Guvernul adoptă un prim act normativ referitor la bunurile confiscate

Premierul Victor Ponta a anunțat aprobarea în ședința de miercuri a Guvernului a unui proiect de act normativ privind confiscarea imobilelor în urma unor hotărâri ale justiției, principala opțiune fiind ca acestea să fie date în proprietatea unor instituții publice.

„Astăzi vreau să adoptăm un prim act normativ referitor la bunurile confiscate. Înțeleg că Justiția și Finanțele v-ați înțeles, da? Și, bunurile imobile confiscate să fie valorificate, fie intrând în proprietatea instituțiilor publice, fie, dacă nu există nicio instituție publică care să nu poată să folosească acele bunuri, să treceți la partea de valorificare, care, însă, presupune mai mult timp”, a afirmat Ponta în ședința de Guvern.

Premierul i-a reamintit totodată secretarului de stat de la Ministerul Justiției Liviu Stancu, prezent la ședința de Guvern în locul ministrului Robert Cazanciuc, că până la finele lunii aprilie ministerul trebuie să prezinte forma finală a actului privind înființarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Confiscate.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a precizat, în urma adoptării actului normativ, că imobilele confiscate pot fi obţinute de către autorităţile publice centrale sau locale în urma unei solicitări.

„Dacă sunt solicitări în această privinţă şi se încheie procesul verbal de predare-primire în 90 de zile, aşa cum prevede ordonanţa de urgenţă, atunci ele trec în administrarea acestor autorităţi centrale sau locale”, a spus Calotă.

Dacă nu există solicitări pentru imobilele respective, acestea pot fi scoase la vânzare conform prevederilor Ordonanţei 14/ 2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.

Calotă a adăugat că licitaţiile de valorificare a imobilelor deja intrate în proprietatea privată a statului vor continua până la finalizare potrivit vechii Ordonanţe 14/ 2007.

Guvernul a precizat totodată într-un comunicat transmis miercuri după-amiază că „bunurile imobile intrate prin confiscare în proprietatea privată a statului pot fi transmise în domeniul public al statului și în administrarea autorităților administrației publice centrale, altor instituții publice de interes central sau regiilor autonome de interes național”.

„Transferul acestor imobile se va face prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Finanțelor Publice. Potrivit actului normativ, bunurile imobile confiscate pot fi date în administrarea autorităților administrației publice centrale, altor instituții publice de interes central sau regiilor autonome de interes național la solicitarea acestora. Bunurile imobile confiscate aflate în procedură de valorificare prin licitație publică la data intrării în vigoare a acestui act normativ își continua procedura conform OG 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului”, se arată în comunicatul Executivului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.