Cotidianul.ro v-a prezentat zilele trecute o primă analiză a modului cum guvernul Boc a alocat fonduri pentru reabilitări a unor unităţi şcolare. RTV a descoperit că în Bucureşti s-au alocat 800.000 lei pentru două grădiniţe care nu există. Coincidenţă, cele două presupuse grădiniţe aparţin unor minorităţi naţionale.
Două grădiniţe inexistente
Conform Hotărârii de Guvern nr. 1.269 din 13 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 839 din 15 decembrie 2010, guvernul a alocat, printre altele, câte 400.000 lei pentru două grădiniţe care pur şi simplu NU există fizic. Conform documentului guvernamental, una din grădiniţe „se numeşte” RO.AS.IT. şi se „află” pe Strada Popa Tatu nr. 13, sector 1, Bucureşti. În dreptul ei se menţionează că suma de 400.000 lei reprezintă „obiectiv de investiţii”. Cealaltă alocare de 400.000 lei este pentru „construcţie grădiniţă nouă evreiască”, nu există vreo adresă, singurul indiciu fiind acela că se „află” în sectorul 3 din Bucureşti. În ceea ce priveşte natura lucrărilor, în HG apare însă cu totul altceva: „obiectiv de investiţii şi reabilitare”. Este posibil ca şi alte alocări să fi fost îndreptate spre obiective fictive.
Cotidianul.ro a semnalat că grosul sumelor alocate prin HG 1.269 – peste 80% – vizează unităţi şcolare din localităţi conduse de primar PDL, iar acolo unde s-au dat sume frumoase şi localităţilor conduse de primari PNL sau PSD, tot interesele PDL au contat. Este şi cazul situaţiei din sectorul 1 Bucureşti, care, după cum se ştie, îi are primar pe liberalul Andrei Chiliman. Lucru confirmat de speţa de faţă.
Voturile decisive ale lui Mircea Grosaru, răsplătite din plin
Pentru cine nu ştie, iniţialele RO.AS.IT. nu reprezintă altceva decât prescurtarea numelui Asociaţia Italienilor din România, care este reprezentată în Camera Deputaţilor de către deputatul Mircea Grosaru. Reporterii RTV au fost la adresa din Str. Popa Tatu şi au descoperit că acolo se află un imobil care a fost recent reabilitat, numai că nu este vorba de o grădiniţă, ci de sediul asociaţiei. Mai mult, s-a aflat de la soţia deputatului Grosaru că nici nu este vorba de vreo investiţie în vreo grădiniţă. Interlocutoarea celor de la RTV a menţionat vag că ştia doar de o acţiune de „lobby” a deputatului Grosaru (menţionăm că în România lobby-ul nu este legiferat) la guvern pentru o şcoală italiană, dar nu ştia amănunte.
Deputatul minorităţii italiene a fost, până anul trecut, un apropiat al Opoziţiei, mai precis al PNL, el figurând până luna trecută în scriptele PNL Suceava. În ultimele luni însă, Grosaru a votat 100% pe linia guvernului, în câteva rânduri votul lui fiind decisiv în Comisia juridică, atunci când PDL+UDMR+UNPR erau la egalitate cu PNL+PSD. Şi au fost o serie de legi extrem de criticabile, dar care au trecut în comisie datorită lui Grosaru. Acesta a fost şi motivul pentru care, după multe avertismente, filiala PNL Suceava l-a exclus din partid pe Mircea Grosaru.
Grădiniţa evreiască există şi nu necesită reabilitări
Reporterii RTV au mai aflat că nu există vreun plan pentru construirea vreunei grădiniţe pentru minoritatea evreiască din Bucureşti. La ora actuală există în cadrul Centrului de Educaţie Lauder o grădiniţă a comunităţii evreieşti şi care se află în stare foarte bună. Rămâne un mister cum s-a ajuns să fie alocată o sumă mare de bani pentru un proiect inexistent. De menţionat că şi deputatul minorităţii evreieşti, Aurel Veiner, voteză 100% proiectele guvernului.
Funeriu şi şeful Inspectoratului şcolar se acuză reciproc
Contactat de RTV, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a răspunse în stilul său caracteristic: „Toate lucrările efectuate şi neplătite au fost asumate de inspectorii generali. Dacă există erori, în mod evident, ele vor fi corectate cei care au greşit vor fi sancţionaţi”. Avem deci o primă declaraţie, care nu concordă nici cu ce apare în HG 1.269: ministrul spune că este vorba de lucrări efectuate, dar neplătite, în timp ce în cazul „grădiniţei” evreieşti este vorba de o construcţie nouă, iar în cazul celei italieneşti, tot de o construcţie, este adevărat, afirmaţia îi aparţine soţiei deputatului Grosaru.
În ceea ce-l priveşte pe Cristian Alexandrescu, inspectorul general, el spune negru pe alb: „Noi putem spune doar dacă şcoala există. Întrebaţi-i pe cei de la minister şi de la Guvern. Ei trebuie să ştie de unde au apărut şcolile, cum au apărut. Pe listă nu există cele două unităţi şcolare”. Această declaraţie ar trebui să conducă la o anchetă în justiţie, pentru a afla UNDE s-au dus de fapt banii respectivi. Pentru că 800.000 lei, adică 190.000 de euro, nu este o sumă totuşi de neglijat. Iar o anchetă ar trebui să vizeze şi cât a costat recenta reabilitare a sediului RO.AS.IT., cine a plătit şi, mai ales, când s-au plătit lucrările.