Guvernul israelian aprobă un acord de armistiţiu temporar

Guvernul israelian a aprobat miercuri dimineaţa un acord ce prevede eliberarea a 50 de ostatici deţinuţi de Hamas în schimbul eliberării unor prizonieri palestinieni şi a unui armistiţiu în Fâşia Gaza, potrivit unui comunicat oficial, transmite AFP.

„Guvernul a aprobat orientările generale ale primei etape a unui acord în baza căruia cel puţin 50 persoane răpite – femei şi copii – vor fi eliberate timp de patru zile, timp în care va fi o pauză în lupte”, potrivit unui comunicat de presă al guvernului israelian.

Aproximativ 240 de persoane au fost răpite în timpul atacului lansat de mişcarea islamistă, aflată la putere în Fâşia Gaza, împotriva Israelului pe 7 octombrie.

Ne apropiem de încheierea unui acord de armistiţiu”, declarase mai devreme Ismail Haniyeh, liderul Hamas, care trăieşte în exil în Qatar.

Potrivit unor surse apropiate discuţiilor, acordul prevede, în această primă fază ce poate fi reînnoită, eliberarea a 50 de ostatici în schimbul a 150 de palestinieni închişi în Israel.

După încheierea acestei faze, Israelul rămâne concentrat pe obiectivul său de a „elimina” Hamas şi de a promova eliberarea altor ostatici aflaţi în mâinile mişcării islamiste palestiniene, a spus guvernul israelian.”Guvernul israelian, armata israeliană şi forţele de securitate vor continua războiul pentru a aduce înapoi toate persoanele răpite, pentru a elimina Hamas şi pentru a se asigura că nu mai există nicio ameninţare pentru statul Israel dinspre Gaza”, conform unui comunicat de presă.

Hamas a salutat miercuri acordul de „armistiţiu umanitar” aprobat de Israel.”Prevederile acestui acord au fost formulate în conformitate cu viziunea rezistenţei şi hotărârea care urmăresc să servească poporul nostru şi să îi întărească tenacitatea în faţa agresiunii”, a spus Hamas într-un comunicat.”Confirmăm că mâinile noastre vor rămâne pe trăgaci şi că batalioanele noastre triumfale vor rămâne în alertă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

14 Comentarii

  1. 1.majomedanii,care il au pe prifetul mahomed sint numai 2miliarde dar sint imprastiati.daca s ar uni,si ar apara interesele 2.sionistii au niste bube,se vor vedea pe parcurs mizeriile lor 3.drspre iisus hristos dumnezeu,nu evreii l au onorit?de aia li s s darimat templul si bine le a facut,au fost imprastiati.acum vor sa dea jos moscheea din ierusalim,propunem s o lase,asa,ne plac evreii care se inchina la pietre haha 4.maritul presedinte si papagalul prim ministru trebuie sa egaleze recordul marelui irod.irod a omorit numai 15000copii,papagalii siinustilor fac eforturi sa omoare si ei cel putin 15000copii,asa i la evrei,ei n au citit ce spune legea lui dumnezeu:sa nu ucizi!i au lasat pe hamas ca,sa,aiba un motiv,au daimat si biserici crestine.papa cu 1,2miliarde catolici doarme in scaun?haha 5.in 1921 aprox,niste evrei au bagat o bomba(presistii stiu ce inseamna asta)in parlamentul romaniei in tribune,au onorit 3oameni!oare evreii se rusineaza?haha 6.sua,ue,nato au bomboana pe coliva.rusia va lovi nuclear europa iar sua va fi lovita cu 1…7 rachete nucleare(probabil 2 ca sa fie in oglinda cu hiro&naga,sigur new yorkul va fi anihilat conform a 2surse de pe net)dinspre marii ei prieteni din iran sau din n corea.e distractiv,cu ce se ocupa europa si sua,cu razboaiele dar de data,asta vor fi ele cele lovite 7.ca de obicei,romania va schimba taberele cind vor veni rusii 8.haur si sosoka fac eforturi pe la ambasada,rusa ca sa schimbe mai usor tabara cind vin rusii.se stie haur este ceva ce pute a secu,ce poate iesi bun? 9.reteaua r,cautati pe net,ei au omorit dupa 22dec89 si sint lasati liberi de procuratura,armata,militie,justitie.ei sint mina n mina.justitia din romania?procesul conunismului in europa.procesul mineriadelor si fireste procesul revolutiei.de ce nu puneri dosarul revolutiei pe net,ca pe o carte?il citim,il completam,aflam criminaliidin dec89

