind locul la conducerea PNL, cui ? Saltelutei si lui besleaga orban. Scriu cu litera mica orban ,pentru ca nu-l pot alatura nicicum cu cel cu „cojones”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.