  2. Acest schimb se putea face de la bun inceput. Era singura solutie eficienta si sigura. Este clar ca presiunea americanilor alertati de nivelul la care s-a ajuns in teren si-a facut efectul. Unul din cei mai credibili analisti militari (Scott Ritter) a fost primul care a afirmat inca de la inceperea invaziei militare in Gaza ca prin actiunea din 7 octombrie Hamasul a intins o cursa guvernului lui Bibi care a percutat fara a gandi prea mult asupra conditiilor externe, cu totul altele decat in urma cu niste ani: America nu mai este unica supraputere militara, la capitolele incredere si sprijin intern presedintele american este departe de predecesori, aliatii europeni cu tarile invadate de musulmani deveniti protestatari agresivi se leapada de Israel, noile aliante politice din Orientul Mijlociu ( impacarea din vara dintre iranieni si sauditi) ca si fratia cu totul inedita dintre suniti si siiti dar si noul statut de puteri militare regionale ale Turciei si Iranului. Bibi pare a se fi bagat intr-o situatie extrem de complicata pe care nu o va mai putea descurca in favoarea sa. Ca si altii refuza sa vada ca lumea se schimba cu repeziciune. Paletinienii vor avea statul lor.

  3. Ba bouhle, Irod, ala care zici tu, ca a omorat enspemii de copii, era de semintie araba! Se convertise la iudaism din interes, ca nu din convingere. Prostia si incultura nu doare! Idiotuhule, daca in acea perioada, in Iudeea timpului, ar fi fost cel putin 15000 de copii sub trei ani, oare cata populatuie ar fi avut acea Iudee romana? Numai copii si adole3scenti ar fi fost cel putin 100000!!!

  4. Sa bage armata si sa srabileasca granita dintre evvrei si palestina .Altfel evvreii criminali vor omora tot. Turcia sa traga vapoarele pe malul Pakestinei cu submarine cu tot.

  5. Don’t stop this lovely war, bibi! Will be so difficult to start it again!

  6. In Romania pe toti au interesat tiganii,de evrei nu s-a ocupat nimeni .Ciolacu a ajuns sus detot si ca el mai sunt,dar ailalti,mai oti desigur,sunt prin SRI,STS,si in alte institutii de unde uneltesc lejer impotriva Romaniei.

  7. La presiune internă..Bibi in toate ipostazele pierde, la fel și israelu, Și-au pus lumea islamică in cap, dar nu numai.. și în mod cert vor fi vinati in lume..

  8. ,,Patriotii” HAMAS au reinventat sclavagismul. Fac exact ceea ce faceau vanatorii de sclavi in Africa, cand il vanau pe Kunta Kinte prin tufisurile africane, ca apoi sa-l vanda.
    HAMAS = primitivi ca specimene, primitivi ca mantalitate, primitivi ca religie, primitivi temporal.
    Au mentalitatea ramasa in urma cu cel putzin cateva secole. Indivizii trebuie distrusi, iar Gaza arata……[Rumburak]

  9. Negocierile au fost dure, devreme ce BBC vorbea de un un israelian la zece palestinieni. Vad ca s-a ajuns la o proportie de unu la trei. E bine si asa, dar cine asigura ca armistitiul de patru zile va fi respectat?

  10. … bai „ala cu 1989”, arabii, ca natiei, nu erau definiti inca…

  11. ViolenȚa, războiul, nu este o soluție decît pentru disperați, ori pentru proști care nu văd că pierd de fapt mwi mult./Ovreiul se vrea deștept , dar nu e..Plus se pare că nu sunt nici mmăcar negociatori isteți..Era o vorbă in transilvania maghiară, unde evreii erau de fapt maghioari.. Se zicea cum că Ițik sau Kohn de erau proști, apoi erau cei mai.. la fel e și cu bibi..De altfel au și autiști superdotați in istoria lor..

  12. Dragilor – voi chiar nu stiti ca folositi o poza a lui Netanjahu facuta acum vreo 20-25 de ani??? Vreti sa-l flatati cumva????

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.